E noapte, e tarziu si e frig…

10/02/2016

 Un dialog spontan cu Stefan Agopian despre tortionari, intelectualii marxisti si insomniile dialectice (derulat pagina mea FB)

Stefan Agopian: Cazul Visinescu” va creea multe insomnii printre fosti! Se vor gindi, daca pe asta l-au luat la virsta lui, nici eu nu mai am mult. Macar atit, dar n-as vrea sa fiu in somnul lor!

Vladimir Tismaneanu: Da, Stefan Agopian, vor avea insomnii dialectice :)

Stefan Agopian: Hegeliana sau marxista?:)))

Vladimir Tismaneanu Lukacsiana, adica hegeliano-marxista :)

Stefan Agopian: Sa nu exageram! Pe Lukacs l-au citit ungurii si apoi occidentalii, ai nostri ascultau, cel mult, Maria Tanase.:)))

Vladimir Tismaneanu: Ion Ianosi, cel venerat de neo-stangisti, il citea pe Lukacs, chiar si cand era instructor la sectia cultura a CC al PMR. Nu-i placea, dar il citea. Trebuia sa stie ce e de combatut smile emoticon

Stefan Agopian: Vladimir Tismaneanu La el ma gindeam chiar in momentul acesta. Si la Cornea, si la Paul Georgescu…si chiar si la mine…nu mi-e rusine s-o spun.

Vladimir Tismaneanu: Cornea e un apostat, Paul G. n-a mai apucat “timpurile noi”, Ianosi e intepenit in ale sale obsesii. Iar noi doi, Stefan, mereu in cautare…

Stefan Agopian: Eu ma gindeam la tortionari, nu la intelectualii marxisti, care dorm linistiti,fiecare in cerul lui.

Vladimir Tismaneanu: Pai tortionarii fara intelectualii marxisti ar fi fost doar niste banditi de drumul mare. Ideologia i-a otelit, le-a oferit justificari sociale ptr ale lor sadisme personale…

Stefan Agopian: Asa-i,dar fara un Paul Georgescu o multime de scriitori, de la Preda la Nichita,n-ar fi existat. Si nici macar eu…Paul G. credea in ceva si i-ar fi omorit pe toti aia care erau contra.Da’ cind venea vorba de scriitori uita doctrina!

Vladimir Tismaneanu: Asa era, in fond, si Brecht…

Stefan Agopian: Cind a citit Sara in manuscris m-a sunat si mi-a spus:”Ca marxist te-as baga in puscarie, ca om de cultura, te felicit. Da-i drumu’!”

Stefan Agopian: Alt ticalos!:))) Cica ii scriau muierile piesele, Opera de trei parale, de ex.

Stefan Agopian: Cred totusi ca porcaria aia numita <Cercul de creta caucazian> a scris-o el.

Stefan Agopian La noi e 1-40 spre dimineata! Ma culc. Zi buna!

Vladimir Tismaneanu: A scris, in anii 30, ori poate ceva mai devreme, o piesa impreuna cu Hanns Eisner (cel care avea sa compuna muzica ptr imnul de stat al DDR), intitulata “Die Massnahme”. Koestler spune, in memoriile sale, ca nu stie o mai abjecta apologie ptr epurarile staliniste si ptr cultul delirant al Partidului. Si totusi, Hannah Arendt are un eseu superb despre poetul Brecht…

Stefan Agopian N-am adormit inca:))) Mai sint inca o multime de prosti care stau in curul lui. Chiar si pe la voi,in State. Ce sa le faci? Asta-i viata! ar zice un rabin batrin si un popa armenesc, la fel de batrin.:)))


In apararea revistelor culturale!

02/02/2016

Deschid computerul si gasesc acest mesaj din partea Martei Petreu. I am flabbergasted!

Dragi colaboratori,

Revista Apostrof, ca toate revistele USR, si-a suspendat aparitia. Din lipsa de bani. Cu alte cuvinte din cauza ca Ministerul Culturii nu a elaborat inca normele metodologice de aplicare a legii finantarii revistelor ANUC. Din aceasta cauza, Uniunea, in lipsa de bani si-a suspendat revistele. Pentru ca suntem totusi optimisti, noi va rugam sa ne trimiteti contributia dvs. pentru numarul 2 (februarie), pe care il pregatim pentru vremurile viitoare bune. Asteptam textele dvs. pana in data de 11 februarie 2016, orele 14.

Cu drag,

Marta


Aisbergul mizeriei sau despre prostitutie in Romania zilelor noastre

09/01/2016

Dezgustator! Ce universitati isi dau girul intelectual pentru borfasi? Care sa fie pretul injosirii? Ce poti spune cand un profesor de stiinte politice de la principala universitate din capitala Romaniei il crediteaza academic pe “razboinicul luminii”? Ce-ti ramane sa spui cand un profesor de la ASE garanteaza stiintific incontinenta productie de dupa gratii a lui Felix? Universitati obscure, dar si unele prestigioase, y compris a mea alma mater, participa la acest sport al nesimtirii absolute.

Fie-mi îngăduit să citez din superbul poem “Sfânta sfintelor” din volumul Hanibal de Eugen Jebeleanu

“Și cine-i cel care ne ia la țintă?
O, Doamne! Atâtea întrebări…
Cine-i acel? Ei bine,
e cea mai sfântă dintre toate sfintele,
Prea Sfânta Nerușine…”

Un comentariu care merita citit de cat mai multa lume, din partea domnului Gr Arsene, directorul general al Curtea Veche Publishing si presedintele Asociatiei Editorilor din Romania: “Vladimir, astea trei sute si ceva de titluri sunt doar varful unui urias aisberg de mizerii. Noi spunem de mult un lucru usor de verificat: apar in Romania aproape 25.000 de titluri noi pe an (dupa cate ISBN-uri da Bibl. Nat), dar in reteaua de distributie nu sunt mai mult de 9-10.000 de titluri noi. Ce-i cu restul? Tot felul de pseudo-carti pentru avansari in grade didactice preuniversitare si universitare, tot felul de veleitari ce isi fac CV-uri pompoase si cate altele”.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20714763-document-profesorii-universitari-care-coordonat-lucrarile-stiintifice-ale-puscariasilor-lista-editurilor-care-publicat-cartile-scrise-puscarii.htm


To Love a Bookstore: “Politics and Prose” in Washington, DC

26/10/2015

“Politics and Prose” (informally known as “P&P”) is a fabulous independent bookstore in Washington, DC, located on Connecticut Avenue between VanNess metro station on the Red Line and Chevy Chase Circle. It was established by two wonderful retired ladies: the late Carla Cohen and Barbara Meade. It is our favorite bookstore in DC. When I say our I mean Mary, Adam, Ilya Prizel and Kate Rothko, Karen and Adeed Dawisha, Steve Elkin, Horia Patapievici, Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Marius Stan, Bogdan C. Iacob, Serban and Andreea Matei, Andres Garcia, Beata Czajkowska, David Scully, Jonathan Olsen, Jennifer Yoder, Jenny Wustenberg, Jonas and Avital Brodin, Anamaria Dutceac Segesten, Stacy VanDeveer, Noemi Marin, Anthony Kammas, Jillian Schwedler, Gail Kligman, Maya Latynski, Jacob Weisberg, Alexander Vondra, Suzana Jelokova, Peter Voitsekhovsky, Martin Palous, Jennifer Skulte, Guy Ziv, Michal Zantovsky, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, and myself.

As Mircea Mihaies once noticed, it is the only case he knew of when a bookstore expanded by moving a liqueur store into the next building. Usually, it is the other way around :) I launched there two books: “Reinventing Politics” and “Fantasies of Salvation.” It is also there that Charles King launched “Odessa: City of Dreams, City of Death.” I should also mention Anne Applebaum, Slavenka Drakulic, Kim Eisner and Judy Sarasohn, Joydeep Bhattacharya, Franklin Foer and his brother, Jonathan Safran Foer, Nelson Polsby, Robert Kaplan, Masha Gessen, and, most recently, Anna Bykont. These are just a few names, trust me. I vividly remember a dinner offered by Carla and David Cohen at “Charlie Chang”s restaurant, in honor of Timothy Garton Ash. I was sick, coughing horribly, just returned from Bratislava. Carla was one of the most vital persons I have met in my whole life. As I had lost my voice, Tim made a joke: “Now we can speak, Vladimir is silent” :)  (Photo by Marius Stan)

 

 


Despre talentul moral: La Mulți Ani, Andrei Pleşu!

23/08/2015

Andrei Pleşu intruchipează exemplar condiția intelectualului critic in lumea postcomunistă. Prețuit de foarte mulți, admirat, invocat si citat, el rămâne in continuare un spin in ochii celor care detestă dialogul si diversitatea. Directețea scrisului sau, refuzul de a se exprima eufemistic cind e vorba de imbecilitate, mitocănie si marsavie, au dus si duc la atacuri dezgustătoare. Mobilizarea resentimentelor şi invidiilor arată cât de departe poate merge poltroneria celor care nu suportă puterea iradiantă a valorii autentice. Fiecare articol al sau din „Dilema Veche” este o invitatie la decenţă, eleganţă a gindirii si civilitate. Il oboseste starea de continua nervozitate aşa-zis morală, dar in mod cert il exasperează relativismele băscălioase ale celor pentru care totalitarismul nu a fost (nu este) decit o bagatelă istorică. Pledează pentru dreptul la existenţă al scepticismului dezabuzat, dar el rămâne un moralist pe cât de onest, pe atât de alert: „Sunt momente in care nu e de făcut decit ceea ce ai simțit din prima clipă că trebuie sa faci. Orice tergiversare suspendă iremediabil impusul moral sanatos. Excesul inteligenţei, rafinamentele psihanalitice, deprinderea de a găsi justificări pentru orice, de-a intelege totul ‚dialectic’, talentul, in sfirsit, de a vedea relativitate acolo unde un discernamint nativ separă, fără dificultate, binele de rău — toate acestea sint premise certe ale pierderii spontaneitătii morale” (Minima moralia, Humanitas, 2006). Tocmai accentul pe aceasta spontaneitate morală, pe ceea ce englezii numesc common sense, il apropie de Andrei Plesu de un Raymond Aron, George Orwell, Arthur Koestler sau Isaiah Berlin.

Mai presus de orice, Andrei Pleşu este un om al dialogului, o personalitate de varf a culturii române pentru care valori precum increderea si toleranta sint fundamentale. Il agasează resentimentele de orice fel. Stie să fie ingaduitor, dar nu face rabat la principii. Filozof al culturii si al religiei, el este in egală masura un comentator redutabil al actualitatii politice. Eseurile despre dezolantele infatisari ale obscenitatii politice dau masura unei gindiri eliberata de clisee, un spirit mereu viu, pe căt de alert in planul ironiei, pe atit de grav in acela al judecătii morale. Dogmele mumificate ii repugnă visceral, dupa cum are o oroare sacra faţă de stupiditatea ori vulgaritatea de prea multe ori prezente in climatul politic postdecembrist. Radicalismele gălăgioase, ca şi extremismele contondente ii dau frisoane. Spre deosebire de atitia confraţi de idei si de generatie, el si-a asumat, încă din anii ’80, ceea ce aş numi aventura trairii in adevar. Nu este nici un paradox, de aceea, in faptul ca Andrei Pleşu a scris prefata editiei romanesti a eseurilor morale si politice ale lui Václav Havel. Asemeni scriitorului-politician ceh, Pleşu crede in datoria intelectualului critic de a se implica in treburile cetătii. Nu o face insa de o manieră zburlit-agresivă, ci cu o mare, invidiabilă pudoare. Pedagogia propusă si practicată de Andrei Pleşu este una discretă, calmă, potolită.

Nu mai putin importantă mi se pare apartenenţa lui Andrei Pleşu la lista figurilor de seama ale intelectualitătii critice est si central europene in anii totalitarismului. Spun acest lucru cu deplină responsabilitate, ca autor de lucrari comparative pe tema istoriei politice a intregii regiuni. In datele concrete ale Romaniei ceausiste, Andrei Plesu a apărat valorile spiritului si a fost pedepsit pentru aceasta. Nu a facut parte din nici un fel de structuri, vizibile ori invizibile, ale fostului aparat (ideologic, politic, ori de alt gen). Ca si regretatul Bronislaw Geremek, el insusi rafinat istoric medievist si remarcabil disident anticomunist, Andrei Pleşu stie să unească armonios reflectia novatoare si actiunea ratională. Cititor atent al filosofiei politice contemporane, Pleşu este constient că, asa cum scria Hannah Arendt, atunci cind intre gandire si actiune se naste o prapastie, libertatea insăsi este in pericol. Uniformitatea si triumfalismul sint vicii ale unei vieti politice văduvite de sens.

Nu cred că exista om de buna credinta care să-i conteste lui Andrei Pleşu angajamentul constant si neechivoc in favoarea pluralismului, diversitătii si a celorlalte elemente care constituie traditia luptei pentru o societate deschisă. In raport cu tribunii radicalismelor generatoare de extremism fanatic, Andrei Pleşu promoveaza, cu mereu intarit simt al onoarei, etica diferentei si a memoriei. Pentru el, intransigenta bataioasă si maximalismul fanatic duc intotdeauna la excese greu remediabile. In egala masură, observă Pleşu, există situatii cind fetisizarea flexibilitatii se converteste in alibi pentru capitulari si abjurări. Inchei, aşadar, cu aceste frumoase, intelepte cuvinte din „Minima moralia”: „Sunt insa imprejurări in care nici verticalitatea virtutii, nici inăltimea inteligentei nu sunt suficiente pentru a traversa corect un impas existential. E nevoie de o calitate suplimentară, pe care, in lipsa unui alt termen, o vom numi talent moral

(Textul de mai sus este versiunea actualizata a unui articol scris in 2008)


Biruit-au gândul: In memoria lui Virgil Ierunca (16 august 1920-28 septembrie 2006)

15/08/2015

Reiau aici un articol scris la cinci ani de la stingerea din viaţă a celui care a fost, alături de Monica Lovinescu, vocea demnităţii noastre. S-a născut acum 95 de ani, pe 16 august, in satul Lădești, din județul interbelic Vâlcea. In tinereţe, impreună cu Ion Caraion, Geo Dumitrescu și Marin Preda, a fost un om al stângii rebele, anti-totalitare. Cu timpul, a renunţat la iconoclasm, asemeni prietenilor săi buni, Emil Cioran si Eugen Ionescu. S-a impăcat, asemeni lor, cu democratia liberală. Era nu doar un meloman, ci, mai ales, un filosof al muzicii. Gândea frumos, scria frumos, era el insuși o intruchipare a ceea ce, pe urmele lui Thimas Mann, numim nobleţea spiritului.

Cartea sa despre fenomenul Pitești a contat imens in sensibilizarea Occidentului in raport cu catastrofa comunistă din România. A diagnosticat și a a antologat lipsa de rușine. Am fost norocos să fiu prieten cu Monica Lovinescu și cu Virgil Ierunca. Incerc să le transmit mai tinerilor mei prieteni ce-am invăţat de la ei: să nu-ţi pese de cum bate vântul, să ai curajul sa vâslești impotriva curentului, să nu renunţi la principii, oricare ar fi preţul, să nu te injosești făcând pact cu bezna. Sunt norocos, din nou, că am prieteni tineri care cred in aceste principii…

http://www.contributors.ro/cultura/amintirea-lui-virgil-ierunca-gramatica-onoarei-in-vremea-dispretului/

 


Ipoteze despre antisemitism

28/07/2015

“Evreul este creat de antisemit”, scria cîndva Sartre (citez din memorie, dar nu cred că trădez sensul ideii sale). Într-adevăr, soarta antisemitului ar fi extrem de tristă dacă nu ar putea imagina la infinit crimele, conspirațiile și păcatele celui etern detestat. În germană, “evreul ratacitor” este “der ewige Jude”, adică “evreul veșnic”. Antisemitismul se întîlnește la stînga și la dreapta (mă refer îndeosebi la extremele acestor orientări). Socialismul ca anticapitalism a utilizat și dezvoltat acest filon otrăvit.

Evident, mulți socialiști au detestat și deplîns antisemitismul (Engels, Bebel, Clara Zetkin), dar alții lau cultivat (să nu-l uităm chiar pe Marx, inspirat de ideile antisemite ale stîngii anarho-socialiste a timpului său). Scientismul combinat cu mistica de tip Volk (ceea ce Marcuse a numit cîndva “eroismul istoricopopular”) a generat la dreapta mentalități exclusivist-rasiste. Wagner însuși a glisat de la populismul romantic de stînga al juneții sale revoluționare către elitismul rasist al perioadei cînd a teoretizat ideea absurdă a sterilității evreilor în creația muzicală.

Mă grăbesc să adaug că nu mă refer la dreapta moderată, de tip liberal-conservator. Din cîte știu, conservatorul P.P. Carp a fost omul politic cel mai favorabil încetățenirii evreilor după 1877. În discuția despre antisemitism trebuie să păstrăm distincțiile istorice. Bolșevismul, cel puțin în faza sa leninistă, nu includea antisemitismul, însă era ostil sionismului și socialismului bundist. Ulterior, din motive ce pot fi examinate cu alt prilej, Stalin a virat către antisemitismul virulent al perioadei 1946-1953. Era vorba despre ceea ce biograful lui Stalin, profesorul Robert C. Tucker, a numit “bolșevismul de extremă dreaptă”.

Ceea ce se atacă în figura evreului este principiul însuși al alterității. Pentru imaginarul antisemit evreul apare drept simbolul, ori mai precis spus, personificarea diferenței. Antisemitismul înseamnă, între altele, negarea dreptului la diferență. Antisemitul unifică ceea ce este separat șI chiar incompatibil. Să ne gîndim la mitul “iudeo-bolșevismului” îngemănat, în cosmologia antisemită, cu acel al dominației globale a “iudeo-plutocrației”. Recomand spre lectură partea despre antisemitism din lucrarea clasică a Hannei Arendt Originile totalitarismului. Antisemitismul este o ură veche, care în timpurile moderne a căpătat note și dimensiuni noi. A devenit element al unor ideologii politice moderne. Nu mai este antisemitismul teologic al Evului Mediu. Cînd Mikis Theodorakis își exprimă aversiunea pentru evrei și pentru statul Israel, o face ca om de stînga, partizan al unei doctrine de tip socialist. Fantasmele antisemite cuprind deopotrivă demonizarea și supralicitarea puterii evreilor.

În mintea antisemitului presa este în mîna evreilor ca grup compact, cu interese monolitice. La fel și băncile. Pentru antisemitul clasic toți evreii se află simultan în slujba familiei Rotschild și a Cominternului generic. Dacă îi spui unui antisemit că nu există o unitate a evreilor din toată lumea, îți va zîmbi neîncrezător și te va acuza că încerci să negi ceea ce este știut “prea bine”. “Agresiunea Talmudului împotriva Evangheliei lui Hristos” era mitul invocat de Nechifor Crainic în cartea sa Etnocrație și ortodoxie. Mitul revine în zona “Noii Drepte” din România. (…)

S-a crezut că după Auschwitz antisemitismul va înceta să fie tolerabil, măcar în cercurile intelectuale onorabile. Din păcate, cum a notat cîndva regretatul Petru Creția, chiar oameni care se jură că sînt democrați convinși utilizează în particular limbaje inacceptabile. Nimeni nu cere ca intelectualii democrați să fie filosemiți. Important, demn și necesar este să fie anti-antisemiți. Atunci cînd un fost disident, personaj celebru, scrie în termeni cataclismici despre culpa “evreilor” (nu a unor evrei) pentru crimele bolșevice, el pășește pe un teritoriu minat. Cum scria Milosz, adeziunea unor evrei la comunism în Europa Centrală și de Est nu a fost un “mister rasial”.


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 205 other followers