Pentru Radu Filipescu: La Mulți Ani cu noroc, bucurii şi sănătate!

27/12/2016

Many happy returns, dear Radu Filipescu! For those who don’t know or have forgotten, Radu is one of the main Romanian dissidents. Born: December 26, 1956 (age 60), Târgu Mureș, Romania, the young engineer Radu Filipescu was one of those who heroically resisted Ceausescu’s terror. He acted alone, but he knew he was not alone. Like the members of the White Rose resistance group in Nazi Germany, he distributed leaflets denouncing the tyranny. He was arrested and jailed. A founding member of the Group for Social Dialogue, Radu Filipescu served as a member of the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania. Never acerbic, caustic, or bitter, Radu embodies good faith, moral clarity, and civic courage.

 

Image result for radu filipescu image


Nevoia de adevăr

21/12/2016
varRemember: “Ca șef al statului român, condamn explicit şi categoric sistemul comunist din România, de la înființarea sa, pe bază de dictat, în anii 1944-1947 şi până la prăbușire, în decembrie 1989. Luând act de realitățile prezentate în Raport, afirm cu deplină responsabilitate: Regimul comunist din România a fost ilegitim şi criminal. […] În numele statului român, îmi exprim regretul şi compasiunea pentru victimele dictaturii comuniste. În numele statului român, cer scuze celor care au suferit, familiilor lor, tuturor celor care, într-un fel sau altul, şi-au văzut destinele ruinate de abuzurile dictaturii”. (18 decembrie 2006)

Image result for sighet memorial statues

http://www.europalibera.org/a/28189367.html

Imagine: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenței, Sighet


Constantin Ticu Dumitrescu sau imaculata noblețe a suferinței

17/12/2016

Pentru Ana Blandiana, in memoria lui Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociației Foştilor Deținuți Politici, membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, luptător devotat pentru dreptate, adevăr, onoare şi cinste. A fost un militant civic pentru care au existat un număr de valori care nu puteau fi nici negociate, nici terfelite. A petrecut ani grei in temnițele comuniste pentru faptul că a refuzat să pactizeze cu forțele Răului totalitar. A fost un democrat sincer, un om de o căldură şi de o generozitate unice. A fost ținta unor calomnii imunde, a unor atacuri abjecte venite din partea foştilor săi torționari şi aliaților lor actuali, dintre care unii se pretind “anti-comunişti”. S-au folosit impotriva sa cele mai mizerabile forme de dezinformare. Au crezut agentii Răului că-i vor frânge voința de libertate. S-au inşelat insa lamentabil.

In anul 2008, editura Polirom a publicat volumele de amintiri “Marturie si document” (volumul al doilea al memoriilor a apărut cu puțin inaintea stingerii sale din viată). A scris aceste cărti pentru că a crezut, asemeni Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, in datoria absolută de a depune marturie: “…am o datorie sfântă față de prietenii si colegii mei de suferință, față de cei ucişi de securişti sau de temniceri şi față de muntii de suferință şi de teroare indurați de poporul român in perioada tiraniei comuniste. Cu atât mai mult cu cât, de 17 ani incoace, se aplică tot mai concertat o adevărată strategie a ascunderii sau a uitării programatice şi chiar a uitării ororilor si crimelor comunismului. … N-am avut tinerețe, insă am dobândit cel mai paradoxal titlu de noblețe din istoria umanitații, cel de detinut politic. Acest titlu işi revendică nobletea, deoarece nu poate fi obținut cu bani! Pentru a-l fi avut, incercările erau insă atât de grele, incât costau adesea viața; cei care l-au primit nu l-au dorit şi nu l-au cerut, iar cei care l-au acordat nu şi-au dat seama că ne innobilează, ci au crezut exact contrariul”. Pe data de 27 mai 2008, dl Ticu Dumitrescu mi-a scris o dedicație, una dintre cele mai mişcătoare pe care le-am primit vreodată, in care mă numea “autorul inteligent şi documentat al unor cărti esențiale intru cunoaşterea si condamnarea comunismului”. Sunt cuvinte care mă obligă pentru veşnicie…

Arunci când unii isi fac un titlu de glorie din “demitizarea” demersului condamnării comunismului, vorbind, cu jenantă frivolitate, despre anticomunism ca “iluzie”, este cazul să afirmăm tranşant anumite adevăruri factuale: comunismul a fost domnia minciunii, a resentimentului social, a urii instituționalizate, a mediocrității şi a imposturii. Ticu Dumitrescu a spus aceste lucruri cu tărie, inclusiv in acel veritabil testament moral care a fost mesajul său trimis in luna iulie 2008 către Scoala de Vară din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistenței de la Sighet.


Ilegitim si criminal: Zece ani de la condamnarea regimului comunist

16/12/2016

In memoria Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, membri ai Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, figuri paradigmatice ale spiritului civic-liberal: “Poate că aspectul cel mai frapant al posteritații comuniste este inocentarea ideologiei şi a partidelor care, in numele comunismului, au practicat ceea ce in cazul nazismului a fost denumit ‘crimă impotriva umanității’. Incurajați de placida indiferență a ‘maselor largi populare’, fostii comunişti, vechi tovarăşi de drum sau oameni de convingere pur şi simplu–revizioniştii–isi articulează din ce in ce mai limpede un tip de discurs care fie separă net ideologia marxist-leninistă de practica partidelor care s-au reclamat din ea, fie reabilitează insăşi politica acestor partide”. (H.-R. Patapievici, “Politice”, Ed. Humanitas, 1996, p. 205)  Raportul Final al CPADCR, ale carui concluzii si propuneri au prezentate de Presedintele României, Traian Basescu, in sesiunea comună a camerelor Parlamentului din 18 decembrie 2006,  a reprezentat şi va continua să reprezinte opusul negaționismului  şi al revizionismului. A fost o onoare pentru mine să colaborez la scrierea “Introducerii” la Raport cu Monica Lovinescu şi cu H.-R. Patapievici. Toti membrii CPADCR, fără exceptie, si-au asumat Raportul Final in spiritul şi litera sa.

 

Image result for monica lovinescu virgil ierunca images


Le don de l’amitié: In Memoriam Mariana Ioan

14/12/2016

 We have been very close friends since our college years. It was thanks to her that I met Tita Chiper, Stefan Banulescu, Domnica Moruzov Gheorghiu, Florin Gabrea, Viorica Bucur, Roxana Pana, Stanca Cionca, to name just a few. I will remember forever our conversatiuons about the Spanish and Greek civil wars, about Rosa Luxemburg and Hannah Arendt. As a matter of fact, she gave me as a gift Hugh Thomas’s book on the Spanish Civil War that she had received from a Swiss friend, a sociologist doing research in Romania. It was in 1975. Any expression of nationalism gave her the creeps. She was proud that, on the mother’s side, she was Greek (Constantinidi). She execrated anti-Semitism. As a matter of fact, if I ever met a cosmpolitian intellectual, her name was Mariana Ioan. Rootless? Give me a break! Like Hannah Arendt, she loved her friends, not abstract entities.

Mariana had a contagious passion for freedom, a burning yearning for truth, and an irepressible desire to help the downtrodden. She despised hypocrisy and abhorred cynicism. She never completed her dissertation under Pierre Bourdieu’s guidance, but the chapters she wrote on the ideological reproduction of the Ceausescu regime are outstanding. In the monumental “Dictionnaire des intellectuels français” coordinated by Jacques Julliard and Michel Winock, Mariana authored the entry on Ionesco. She was like a family member, if you want, my third sister. I kept learrning about her condition from her first cousin, my friend Cristina Gaginsky. On two sad moment, she put flowers for me: at the burials of Olga Boico, and then, of her mother, Cristina Luca. It was to her that my aunt dictated her memoirs. Mariana Ioan, a genuine mensch, suffered a lot, may she rest in peace…


Apostazia lui Labiş: Albatrosul trebuia să piară…

05/12/2016

Nimeni nu ştie ce s-a cântat la restaurantul de unde se intorcea Labiş in acea noapte de decembrie, acum 60 de ani, la o lună şi ceva de la zdrobirea Revoluției Maghiare şi de la masivele arestări din mediile studenteşti din România, o noapte care a văduvit literatura română de una din cele mai frumoase speranțe pe care le-a cunoscut vreodată. Ne putem insă imagina că s-a cântat “Zaraza”, că intre paharele de vin ieftin (tinerii poeți erau extrem de săraci), se vorbea despre amor şi despre iluzii pierdute. Labiş crezuse in Revoluție si in proletariat, il adorase pe Maiakovski (“bădia Vladimir”). Asemeni sinucisului Maiakovski, rebelul Labiş avea să fie anexat de regim, prin eliminarea din programele şcolare şi in discuțiile publice a tot ceea ce putea aminti de ale sale inclinații eretice. Anul 1956 a fost anul deşteptării sale. Atunci a scris “Legenda pasiunii defuncte”, un poem intr-adevăr dinamitard:

Să nu inchidem pasiunile ideii
In temnite de lasitate si urât;
Va fi mai greu sa le scăpăm de vraja cheii
Cand in adânc se vor fi mohorât.

Odată-un om si-a zăvorât in sine gândul
Si dragostea si-a zăvorât-o-n sinea sa,
Visa să le redea cândva din nou avântul –
Nu mai putea, ori poate nici nu mai voia.

Apostazia lui Labiş putea deveni una a unei intregi generații. Albatrosul trebuia să piară. Iar povestea Zarazei nu a spus-o nimeni mai frumos decat Mircea Cărtărescu, speranța din fericire implinită a acestei literaturi. Trimit aici la povestirea lui Mircea si la cântecul lui Cristian Vasile ca omagiu adus poetului care a zburat “atunci, ultima oară, spre-un cimitir mai sobru si mai demn”…

http://www.poezie.ro/index.php/prose/179274/index.html

Cristian Vasile – Zaraza

O melodie din perioada “micului Paris”, cântată de Cristian Vasile. Compozitor: Benjamin Tagle Lara Textier: Ion Pribeagu Acompaniament: Orchestra “Dajos Bél…

Ion Pribeagu, pe numele originar Isac Lazarovici, a emigrat in 1962 in Israel şi a incetat din viata in 1971 la Tel Aviv. Inca o pagina din fascinantul destin al “Zarazei”…

https://www.youtube.com/watch?v=3SmSmCKdSPA