One of the most beautiful paintings of all times comes back to Washington

29/10/2015

Twenty tears ago, in full blizzard, we went to visit the Vermeer exhibition at the National Gallery, Christina Zarifopol Illias, Mircea Mihaies, and myself. Mary stayed home with Adam who was a few months old. My sister Vicky and her husband Nicu stayed with them. The weather was terrible. Flights were cancelled. Fights over budget had shut down the federal government., Mircea and I spent ten days putting together the volume “Balul mascat.” At the Vermeer exhibition, I watched very carefully an elder gentleman who seemed enthralled with the paintings. He was Robert McNamara. For years thereafter I have been wondering what was in his mind contemplating the immensely peaceful images, the perfect tranquillity of Vermeer’s masterpieces. Was he thinking about Vietnam? Or about the frailty of human economic and social arrangements? About the inescapable passing of time? I can’t wait to see again “The Woman in Blue”…

 

Vermeer's 1663 work, Woman in Blue Reading a Letter, is back on display at the National Gallery after its first visit 20 years ago.

Advertisements

Secolul XX

29/10/2015

Can you summarize the XX century in one sentence?

A century of ideological storms with genocidal consequences.

(from my forthcoming interview with a Spanish magazine, linked to the appearance of “El Diablo en la Historia”)


To Love a Bookstore: “Politics and Prose” in Washington, DC

26/10/2015

“Politics and Prose” (informally known as “P&P”) is a fabulous independent bookstore in Washington, DC, located on Connecticut Avenue between VanNess metro station on the Red Line and Chevy Chase Circle. It was established by two wonderful retired ladies: the late Carla Cohen and Barbara Meade. It is our favorite bookstore in DC. When I say our I mean Mary, Adam, Ilya Prizel and Kate Rothko, Karen and Adeed Dawisha, Steve Elkin, Horia Patapievici, Mircea Mihaies, Mircea Cartarescu, Marius Stan, Bogdan C. Iacob, Serban and Andreea Matei, Andres Garcia, Beata Czajkowska, David Scully, Jonathan Olsen, Jennifer Yoder, Jenny Wustenberg, Jonas and Avital Brodin, Anamaria Dutceac Segesten, Stacy VanDeveer, Noemi Marin, Anthony Kammas, Jillian Schwedler, Gail Kligman, Maya Latynski, Jacob Weisberg, Alexander Vondra, Suzana Jelokova, Peter Voitsekhovsky, Martin Palous, Jennifer Skulte, Guy Ziv, Michal Zantovsky, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, and myself.

As Mircea Mihaies once noticed, it is the only case he knew of when a bookstore expanded by moving a liqueur store into the next building. Usually, it is the other way around 🙂 I launched there two books: “Reinventing Politics” and “Fantasies of Salvation.” It is also there that Charles King launched “Odessa: City of Dreams, City of Death.” I should also mention Anne Applebaum, Slavenka Drakulic, Kim Eisner and Judy Sarasohn, Joydeep Bhattacharya, Franklin Foer and his brother, Jonathan Safran Foer, Nelson Polsby, Robert Kaplan, Masha Gessen, and, most recently, Anna Bykont. These are just a few names, trust me. I vividly remember a dinner offered by Carla and David Cohen at “Charlie Chang”s restaurant, in honor of Timothy Garton Ash. I was sick, coughing horribly, just returned from Bratislava. Carla was one of the most vital persons I have met in my whole life. As I had lost my voice, Tim made a joke: “Now we can speak, Vladimir is silent” 🙂  (Photo by Marius Stan)

 

 


Red October

25/10/2015

October 25, 1917 (Julian calendar): the Bolsheviks seize power and establish their neo-Jacobin dictatorship masquerading as “dictatorship of the proletariat.” The first propaganda state comes into being. In 1929, already expelled from the USSR, Trotsky wrote that if Lenin had not been in Petrograd in October 1917, there would have been no seizure of power. So much about the role of the masses in history. A few years later, Benitto Mussolini would walk into Lenin’s footsteps and impose his Fascist regime. I warmly recommend this insightfully penetrating article by political scientist Marius Stan on the Red October and Lenin’s revolutionary Weltanschauung. It is particularly rewarding to see references to LSE professor, political scientist and historian Leonard Schapiro (1908-1983). He contributed decisively to our understanding of the Bolshevik phenomenon in its various incarnations and transmogrifications. The bottom line, so to speak, is what Marius Stan accurately emphasizes: Lenin was a Russian Marxist of extremist persuasion. If we gloss over this fact, we don’t get the real meaning of the Bolshevik hybris…

http://www.contributors.ro/global-europa/octombrie-ro%c8%99u-ulianov-devine-lenin/


Acting like a Bolshevik

22/10/2015

I just finished my interview with Cosmin Prelipceanu on Digi24TV. Main themes: in June 1990, by inviting the Jiu Valley miners to occupy Bucharest and act brutally against democratic forces, Ion Iliescu did not act alone, but as the head of a political mafia which included prime minister Petre Roman ,secret police boss Virgil Magureanu, deputy premier Gelu Voican Voiculescu, Leninist ideologue N. S. Dumitru etc; instead of building the new democracy on trust, truth, and tolerance, Iliescu erected it on lies, hatred, and resentment; in June 1990, he acted like a Bolshevik, promoted violence. and cynically organized the logistics of social hatred. Leninism is his mental frame; there is no statute of limitations for crimes against humanity, in Romania, Mexico, Poland, Germany, Cambodia, Ethiopia etc The ongoing judicial process is beneficial for Romanian democracy and it ought to be a much too long delayed catharsis and help enhance moral clarity.


Cum va intra Ion Iliescu in istorie

21/10/2015

Iată că s-a ajuns unde trebuia să se ajungă de mult timp: fostul președinte Ion Iliescu si aghiotantul său devotat, fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, se confruntă cu acuzatia de participare si chiar de instigare la crime impotriva umanitătii. Cei care au promovat minciuna, turpitudinea și violenta, cei care au uzurpat puterea in acel tulbure si insangerat sfarșit de decembrie al anului 1989, autorii morali si chiar materiali ai sinistrei mineriade din 13-15 iunie 1990, vor fi trași la raspundere. Reiau aici un articol scris impreună cu politologul Marius Stan, apărut pe platforma “Contributors”. Ni se pare, autorilor, de o incandescentă actualitate.

“Pe 3 martie, Ion Iliescu, urmașul lui Nicolae Ceaușescu în fruntea României, cel care a patronat lichidarea, printr-un simulacru judiciar, a predecesorului său, în scopul de a salva ce se mai putea salva din moștenirile regimului comunist, împlinește 85 de ani. Ion Iliescu a fost de câteva ori președinte al țării. Primul său mandat a fost, neîndoios, unul contrarevoluționar, deci s-a constituit ca o strategie restauratoare menită să conserve privilegiile unei nomenclaturi inepte și cinice, iremediabil rapace și coruptă. În acei sașe ani, dominați de personalitatea de tip bolșevic a lui Ion Iliescu, premierii s-au numit Petre Roman, Theodor Stolojan și Nicolae Văcăroiu. S-au încercat vagi reforme economice, dar ele au fost, practic, ucise în fașă. Confruntarea cu trecutul totalitar a fost refuzată în numele devotamentului pentru sarcinile prezente și viitoare.

Amnezia a fost instituită ca politică de stat. Orientarea politicii externe a fost, în cel mai fericit caz, neprietenoasă în raport cu Occidentul. Partidele istorice și societatea civilă au fost continuu calomniate și agresate. În iunie 1990, Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu și alți corifei feseniști au organizat o acțiune barbară de suprimare a protestului non-violent anticomunist. În istoria României, Ion Iliescu este indisociabil legat de fasciile minerești îndrumate de securiștii lui Măgureanu. Modelul politic al lui Iliescu a fost unul de tip sovietic, hrușciovist și, doar până la un punct, gorbaciovist. Idealul său politic, culmea “liberalismului” său, s-a numit perestroika. Dincolo de aceasta, se căsca abisul democrației pluraliste, o zona interzisă mentalului iliescian.

În 1996, Ion Iliescu, forțat și de presiunile externe, a acceptat, scrâșnind din dinți, alternanța democratică. Se prefigura o schimbare majoră în întreaga cultură politică a ceea ce până atunci nu fusese decât o pseudo-democrație, funciar și consecvent anti-pluralistă. Înfrățirea cu formațiuni extremiste gen PRM era proba că “social-democrația” iliesciană se reducea la un penibil simulacru al valorilor stângii anti-totalitare. Din păcate, acea renovare radicală așteptată de majoritatea cetățenilor acestei țări nu a avut loc în timpul președinției lui Emil Constantinescu. Serviciile secrete au continuat să se bucure de avantaje și puteri cu totul neconforme unui stat de drept. Primenirea clasei politice s-a petrecut strict superficial, cu prea puține consecințe care să ducă la creșterea gradului de încredere al cetățenilor în reprezentanții lor. S-au făcut unele progrese pe linia statului de drept și a justiției independente, dar vechile metehne au fost departe de a fi eradicate. Corupția a prosperat. În acei ani, Ion Iliescu a sabotat, cât i-a stat în puteri, orientarea pro-occidentală a lui Emil Constantinescu și a celor care îl sprijineau.

După revenirea ca președinte în compania lui Adrian Năstase (ajuns premier), Iliescu a încercat să se reinventeze ca imagine publică. A mimat o atitudine pro-NATO, s-a declarat chiar dezamăgit de întreaga experiență a comunismului în secolul XX. A vorbit, într-o carte de dialoguri cu unul din autorii acestui articol, despre un “bilanț global negativ” al comunismului. Dar nu a regretat niciodată public rolul său în mineriade, ostilitatea în raport cu valorile democratice, filosovietismul de-o viață, trecutul său de ideolog comunist. Dimpotrivă, a făcut tot posibilul pentru mistificarea și măsluirea rolului său în timpurile lui Gheorghiu-Dej (participarea la represiunile anti-studențești) și Ceaușescu (ministru al tineretului, prim-secretar al CC al UTC, secretar cu ideologia, prim-secretar PCR la Iași, etc). În decembrie 2006, s-a opus din răsputeri condamnării dictaturii comuniste ca ilegitimă și criminală, i-a numit pe membrii Comisiei Prezidențiale “un grup de scribălăi”. De-a lungul deceniilor scurse de la revoluția din decembrie 1989, a fost principalul artizan al mistificării și ocultării adevărului despre acel eveniment. A negat cât a putut natura anticomunistă a mișcării care a dus la prăbușirea regimului Ceaușescu. În vara anului 2012, i-a susținut pe puciștii Victor Ponta și Crin Antonescu.

La ora actuală, Ion Iliescu este omagiat de Victor Ponta și de ceilalți exponenți ai autoritarismului cleptocratic pe care îl numim pontocrație. I se aduc omagii pentru “tot binele” pe care l-ar fi făcut, pasămite, României. In realitate, Ion Iliescu este numele unui trecut de care România trebuie să se despartă. Un trecut persistent si toxic care a furat câtorva generații șansele de a trăi intr-o democratie veritabilă. Nu a fost un Imre Nagy sau un Alexander Dubček, ci un reformist din interior, suspicios în raport cu orice aduce a spontaneitate civică. Il inspăimantă tot ce i se pare spontan, se ferește de “forțele stihinice”. Este simbolul insuși ultra-centralismului birocratic. Ion Iliescu a fost politrucul tern al epocii comuniste, obedient, chiar servil în raport cu potentații epocii. Nu a mișcat în front, rezervele sale, atâtea câte au fost, erau de o eclatantă timiditate. Adică străluceau prin absență. Ion Iliescu este un dinozaur leninist, aparține unei specii de fapt stinse. Au apărut alte voci neo-leniniste, cu alte mituri și alte pasiuni (să ne gândim la “Syriza”, de pildă).

Leninismul lui Ion Iliescu este veșted, vetust, de un incurabil, frapant anacronism. Ca om politic, a făcut nespus de mult rău acestei țări prin obtuzitate, exclusivism și anti-democratism visceral. A eșuat la capitolul învățare politică, a rămas fidel unei formule mentale înghețată, rigidă, complet lipsită de viață. În fond, Ion Iliescu este ultimul stalinist, o relicvă a timpurilor terorii, minciunii și fărădelegii.”

Recomandări:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/la-vache-sacree-ion-iliescu-plagiatorul-ponta-%C8%99i-cangrena-psd-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ion-iliescu-si-discipolii-sai/

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/scoala-falsificarii-ion-iliescu-si-spiritul-revolutiei-din-1989/

https://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/09/mistere-vendete-tradari-despre-iliescu-si-ceausescu/


Festivalul imposturii sau dadaismul politic de la Bucuresti

20/10/2015

Romania trăieste sub zodia neferice a dadaismului politic. Ion Iliescu, presedintele minerilor din 13-15 iunie 1990, inamicul mortal al Pietii Universitatii, zona liberă de neo-comunism, critică PSD pentru că nu stie să cultive intelectualii. Unde sunt vremurile cand roiau in jurul sau luminile spirituale ale natiei: Eugen Simion, Razvan Theodorescu, Draga Olteanu si alti augustinbuzuri? Liviu Dragnea potentează mascarada atunci, cand, pasămite,, reabilitează echipa HRP-Mihaies-Tania Radu din fruntea ICR, demisionată in august 2012, mizerabil calomniată de mega-plagiatorul Ponta si, poate chiar mai abject, dacă se poate folosi comparativul, de cel pe care l-am scos din minti numindu-l El Crin.

Cine a emis ordonanta de urgentă care a schimbat chiar ratiunea de fi a ICR, impunand sinistrul neo-jdanovism al caloriferistului protocronist Andrei Marga? Nu liderul PSD Victor Ponta? Cine l-a numit pe Mircea Mihăies “fascist bătran”? Nu acel Munchausen din Balcani? Ciner l-a numit pe actualul consilier prezidential Andrei Muraru in fruntea IICCMER, alături de “seniorul” penelist Dinu Zamfirescu? Nu Victor Ponta, ca parte a toxicului algoritmului uselist? E nevoie sa reamintim demisiile celor care n-au acceptat să fie umiliti, agresati, jigniti de Muraru, marele prieten al lui Relu Fenechiu? Oamenii acestia chiar ne cred pe toti spălati pe creier, mancurtizati?

Festivalul imposturii ar putea atinge paroxismul in clipa cand Dragnea ar lauda echipa Ioan Stanomir-Vladimir Tismaneanu-Cristian Vasile-Bogdan C. Iacob demisă de Ponta de la conducerea IICCMER si ar elogia activitatea lui Dorin Dobrincu la Arhivele Nationale. Pe scurt, vorba tortionarului Gheorghe Enoiu, noi te-am ucis, noi te reabilităm!