Totalitarismul ca organizare a urii: De ce contează Gabriel Liiceanu

19/04/2016

Când citesc unele rechizitorii împotriva „rezistenței prin cultură” mă întreb ce-ar fi făcut acești vajnici procurori de astăzi la acea vreme? Nu-și dau ei seama că la acel ceas al obscenității de partid și de stat, simpla decenţă era de-acum un gest de sfidare? Nu realizează acești inchizitori de ultimă oră că România lui Nicolae Ceaușescu nu era Ungaria lui János Kádár? Puţină istorie politică a Europei de Est și Centrale în perioada comunismului i-ar putea ajuta să se abțină de la judecăți absolutizante. N-am făcut parte dintre păltinișeni, dar vorbeam cu Gabriel și cu Andrei Pleșu despre Constantin Noica. Ne vedeam uneori și cu Alexandru Paleologu, nu aveam inhibiții niciunul în a conversa absolut deschis despre grotesca degringoladă a regimului, despre eroziunea marxismului, despre noii filosofi francezi, despre Soljenițîn, Hannah Arendt, George Orwell, Arhtur Koestler și câte alte teme situate la antipodul lecturilor neprimejdioase.

Am citit cartea sa despre limită cu creionul în mână, țin minte și acum unele pasaje. Era un mod de a scrie filosofie atât de diferit de ceea ce se practica oficial încât nu te puteai mira că volumul era publicat de o editură literară (Univers, dacă țin bine minte). Paginile despre marxism erau evident lipite, adăugate strict convențional, cel mai probabil la solicitarea cenzorului, ori a referentului editorial, erau scrise politicos, distant, erudit, dar în mod cert fără urmă de adeziune. La acel ceas istoric, Gabriel Liiceanu era de-acum un gânditor nu doar non-marxist, dar chiar anti-marxist în sensul că descoperise originea proiectului totalitar în chiar doctrina originară. În primul meu articol apărut în Statele Unite, în 1983, în revista Praxis International, „Critical Marxism and Eastern Europe”, prezentam itinerariul filosofic al lui Gabriel Liiceanu drept emblematic pentru un tânăr intelectual strălucit care refuză să îngenuncheze ideologic. Am citit de-a lungul anilor cam tot ce-a scris Gabriel. Am transmis, la „Europa Liberă”, în 1986, dacă nu mă înșel, un eseu intitulat „Gând întârziat despre Păltinișul magic”. Ne-am revăzut în februarie 1990, am zburat în același avion dinspre Viena spre București. Gabriel era de-acum șocat de recidiva metodelor dictatoriale, de ubicuitatea și impertinenţa servitorilor vechiului regim. Starea existențială firească a lui Gabriel este, în tradiția camusiană, aceea de îngrijorare etică.

Prin eseul său „Despre ură”, apărut la Humanitas în 2007, ne-a dăruit unul dintre cele mai frumoase și adevărate texte ale literaturii anti-totalitare. Izvorât dintr-o irepresibilă pasiune morală, inspirat deopotrivă de dezgustul în raport cu infinitul tupeu al lacheilor, dar și de o imensă dragoste pentru semenii săi, umiliți și insultați de profitorii timpurilor de tristețe și înjosire, Liiceanu trage un binevenit semnal de alarmă, opunându-se pe față ignominiei și infamiei. Ca unul care am scris admirativ despre „Jurnalul de la Păltiniș”, nu pot să nu observ continuitatea demersului metafizic și moral al gânditorului român. Paginile despre Marx și Lenin surprind exact modul în care certitudinile oraculare se convertesc în realități concentraționare. Este vorba de consecințele „urii din pornire” înzestrată cu acoperământ ideologic. La ceasul în care ni se comunică, cu dubios aplomb, că intelectualii ar face mai bine să nu se amestece în chestiunile publice, ori, dacă o fac, să fie atenți să nu cadă într-un mortal „partizanat”, Gabriel Liiceanu își asumă, deschis și transparent, poziția de intelectual democrat. În acest caz, o spun apăsat, nu este vorba de o „trădare” a intelectualilor ci, dimpotrivă, de onoarea lor.

În plus, le-aș sugera celor care îl tot invocă pe Julien Benda cu a sa La trahison des clercs, să țină cont că teza sa (nuanțată ulterior) riscă să conducă la grave întârzieri de reacție în raport cu ascensiunea dictaturilor revoluționare de dreapta și de stânga. În acest sens, o știm de la Élie Halévy, apoi de la Aron și Camus, intelectualul trebuie să fie un spectator angajat. A nu consimți la răul din jur este o formă de a-ți fortifica propria statură verticală. Nu orice proiect politic este prin definiție cinic. Când Cetatea se întâlnește cu mari amenințări, intelectualii democrați nu-și pot permite să se mențină voios-indiferenți. A-l categorisi pe Liiceanu drept intelelectual extremist, opus democrației, mi se pare o stupiditate bazată pe resentimente prea firav camuflate pentru a fi luate în serios.

Scriind despre comunism ca formă supremă de organizare intelectuală a urii, el confirmă o poziție împărtășită de întreaga tradiție a disidenței democratice. Opoziția sa față de totalitarism, fascist ori comunist, este una ce ține de ordinea însăși a valorilor liberale: respectul pentru individ și drepturile sale, refuzul înregimentărilor bigote, curajul de a rosti adevăruri incomode riscând să torpileze diversele conformisme placide. Liiceanu este un om al înaltei temperaturi etice, ceea ce poate stârni reacții cât se poate de diverse: de la susținători necondiționați la adversari ireductibili. I se reproșează că ar poza în „erou al anticomunismului”, câtă vreme tot ce a susținut este că a trecut prin anii dictaturii fără să pactizeze cu forțele Răului. Au sărit împotriva sa personagii ignare care și-au permis să debiteze cele mai aiuritoare imbecilități, troglodiți pozând în erudiți, incapabili să înțeleagă ce înseamnă să trudești o viață pentru a-l împământeni pe Heidegger în casa limbii române.

Articol transmis azi la postul de radio Europa Liberă:

http://www.europalibera.org/content/blog/27682043.html


Despre Emil Cioran: La jeunesse comme péché…

08/04/2016

“Pour reprendre le diagnostic de Cioran lui-même, je dirais que son péché de jeunesse, c’est la jeunesse comme péché. Dans un texte du début des années 1950, Cioran écrit : « À l’époque où j’étais jeune, toute l’Europe croyait à la jeunesse. Ce sont les jeunes qui promeuvent les doctrines d’intolérance et les mettent en pratique, ce sont eux qui ont besoin de sang, de cris, de tumulte et de barbarie. » Il me semble que Cioran met le doigt sur ce qu’a été le grand malheur du XXe siècle. Un malheur prophétisé par Dostoïevski dans cette conversation des Possédés où Piotr Verkhovensky demande aux conjurés ce qu’ils préfèrent : patauger dans le marécage à une allure de tortue ou le traverser à toute vapeur. Un « collégien enthousiasmé » lui répond : « Moi, je suis pour le traverser à toute vapeur ! » Cioran a été ce collégien enthousiasmé. Il a également cédé à l’historicisme. Il reviendra sur cette illusion dans ses Cahiers : « N’exigez pas de moi de croire que l’Histoire ait un sens et l’humanité un avenir. L’homme passera de difficulté en difficulté et il en sera ainsi jusqu’à ce qu’il en crève. » Par là, on voit que toute son œuvre est une méditation critique sur ce délire inaugural.” (Alain Finkielkraut)

 

Emil (E. M.) Cioran, Eugène Ionesco and Mircea Eliade

 


World Poetry Day: In Memory of Heberto Padilla

21/03/2016

On the World Poetry Day, let me pay tribute to a poet who defended the honor of the Cuban letters in one of the world’s worst despotisms. Blessed be the memory of Heberto Padilla (Born: January 20, 1932, Consolación del Sur, Cuba; Died: September 25, 2000, Auburn, Alabama). As a reviewer in TLS memorably put it: “All Padilla’s qualities–irritability, skepticism, broad reading, intellectual curiosity, restlessness and a suicidal outspokenness–were bound to exasperate monomaniacs like Fidel and Raul Castro.”

Now I am determined to forgive everything
In order to cleanse my tired heart,
Open it only to love’s fatigue.
And so, those who are directly at fault
For my furies, the determined craftsmen of my sorrows
Are declared innocent once I finish this poem.
(“Sorrow and Forgiveness”)

 

En la foto estamos Heberto Padilla, Roque Dalton y yo (Guillermo R. Rivera). El mar que ves detrás es el de Varadero. Es febrero de 1967 y estamos conmemorando el centenario de Rubén Darío, con el auspicio de Casa de las Américas. Heberto tiene 34 años, Roque 31 y yo 23. No tenemos ni idea de lo que nos espera.

http://segundacita.blogspot.com/2014/01/la-literatura-invisible.html

 


Bataie de joc! ICR la ceasul Urmuz

15/02/2016

Cititi ca sa va cruciti! Felicitari, Sidonia Bogdan! Ai perfecta dreptate atunci cand scrii: “ICR a devenit o instituție a sinecuriștilor, a unor personaje fără nicio pregătire în zona politicilor culturale.” Ceea ce s-a petrecut cu bursa de la Wilson Center a politologului Marius Stan tine de Urmuz. ICR-ul actual pare iesit din imaginatia lui Gogol. Omul a fost pur si simplu jefuit. Nimeni nu si-a cerut scuze, dl Boroianu a spus ca nu mai sunt bani, ca “s-a uscat carpa”. Intre timp, scandalul devenind international, s-au modificat conditiile bugetare, dar pagubasul a ramas cu paguba de cateva mii de dolari confiscati prin incalcarea contractului, mai precis spus, prin modificarea sa “din mers”. Pe scurt, haos institutional, iresponsabilitate, cinism, dispret pentru bursieri. S-a pus sub semnul intrebarii insasi existenta programului ICR-Woodrow Wilson Center.Scriu aceste randuri cu amaraciune. N-ar trebui ca asemenea situatii, penibile si umilitoare, sa se mai repete. E timpul ca ICR sa re-devina o institutie onorabila si eficienta, cu anagajati reali, nu imaginari, cu concursuri reale, nu fictive, cu transparenta bugetara!

http://www.vice.com/ro/read/angajatii-fantoma-de-institutul-cultural-roman-someaz-pe-banii-tai-546

 


E noapte, e tarziu si e frig…

10/02/2016

 Un dialog spontan cu Stefan Agopian despre tortionari, intelectualii marxisti si insomniile dialectice (derulat pagina mea FB)

Stefan Agopian: Cazul Visinescu” va creea multe insomnii printre fosti! Se vor gindi, daca pe asta l-au luat la virsta lui, nici eu nu mai am mult. Macar atit, dar n-as vrea sa fiu in somnul lor!

Vladimir Tismaneanu: Da, Stefan Agopian, vor avea insomnii dialectice:)

Stefan Agopian: Hegeliana sau marxista?:)))

Vladimir Tismaneanu Lukacsiana, adica hegeliano-marxista:)

Stefan Agopian: Sa nu exageram! Pe Lukacs l-au citit ungurii si apoi occidentalii, ai nostri ascultau, cel mult, Maria Tanase.:)))

Vladimir Tismaneanu: Ion Ianosi, cel venerat de neo-stangisti, il citea pe Lukacs, chiar si cand era instructor la sectia cultura a CC al PMR. Nu-i placea, dar il citea. Trebuia sa stie ce e de combatut smile emoticon

Stefan Agopian: Vladimir Tismaneanu La el ma gindeam chiar in momentul acesta. Si la Cornea, si la Paul Georgescu…si chiar si la mine…nu mi-e rusine s-o spun.

Vladimir Tismaneanu: Cornea e un apostat, Paul G. n-a mai apucat “timpurile noi”, Ianosi e intepenit in ale sale obsesii. Iar noi doi, Stefan, mereu in cautare…

Stefan Agopian: Eu ma gindeam la tortionari, nu la intelectualii marxisti, care dorm linistiti,fiecare in cerul lui.

Vladimir Tismaneanu: Pai tortionarii fara intelectualii marxisti ar fi fost doar niste banditi de drumul mare. Ideologia i-a otelit, le-a oferit justificari sociale ptr ale lor sadisme personale…

Stefan Agopian: Asa-i,dar fara un Paul Georgescu o multime de scriitori, de la Preda la Nichita,n-ar fi existat. Si nici macar eu…Paul G. credea in ceva si i-ar fi omorit pe toti aia care erau contra.Da’ cind venea vorba de scriitori uita doctrina!

Vladimir Tismaneanu: Asa era, in fond, si Brecht…

Stefan Agopian: Cind a citit Sara in manuscris m-a sunat si mi-a spus:”Ca marxist te-as baga in puscarie, ca om de cultura, te felicit. Da-i drumu’!”

Stefan Agopian: Alt ticalos!:))) Cica ii scriau muierile piesele, Opera de trei parale, de ex.

Stefan Agopian: Cred totusi ca porcaria aia numita <Cercul de creta caucazian> a scris-o el.

Stefan Agopian La noi e 1-40 spre dimineata! Ma culc. Zi buna!

Vladimir Tismaneanu: A scris, in anii 30, ori poate ceva mai devreme, o piesa impreuna cu Hanns Eisner (cel care avea sa compuna muzica ptr imnul de stat al DDR), intitulata “Die Massnahme”. Koestler spune, in memoriile sale, ca nu stie o mai abjecta apologie ptr epurarile staliniste si ptr cultul delirant al Partidului. Si totusi, Hannah Arendt are un eseu superb despre poetul Brecht…

Stefan Agopian N-am adormit inca:))) Mai sint inca o multime de prosti care stau in curul lui. Chiar si pe la voi,in State. Ce sa le faci? Asta-i viata! ar zice un rabin batrin si un popa armenesc, la fel de batrin.:)))


In apararea revistelor culturale!

02/02/2016

Deschid computerul si gasesc acest mesaj din partea Martei Petreu. I am flabbergasted!

Dragi colaboratori,

Revista Apostrof, ca toate revistele USR, si-a suspendat aparitia. Din lipsa de bani. Cu alte cuvinte din cauza ca Ministerul Culturii nu a elaborat inca normele metodologice de aplicare a legii finantarii revistelor ANUC. Din aceasta cauza, Uniunea, in lipsa de bani si-a suspendat revistele. Pentru ca suntem totusi optimisti, noi va rugam sa ne trimiteti contributia dvs. pentru numarul 2 (februarie), pe care il pregatim pentru vremurile viitoare bune. Asteptam textele dvs. pana in data de 11 februarie 2016, orele 14.

Cu drag,

Marta


Aisbergul mizeriei sau despre prostitutie in Romania zilelor noastre

09/01/2016

Dezgustator! Ce universitati isi dau girul intelectual pentru borfasi? Care sa fie pretul injosirii? Ce poti spune cand un profesor de stiinte politice de la principala universitate din capitala Romaniei il crediteaza academic pe “razboinicul luminii”? Ce-ti ramane sa spui cand un profesor de la ASE garanteaza stiintific incontinenta productie de dupa gratii a lui Felix? Universitati obscure, dar si unele prestigioase, y compris a mea alma mater, participa la acest sport al nesimtirii absolute.

Fie-mi îngăduit să citez din superbul poem “Sfânta sfintelor” din volumul Hanibal de Eugen Jebeleanu

“Și cine-i cel care ne ia la țintă?
O, Doamne! Atâtea întrebări…
Cine-i acel? Ei bine,
e cea mai sfântă dintre toate sfintele,
Prea Sfânta Nerușine…”

Un comentariu care merita citit de cat mai multa lume, din partea domnului Gr Arsene, directorul general al Curtea Veche Publishing si presedintele Asociatiei Editorilor din Romania: “Vladimir, astea trei sute si ceva de titluri sunt doar varful unui urias aisberg de mizerii. Noi spunem de mult un lucru usor de verificat: apar in Romania aproape 25.000 de titluri noi pe an (dupa cate ISBN-uri da Bibl. Nat), dar in reteaua de distributie nu sunt mai mult de 9-10.000 de titluri noi. Ce-i cu restul? Tot felul de pseudo-carti pentru avansari in grade didactice preuniversitare si universitare, tot felul de veleitari ce isi fac CV-uri pompoase si cate altele”.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20714763-document-profesorii-universitari-care-coordonat-lucrarile-stiintifice-ale-puscariasilor-lista-editurilor-care-publicat-cartile-scrise-puscarii.htm


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 218 other followers