Despre Răul radical: Prelegere la Universitatea “Ovidius” din Constanta

27/10/2013

Evenimentul cuprinde și prezentarea cărții ‘Diavolul în istorie. Comunism, fascism și câteva lecții ale secolului XX’ (Editura Humanitas, 2013), precum și o sesiune de autografe.

Întâlnirea este moderată de către — conf.univ.dr. Florin Anghel și conf.univ.dr. Angelo Mitchievici.

Vladimir Tismăneanu este profesor de științe politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase cărți, între care: The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012) (tradusa în română), Diavolul în istorie (Humanitas, 2013), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Naufragiul Utopiei, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Democrație și memorie și Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel. Este editor al numeroase volume, între care: Stalinism Revisited, The Promises of 1968, Revoluțiile din 1989 și Anatomia resentimentului. Este coordonator al colecțiilor: Zeitgeist (Humanitas) și Constelații (Curtea Veche), co-editor, împreună cu Dorin Dobrincu și Cristian Vasile al Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturiii comuniste din România (Humanitas, 2007). Co-editor, împreună cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (Central European University Press, 2012). Co-autor, împreună cu Mircea Mihăieș, al volumelor Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceață și O tranziție mai lungă decât veacul. România după Ceaușescu. Editor, între 1998 și 2004, al trimestrialului East European Politics and Societies. Articolele și studiile sale au apărut în International Affairs (Chatham House), Wall Street Journal, Society, Orbis, Partisan Review, The New Republic, New York Times, Times Literary Supplement, Gazeta Wyborcza, Contemporary European History, Washington Post, Journal of Democracy, Human Rights Review, Kritika, Dilema Veche, Orizont, Apostrof, Idei în Dialog, 22 etc. Vladimir Tismăneanu este colaborator permanent, începând din 1983, al postului de radio Europa Liberă. În 2006 a fost președintele Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Conferința Despre Răul radical: Comunism, fascism și lecțiile secolului XX, susținută de profesorul Vladimir Tismăneanu este parte a proiectului noului președinte USR Dobrogea, Angelo Mitchievici, proiect ce urmărește dezvoltarea unei relații durabile cu mediul academic, reprezentat la vârf de personalități ale lumii culturale și științifice, studenți, instituții publice și atragerea publicului constănțean, în special a celui tânăr, către activitățile culturale.

Prima dintr-un set de acțiuni inițiate în cadrul USR — filiala Dobrogea, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța, conferința de miercuri, 30 octombrie, este o ocazie de a asculta și adresa întrebări unuia dintre cei rafinați cunoscători ai schimbărilor istorice ale secolului XX, Vladimir Tismăneanu.

Evenimentele organizate în cadrul USR Filiala Dobrogea vor fi  promovate atât pe website http://www.usr-dobrogea.ro, cât și pe pagina de Facebook ‘USR Dobrogea’.

http://www1.agerpres.ro/comunicate/2013/10/17/comunicat-de-presa-uniunea-scriitorilor-dobrogea-17-42-27

Advertisements

Bascaliile premierului Ponta (Updated)

25/10/2013

Nimeni nu a spus ca dl Ponta, acest Homo Praevaricatus (termen introdus de un sociolog rus, menit sa desemneze duplicitatea ca stare existentiala), n-ar fi trebuit sa mearga in vizita in Statele Unite. Foarte bine ca a facut-o. Nu ma voi pronunta aici si acum asupra consecintelor palpabile, dincolo de PR, ale acestei calatorii. Nu cred ca a fost un “succes remarcabil”, dupa cum nu cred ca a fost un esec rasunator. Cu ale sale transgresiuni dovedite, intre care un plagiat de proportii cosmice, dovedit si rasdovedit, Victor Ponta conduce un guvern al unei tari care face parte din NATO si din UE. Este arhi-stiut ca omul minte serial, dar nu e treaba americanilor, ci a romanilor, sa sanctioneze minciunile sale.

Intalnirea cu vicepresedintele Statelor Unite este normala si trebuie salutata. Dl Ponta a auzit lucruri lipsite de echivoc privind legatura dintre respectul pentru statul de drept si credibilitatea sistemului politic si economic din Romania. Exista insa o constanta a stilului de discurs al lui Victor Ponta care nu ajuta (ma exprim cat pot de rezervat) nomalitatii democratice, anume ispita de a lua totul in zeflemea, cultivarea bascaului ca mod de comunicare politica. Iata o mostra recenta: “Ma bucur ca si presedintele a vorbit la telefon cu vicepresedintele Biden.Citisem marti ca vicepresedintele Biden sta de vorba doar cu mine, in timp ce presedintele tarii vorbeste direct cu presedintele Obama. Inteleg ca, totusi, vicepresedintele SUA este bun si pentru presedinte si sunt convins ca de marti, prin ziarele din tara, a fost reevaluat vicepresedintele Biden si e, totusi, o personalitate importanta. Am vazut ca fusese criticat ca de ce s-a intalnit cu mine“, a spus Victor Ponta la inceputul sedintei de Guvern de vineri.

Nu stiu cat pret pune dl Ponta pe ceea ce-i spun consilierii sai, nu stiu daca acestia se straduiesc sa-i prezinte realitatea in chip nefardat, dar cred ca ar face bine sa-si tempereze asemenea porniri ironice. Relatiile cu Statele Unite nu trebuie sa fie terenul unor inutile competitii de orgolii. Seful statului are indatoriri constitutionale legate de politica externa. Este un fapt ce trebuie recunoscut, dincolo de ambitiile partizane. Imi amintesc doua vizite din ultimul deceniu: cea a lui Adrian Nastase in 2004 si cea a lui Traian Basescu in 2005. Premierul Nastase a avut o intalnire cu presedintele George W. Bush si a vizitat Clubul National al Presei, a stat de vorba cu multi jurnalisti si analisti politici. Presedintele Basescu a locuit la Blair House, a avut intalniri la cel mai inalt nivel, a vorbit la Council on Foreign Relations si s-a intalnit cu intelectuali de origine romana ori americani care studiaza Romania. Nu-mi pot imagina o asemenea intalnire inclusa in programul lui Victor Ponta. Ratiunile sunt, cred, evidente…

Update (26 octombrie 2013): Intre timp, Victor Ponta a recidivat.  Departe de a-si pondera prestatia publica, omul pare iremediabil pornit pe calea potentarii bascaului, fara teama ca devine badaran. Cand bascalia se aliaza cu badarania, putem vorbi de mojicie: “Habar n-am ce spune domnul Basescu, sincer sa fiu nici nu stiu de ce s-a dus la Bruxelles sau in general de ce se duce domnia sa pe unde se duce, ca nu stim la ce ne foloseste noua, romanilor. E un fel de somer de lux domnul presedinte si ii tot platim ajutorul de somaj pana la anul”, a afirmat premierul.”


Lista tortionarilor: Sa batem fierul cat e cald!

23/10/2013

Trebui sa o spunem raspicat si necontenit: nu a existat niciodata o Securitate cu chip uman. Securitatea a fost un bloc al faradelegii, mascata, dupa 1965, in pseudo-legalitate. Vreme de peste patru decenii, Securitatea a indeplinit cu patologic zel comenzile PCR, a fost “sabia si scutul”unui regim ilegitim si criminal. Intr-un articol aparut pe site-ul “Militia Spirituala” si reluat pe platforma “Contributors”, istoricul Mihai Burcea ofera o lista a tortionarilor (militari, securisti, ofiteri MAI responsabili cu penitenciarele) aflati in libertate. Publicarea acestei liste de catre o asociatie independenta, deci ca actiune a societatii civile, cu informatiile precise privind biografiile acestor indivizi, este o contributie la asanarea spatiului public si la mentinerea vie a discutiei legata de ruptura reala cu trecutul totalitar.

IICCMER, sustinut din bugetul public, subordonat direct primului ministru al tarii, are obligatia sa nu incetineasca, sub nicio forma, demersul aducerii in justitie a acestor securisti. Exista, in fine, o lege care permite aceasta actiune. A fost adoptata in martie 2012, la initiativa Monicai Macovei si a lui Sever Voinescu, IICCMER (inainte de demiterile impuse de Ponta si Antonescu in mai 2012) a fost activ in redactarea ei. Nu e nici prea tarziu, nici zadarnic. Omorul deosebit de grav si crimele impotriva umanitatii nu sunt prescriptibile.

Fierul trebui batut cat este cald. Procesul Securitatii inseamna procesele ofiterilor implicati in crime politice. Despre modul cel putin problematic in care gestioneaza IICCMER, sub conducerea tandemului penelist Dinu Zamfirescu-Andrei Muraru, aceasta chestiune esentiala pentru de-comunizarea tarii, scrie doamna Mihaela Barbus pe site-ul “In Linie Dreapta” (articolul a aparut initial in “Evenimentul Zilei”). Precizez ca Mihaela Barbus este fiica unuia dintre eroii luptei anti-totalitare din Romania, regretatul senator PNTCD Ioan Barbus, un om care a facut 15 ani de inchisoare politica in anii dictaturii comuniste. A fost inchis ani de zile la Ramnicu Sarat (inchisoarea tacerii), asemeni bunicului matern al autoarei (si al sorei ei, doctorita Anca Cernea, presedinta Fundatiei “Ioan Barbus”), avocatul Victor Anca. Mama surorilor Barbus, doamna Elsa Anca-Barbus, a facut si ea inchisoare politica:

http://inliniedreapta.net/vatafi-si-paraziti-la-prestigiul-eroilor/

Scrie asadar dl Mihai Burcea: “În urma refuzului IICCMER de a ne comunica nişte informaţii cu care chiar instituţia în cauză s-a fălit pe site-ul său că le-ar deţine (vezi comunicatul din 11 aprilie a.c.), am hotarât să elaborăm noi o listă cu foştii militari care au deţinut funcţii de comandă în aparatul de represiune comunist şi care trăiesc în România.

Pe lista prezentată mai jos se regăsesc ofiţeri şi generali provenind din cele 4 arme care constituiau osatura sistemului represiv comunist (Securitate, Miliţie şi Penitenciare – Ministerul de Interne şi Justiţie – judecători militari şi procurori militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale). Potrivit Codului de Procedură Penală, calvarul prin care trecea un condamnat pentru infracţiuni „politice”/ „contra securităţii statului” începea odată cu arestarea sa de către Securitate sau Miliţie, urmată de faza anchetei (instrumentată de Direcţia de cercetări penale a Securităţii şi ulterior de către Procuratura Militară), procesul (care se judeca de către o instanţă militară) şi executarea pedepsei într-una din unităţile exterioare ale Direcţiei Generale a Penitenciarelor

Aceşti militari nu au fost nişte simpli „pioni” pe funcţii de execuţie, ci au pronunţat ani grei de închisoare (uneori condamnări la moarte) împotriva unor oponenţi ai regimului, au ocupat posturi de comandă/ operative în mari unităţi militare în care s-au practicat pe larg tortura, înfometarea, poliţia politică, teroarea sau şantajul: Unitatea de Muncă Nr. 3 Cernavodă km. 4 Saligny, Unitatea de Muncă Nr. 1 Capul Midia, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Suceava, Penitenciarul Ocnele Mari, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Făgăraş Central, Colonia de muncă Peninsula – Valea Neagră, Colonia de muncă Poarta Albă/formaţiunea 0893, Colonia de muncă Chilia Veche/formaţiunea 0963, Formaţiunea 0886 Tătaru, Colonia de muncă Periprava/formaţiunea 0910, Colonia de muncă Dăeni/formaţiunea 0957, Colonia de muncă Borzeşti R 10/formaţiunea 0694, Colonia de muncă Baia Sprie/formaţiunea 0627, Colonia de muncă Mărculeşti/formaţiunea 810, Colonia de muncă Vadu Oii/formaţiunea 0334, Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă – formaţiunea 0951 Bucureşti, Direcţia Generală a Penitenciarelor – UM 0400 Bucureşti, Direcţia regională MAI Bucureşti, Securitatea Municipiului Bucureşti – UM 0800 Bucureşti, Direcţia I informaţii interne din DSS – UM 610 Bucureşti, Departamentul Securităţii Statului, Direcţia cercetări penale şi Direcţia economică din Inspectoratul General al Miliţiei, Tribunalul Militar pentru Unităţile MAI, Tribunalul Militar al Regiunii Militare Bucureşti ş.a.m.d.”

Prin acest demers ne propunem să popularizăm numele prezentate în această listă pentru ca puţinii supravieţuitori ai „Gulagului” românesc să-i recunoască şi să-şi povestească propriile experienţe. Informaţiile prezente în acest material documentar provin din Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti, Arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Arhiva CNSAS, lucrări de specialitate, memorialistică şi presă.”

http://www.contributors.ro/fara-categorie/iiccmer-si-politica-de-partid-a-memoriei-memoria-noastra-utilizare-buna-vs-utilizare-rea/

 

Col. I. Mocanu&Col. I. Fecioru. Dumbrăvița 1970

 


Securitatea si mutilarea corpului social: Un remarcabil interviu al Germinei Nagâţ (plus bonus)

22/10/2013

Niciodata si sub nicio forma nu a existat o “Securitate cu chip uman”. In revista “22” a aparut un excelent interviu cu doamna Germina Nagâţ, doctor in filosofie, directoarea, incepand din 2001, a Directiei Investigatii din cadrul CNSAS. In 2006 a fost experta a Comisiei Prezidentiale si a scris capitolul despre metodele de recutare a informatorilor. Interviul clarifica multe chestiuni legate de rolul Securitatii in cele peste patru decenii de dictatura comunista, actiunile CNSAS de deconspirare a fostilor ofiteri si informatori vinovati de a fi facut politie politica. Este probat, cu exemple elocvente, faptul ca si dupa 1965 (an celebrat de nostalgicii Securitatii drept finalul terorii de tip stalinist) au avut loc actiuni de intimidare si prigoana. Se poate spune ca regimul a fost ostil drepturilor omului din prima si pana in ultima zi. Falsa relaxare proclamata de Ceausescu nu a insemnat sfarsitul represiunii, ci doar utilizarea unor metode mai putin primitive decat pe vremea lui Nicolschi, Pantiusa si Draghici.

Nu au existat, cum sustin unii, departamente (directii) criminale si departamente necriminale in Securitate. Ofiterii migrau de la o directie la alta, facea intense “schimburi de experienta” intre ei. Nu ma sfiesc sa o spun, Securitatea a fost un bloc, o institutie integral si permnanent criminala. Toti securistii au participat la ceea ce Germina Nagâţ numeste mutilarea corpului social. Evident, responsabilitatile sunt individuale, nu colective, dar aceasta nu scade culpabilitatea institutionala a Securitatii. Despre informatori (turnatori) se pot spune multe. Noua carte a lui Gabriel Liiceanu documenteaza zguduitor cum un personaj aparent anost, cenusiu, un nevertebrat activ pe ” frontul ideologic”, a oferit nenumare informari perverse despre Constantin Noica si cercul sau. De profesie propagator al ateismului stiintific, Octavian Chetan a fost un zelos delator. O facea metodic, fara angoase, fara framantari morale. Era unul din multele suruburi ale unei masinarii criminale.

http://www.humanitas.ro/humanitas/dragul-meu-turn%C4%83tor

Dupa modelul Cekai infiintata de Lenin si Dsejinski, regimul comunist din Romania a urmarit in prima faza eliminarea tuturor adversarilor politici, reali sau imaginari. Opozitia, fie si una strict culturala, a fost diabolizata si criminalizata. Odata atins acest scop, dictatura si-a putut permite arborarea unei masti paternaliste. Asa aparea ultimul Dej in imaginatia publica, asa s-a straduit sa apara Ceausescu in prima perioada a domniei sale. Controlul si supravegherea populatiei, demonstreaza Germina Nagâţ, au continuat sa fie obsesiile dictaturii. La fel, urmarirea si terorizarea exilului anticomunist. Infiltrarea “Europei Libere” si a celorlalte radiouri vestice au fost obiective prioritare. Iata mai jos poza generalului Gh. Danescu, unul dintre tartorii Securitatii. Sunt inca multi dintre acesti indivizi care beneficiaza de pensii si privilegii scandaloase.

Am scris aici zilele trecute despre consternanta decizie a lui Marius Oprea, ani de zile descris drept “vanatorul de securisti” de a depune marturie in favoarea unui fost ofiter al acelei insitutii. Am dat link la un text al d-lui Oprea in care incerca sa explice motivele sale. Argumentele sale mi s-au parut jenante (ma exprim eufemistic). Iata ce are de spus Germina Nagâţ pe acest subiect in finalul interviul luat de Armand Gosu:

“Ce facem atunci când unul dintre cei mai importanţi istorici ai perioadei comuniste, Marius Oprea, ne spune că doar Direcţia a VI-a a făcut poliţie politică? Ştiţi ce a spus în instanţă, într-un proces pe care-l are CNSAS?

Of, Doamne… Ştiu exact ce a spus, de la colegii mei care au fost în sală. Am toată încrederea în ei. Sunt doi jurişti remarcabili, obişnuiţi să se lupte la tribunal cu Sergiu Andon, nu cu Marius Oprea! Suntem cu toţii sideraţi! Cărţile lui Marius despre Securitate au fost în bibliografia concursurilor de angajare la CNSAS sau, în orice caz, la Direcţia Investigaţii. În ciuda diferenţelor noastre de opinie – fiindcă au fost şi din astea –, l-am considerat întotdeauna un anticomunist sincer şi de neclintit. Este unul dintre autorii legilor noastre de funcţionare şi prin urmare ştie foarte bine în ce condiţii şi după ce criterii un ofiţer de Securitate ajunge în faţa instanţei. Să admitem că prezenţa lui ca martor era obligatorie – deşi sunt multe de spus şi aici –, totuşi depoziţia nu i-a dictat-o nimeni. Nimeni nu l-a obligat să spună că numai ofiţerii Direcţiei VI, de cercetări penale, merită chemaţi la tribunal… Ca legiuitor al deconspirării Securităţii, ca „vânător de securişti“, cum se recomandă domnul Oprea, ar trebui să ştie că încadrarea ofiţerilor în categoria „poliţie politică“, pe vechea lege, sau în categoria „lucrător“, după legea actuală, se face în funcţie de faptele şi acţiunile persoanei, nu în funcţie de afiliere. Nu contează la ce direcţie au lucrat, în ce serviciu sau în ce birou, ci doar faptele sau acţiunile prin care au încălcat drepturile celorlalţi. Cazurile de ofiţeri publicaţi în Monitorul Oficial, deci încadraţi definitiv de instanţe ca autori de abuzuri, arată foarte clar asta: sunt de peste tot, inclusiv de la CIE! Or, dacă autorul legii, o autoritate în materie, consiliază un judecător cum trebuie privit dosarul – deşi recunoaşte în acelaşi timp că nu l-a citit – şi susţine în sala de tribunal că doar ofiţerii de cercetare penală au încălcat drepturile omului, iar restul sunt „plevuşcă“, ce şanse mai are deconspirarea de aici înainte? Câţi securişti de la alte direcţii se vor apăra citând din expertiza domnului Oprea? Şi urmăriţilor cu dosare făcute de alte unităţi ale Securităţii, noi ce să le spunem? Nu ne cereţi să-i verificăm pe ofiţerii din dosarele voastre, nu vi s-au încălcat drepturile, fiindcă n-aţi fost urmăriţi de Direcţia a VI-a?! Nu contează că aţi avut microfoane în sufragerie sau v-aţi pierdut serviciul fiindcă primeaţi scrisori de la rude… E absurd şi mai presus de toate e nedrept! Oricât i-am fi de antipatici domnului Oprea, nu cred că meritam asta. Şi nici petenţii n-o meritau. Aşteptările lor de la această lege, mai ales în plină campanie „antitorţionari“, sunt cu totul altele. Şi sunt perfect îndreptăţite. După câte au suferit şi după cât au aşteptat oamenii, cred că ar fi cazul să ne păstrăm busola şi să nu relativizăm bunul simţ.”

Col. I. Mocanu&Col. I. Fecioru. Dumbrăvița 1970

Tovarasii securisti muncesc din greu…

http://www.revista22.ro/articol.php?id=32620

BONUS

http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=433&cHash=34d40f8d744a82dad5b718c6470a0b4a


Nu a fost o Lady Macbeth: Jovanka Broz, tovarasa de viata a maresalului Tito

21/10/2013

Motto:  “Mi-am jucat intreaga viata pe o singura carte–ca sunt sotia maresalului Tito” (Jovanka Broz)

Iahturi, resedinte de lux, insula Brioni, medalii stralucitoare, uniforme, marsuri, ode, diamante, statui: splendoarea efemera si perversa a unei tiranii relativ binevoitoare, dar nu mai putin tiranie. Ma refer la despotismul paternalist din Iugoslavia lui Tito. A incetat din viata, la 88 de ani, Jovanka Broz, cea care, vreme de peste trei decenii. a fost prima doamna a Iugoslaviei comuniste. A fost alaturi de campionul comunismului balcanic inca din anii razboiului de partizani. S-a inrolat la 17 ani. A fost langa Tito, mai intai ca secretara personala, dupa aceea ca nevasta, in timpul conflictului cu Stalin, apoi in anii de glorie ai miscarii tarilor nealiniate. In ultimii ani de viata ai lui Tito, intre cei doi s-a nascut o prapastie. Jovanka a fost expulzata din cercul intim. S-a plans apoi ca a fost tratata ca o criminala. Intrigile de palat l-au convins pe Tito ca sotia sa complota impreuna cu un grup de ambitiosi generali. Jovanka a fost tinuta in arest la domiciliu. Nu stiu sa fi avut orgoliul nesabuit al altor sotii de dictatori, intre care Elena Ceausescu, Nexmije Hoxha ori Mme Mao. Nu era Lady Macbeth…

Regimul titoist a fost, indeosebi dupra ruptura cu Stalin din 1948, mai putin atroce decat cele din Blocul Sovietic. Era insa o autocratie ideologica, politia secreta actiona draconic, disidentii erau prigoniti, cultul maresalului era ubicuu. Intelectualii critici erau marginalizati si stigmatizati. Toamna patriarhului  a fost una a solitudinii. Le fel si aceea a instrainatei sale sotii. Iugoslavia lor avea sa se prabuseasca dupa 1990 in baile de sange ale nationalismelor renascute. Recomand articolul politologului Marius Stan aparut azi pe platforma “Contributors”:

Jovanka Broz (R) with Marshal Tito (L), Montenegro, 1969

http://www.contributors.ro/global-europa/femeile-lui-tito-%c8%99i-epilogul-jovanka-broz/

http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-24602696

Elisabeth Taylor, Tito, Jovanka si Richard Burton


“Diavolul in istorie”, editia romaneasca

19/10/2013

In curand va apare la editura Humanitas, in traducerea lui Marius Stan, versiunea romaneasca a cartii mele “Diavolul in istorie”. Vor avea loc cateva evenimente de lansare, le voi anunta aici. Raman indatorat editurii Humanitas pentru entuziasmul cu care a sustinut si sustine acest proiect. Marius Stan a realizat o performanta admirabila in ceea ce, ca autor, consider a fi echivalentul perfect al textului original. Ii multumesc din tot sufletul.

Cuvintele de pe coperta, semnate de de H.-R. Patapievici, sunt de o generozitate care ma obliga si ma onoreaza. Ele reprezinta de fapt argumentul pentru aceast carte. A-l avea pe Horia ca prieten apropiat, ca frate de suflet si de idei, este unul din marile privilegii ale vietii mele. Ne unesc valorile in care credem, convingerea ca lupta impotriva totalitarismului, a degradarii morale, a cinismului si turpitudinii, ramane de o urgenta actualitate.

Multe din ideile cartii s-au conturat in discutiile purtate de-a lungul anilor cu Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, H.-R. Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, Mihai Sora, Marta Petreu, Mircea Mihaies, N. Manolescu, Virgil Nemoianu, Matei Calinescu, Ioan Petru Culianu, Livius Ciocarlie, Ioan Stanomir, Radu Stern, Angelo Mitchievici, Sorin Antohi, Cristian Preda, Dragos Paul Aligica, Aurelian Craiutu, Catalin Avramescu, Mircea Cartarescu, Dan Pavel, Caius Dobrescu, Teodor Baconsky, Coriolan Babeti, Victor Neumann.

Discutiile purtate la Timisoara cu membrii grupului “A Treia Europa” condus de Adriana Babeti si Cornel Ungureanu, m-au ajutat imens in cristalizarea ideilor despre chestiunea relatiei dintre comunism si fascism, acea problema esentiala a secolului XX, cum o definea Francois Furet.  A rezultat volumul “Spectrele Europei Centrale”, aparut in 2001 la Polirom, coordonat de Dorian Branea si prefatat de Livius Ciocarlie. Fie-mi permis sa omagiez aici memoria profesoarei Gabriela Coltescu.

Scria atunci profesorul Ciocarlie: “Vladimir Tismaneanu propune o distinctie subtila si pertinenta: a pune in balanta victimele dintr-o parte si din cealalta este trivial, dar a compara fenomenele si a ledescoperi asemanarile este necesar. A intreprinde o analiza pentru a determina trasaturile comune este esentialmente diferit de intretinerea unei competitii macabre. In conditiile evitarii unei ambiante nesanatoase, studiul comparativ este–si din punct de vedere moral, si din punct de vedere teoretic–pe deplin justificat”. Ii multumesc aici lui Livius Ciocarlie pentru cuvintele intelepte si sobre ce-si mentin, cred, actualitatea.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/spectrele-europei-centrale-725/

http://www.romlit.ro/visnd_la_europa_central?makePrintable=1

Istoricul Bogdan C. Iacob si  politologul Marius Stan s-au dedicat acestui proiect cu o superba pasiune. Filosoful clujean Vlad Muresan m-a incurajat necontenit. Idei din carte se regasesc in articolele mele din revista “Verso”. Este o sursa de speranta sa vezi cum aceste teme (utopiile purificatoare, Raul radical, mesianismele revolutionare, religiile politice, fantasmele si fanatismele redemptive) continua sa fie explorate de o generatie tanara, eliberata de constrangeri ideologice si dogme de beton. Totalitarismul a insemnat heteronomia subiectivitatii, efortul maniacal de a anula gandirea libera. Ce poate fi mai incurajator decat sa vezi renascand autonomia spiritului?

Poate ca totul a pornit cand am citit, adolescent fiind, “Zero si infinitul”. Ori, poate, intr-o discutie cu Petru Cretia despre Koestler si Orwell. Era in 1974. Greu de spus cand, dar ce pot spune este ca subiectul complicatelor relatii si al similitudinilor dintre comunism si fascism m-a framantat pe parcursul intregii mele vieti intelectuale. Rezultatul este aceasta carte.

 

„Cu această carte, Vladimir Tismăneanu atinge cele mai grave acorduri ale angajamentului său moral în favoarea demnităţii şi a libertăţii omului. În Stalinism pentru eternitate, făcând istoria politică a comunismului românesc, autorul consacra un tip de analiză intens etică şi pasională, în care competenţa istorică se împletea strâns cu experienţa personală şi cu revendicarea dreptului sentimentelor morale de a avea o voce în istorie. Încă de atunci, prin stilul pasionat al analizelor sale, el încerca să ofere o voce publică sentimentelor pe care istoria secolului trecut le înecase în dispreţ: bunele sentimente morale. Prin Diavolul în istorie, istoricul comunismului românesc devine istoricul universal al ravagiilor produse de religiile seculare ale secolului XX. Metoda sa de analiză constă, şi aici, în hermenutica angajată, în critica pasională, demistificarea ideologică, aplicarea necruţătoare a discernământului etic la justificările politice ale acţiunilor criminale. Nouă este sensibilitatea teologică faţă de răul care ucide în numele binelui, în care Tismăneanu vede răul absolut şi împotriva căruia mobilizează o nimicitoare combinaţie de erudiţie istorică şi argumente liberale deduse din principii etice. Tonul discursului său este acela al moralistului angajat. Strategia analitică a autorului constă în a încerca să fizexe răul printr-o ameţitoare multiplicare de ramificaţii erudite, prin care ştiinţa sa de istoric depistează ceea ce flerul său de politolog indică, exigenţele sale de moralist resping, iar abilităţile sale de filozof demontează. Dizolvată în astfel de acizi, teologia mincinoasă a religiilor seculare e redusă în chip necruţător la miezul ei cel mai hâd şi mai respingător: uciderea în mai puţin de şaptezeci de ani a aproape o sută cincizeci de milioane de oameni. O crimă pe care nu o mai poate justifica nici cel mai pervers dintre avocaţii răului. Diavolul în istorie nu este însă doar o carte excepţională, scrisă de una dintre minţile cele mai strălucite ale culturii noastre. Ea reprezintă, în concertul mărturiilor despre tragedia totalitară pe care naţiunile le depun la tribunalul posterităţii, mărturia românească cea mai articulată, cea mai tăioasă, cea mai puternică. Rusia, prin Soljeniţîn, şi-a depus mărturia ei; la fel, Polonia, prin Kolakowski; ori Cehoslovacia, prin Havel. Acum, prin Tismăneanu, o face şi România. Iar mărturia noastră spune că omenirea a trăit timp de un secol în compania Diavolului; ceea ce face ca toate regimurile politice care l-au acompaniat să fie în mod necesar şi ilegitime, şi criminale. Mulţumită lui Vladimir Tismăneanu, cu această carte, mărturia românească poate fi în fine auzită în toată lumea civilizată.“  (Horia-Roman PATAPIEVICI)

Diavolul în istorie este o foarte importantă lucrare de istorie intelectuală, care priveşte o problemă fundamentală a secolului XX, o operă care denotă o cunoaştere vastă, globală, precum şi o experienţă personală foarte atent asimilată. Pagini indiscutabil sclipitoare.“ (Timothy Snyder, autorul cărţii Tărâmul morţii)

http://www.humanitas.ro/humanitas/diavolul-%C3%AEn-istorie

 


Despre Lucien Goldmann: Un marxist occidental nascut in Romania

18/10/2013

In iulie anul acesta s-au implinit 100 de ani de la nasterea lui Lucien Goldmann ((20 iulie1913 – 8 octombrie 1970), unul dintre cei mai inteligenti si originali exponenti ai marxismului occidental. Originar din Botosani, Lucien, caruia prietenii ii spuneau Gica, a fost un spirit mereu nelinistit. S-a apropiat in adolescenta de comunisti, dar nu a devenit niciodata membru activ al PCdR. Mama mea, Hermina, si sora ei, Cristina Luca (nascuta Bianca Marcusohn), au fost bune prietene cu el. Cu Cristina s-a vazut de cateva ori, dupa 1968, in timpul vizitelor acesteia in Franta. Au stat indelung de vorba. I-a daruit, cu dedicatie, “La sociologie du roman”. Una din cartile sale favorite era “Les Conquérants” de André Malraux, a scris remarcabil despre ea.

Cel mai apropiat amic al sau era Eugen Bendel (devenit dupa 1945 Mircea Balanescu), ambasador al RPR la Paris in anii 50. Imediat dupa razboi, Balanescu a fost adjunctul lui Miron Constatinescu la “Scanteia”. Fratele sau, Lulu, a murit in timpul deportarii in Transnistria. Ma indoiesc ca Gica si Eugen s-au revazut la Paris in anii 50, dar cine stie? Goldmann avea structura si vocatie de eretic. In Franta nu s-a asociat cu variile grupuscule marxiste. Pentru doctrinarii comunisti era un renegat. Nu suporta inregimentarea. In 1946, in timpul Conferintei de Pace de la Paris, s-a intalnit, ori a schimbat mesaje, cu Lucretiu Patrascanu cu care se cunostea din tinerete. Acesta l-a invitat sa revina in tara, Goldmann a refuzat. Ulterior le spunea prietenilor, aflam din biografia scrisda de Mitchell Cohen, ca, daca ar fi revenit in Romania, ar fi fost si el executat…

Marxismul occidental s-a definit ca o alternativa la doctrina fosilizata a marxismului sovietic. Dincolo de iluziile sale, a simbolizat o sfidare a dogmatismului comunist si o recuperare a tanarului Marx, uitat si abandonat in formulele pietrificate ale materialismului dialectic (Diamat). Temele centrale erau alienarea, libertatea, autonomia spiritului. In Europa de Est, exponentii acestei directii au fost Leszek Kolakowski, Karel Kosik, Agnes Heller, Mihaly Vajda, Ferenc Feher, grupul “Praxis” din Iugoslavia. In Romania, scrierile marxismului occidental au marcat abordarile unor N. Tertulian, Gyorgy Bretter, Tudor Bugnariu, Ion Aluas, Alexandru Ivasiuc, Henri Wald, Paul Cornea, partial Radu Florian (pe linia Gramsci) si, cu maxima prudenta, Ion Ianosi.

http://press.princeton.edu/titles/5472.html

Lucien s-a opus proceselor de la Moscova, a rupt cu multi prieteni din acest motiv. Intre acestia, Valter Roman si Leonte Rautu (cu acesta impartise camera, la un moment dart, la Caminul “Schuller”). A fost stigmatizat ca trotkist. In cercul sectar al stangii radicale din Romania, devenise un pestiferat. Urma sa plece din tara impreuna cu Bianca, erau nedespartiti. El voia Elvetia, ea visa Parisul. A ajuns acolo, a devenit in anii razboiului o eroina a Rezistentei. Despre destinul ei,  cu alt prilej.

In Elvetia, Goldmann a lucrat cu Jean Piaget, a scris, sub indrumarea acestuia, un doctorat despre Kant. A ajuns apoi la Paris, dupa razboi. Relatiile cu Cioran au fost teribile, nu-i putea ierta acestuia trecutul fascizant. Cioran il socotea nemesis-ul sau. Ulterior, s-au intalnit si s-au apropiat. A scris carti esentiale despre Pascal, Racine, structuralism. A fost unul dintre fondatorii sociologiei literaturii. Cum spuneam, profesorul Mitchell Cohen, multi ani co-editor, impreuna cu Michael Walzer, al revistei “Dissent”, a scris o biografie a sa aparuta la Princeton University Press, a facut interviuri, intre alte persoane, cu mama mea si cu Cristina. Eram la Philadelphia, am tradus discutia cu mama mea.

Nimeni nu a facut mai mult decat Goldmann pentru relansarea, in Vest, a marxismului tanarului Lukacs. In egala masura, scrierile sale despre tanarul Marx raman printre cele mai patrunzatoare pe acest subiect, indeosebi interpretarea “Tezelor despre Feuerbach”.  Ca marxolog, l-as compara cu Shlomo Avineri, Kostas Papaioanou si Robert C. Tucker. Cartea sa “Marxisme et sciences humaines” ramane printre cele mai profunde pe linia interpretativa pe care Goldmann a numit-o a structuralismului genetic. Discipolul sau, Michael Lowy, a dezvoltat aceste idei, inclusiv in scrierile despre intelectualii revolutionari occidentali si pasiunea dialectica.

A surprins afinitatile dintre conceptul reificarii la Lukacs, indeosebi in volumul din 1923, “Istorie si constiinta de clasa”, si tematica heideggeriana a agoniei subiectivitatii.,a fiintei umane azvarlita in lume. A lasat in urma o opera incitanta, complexa, nefinisata. A fost un anti-stalinist convins si consecvent. Editia scrierilor sale de sociologia literaturii a aparut la Editura Politica, in colectia “Idei Contemporane”, cu prefata lui Miron Constantinescu. Era, cred, in 1973. Miron a venit intr-o seara la Cristina (Bianca), au stat indelung de vorba despre tineretea lor, despre Gica, despre Sahia, despre Patrascanu, despre miturile marxiste. A fost una din putinele ocazii cand Miron si-a deschis sufletul. Daca Lucien ar fi trait cand am ajuns acolo, in 1981, probabil ca as fi lucrat cu el la Paris. Ori macar am fi apucat sa ne vedem. N-a fost sa fie.

In magistrala sa trilogie, Leszek Kolakowski a scris cu simpatie despre Goldmann, pretuind independenta sa intelectuala si capacitatea de a surprinde viziunea tragica asupra lumii: “Timp de multi ani a fost un propagator zelos al dialecticii. Buclele sale albe fluturande si silueta sa de urs devenisera famiiale participantilor la nenumarate congrese si simpozioane umaniste la care, cu vocea sa de bas si cu o intonatie patimasa si intru catva agresiva, a tot explicat pe larg principiile structuralismului genetic, exemplificand indeosebi pe cazurile Pascal si Racine”. (v. Leszek Kolakowski, “Principalele curente ale marxismului”, Vol. III. “Prabusirea”, traducere din engleza de S. C. Dragan, Editura Curtea Veche, 2010, p.256)

PS Despre Eugen Bendel (Mircea Balanescu) in anii 30 si dupa:

http://www.militiaspirituala.ro/detalii.html?tx_ttnews%5Btt_news%5D=431&cHash=829472c782c18bc8825c61db458e38e3

Textul de mai sus a aparut intr-o prima versiune pe portalul LaPunkt:

http://www.lapunkt.ro/2013/10/16/despre-lucien-goldmann-un-marxist-occidental-nascut-in-romania/