Uzurpatorii

Canaliile nomenclaturiste erau terifiate de explozia spontană a străzii și de renașterea societății civile. Tocmai din acest motiv au incercat mai multe variante de succesiune. Prima ar fi fost Constantin Dăscălescu, un fel Egon Krenz din Balcani, sluga lui Ceaușescu. A doua ar fi fost versiunea Ilie Verdeț, cu un guvern format din activiști marginalizați de către cuplul dictatorial, ilegaliști nemulțumiți de cultul lui Ceaușescu, dar devotati dictaturii comunist…e ca sistem politic (Mihai Burcă, Vasile Vâlcu), criminali securiști precum “generalul” Iulian Vlad. In fine, al treilea scenariu, cel mai perfid și de aceea cel triumfător, a fost propus si realizat de Ion Iliescu, omul de incredere al Kremlinului, impreună cu o echipă de personaje cu care se aflase mai demult in contact (Virgil Măgureanu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru, Petre Roman). Au urmat luptele, morții reali (peste o mie), propaganda delirantă, minciunile obscene…

Splendoarea adevărului

Acesta este titlul unei cruciale enciclice promulgată de Papa Ioan Paul al II-lea in august 1993. Mihai I, monarhul constituţional al României, a intruchipat această spendoare. A apărat libertatea umană, legea divină şi legea naturală. Moştenirea spirituală a acestui Rege este universală.

„Cu neclintită credinţă în viitorul nostru, animat de acelaşi devotament şi dorinţă de a munci, voi continua să servesc poporul român, de care destinul meu este legat inexorabil.” – Regele Mihai I, Londra, 4 martie 1948

 

Finis Romaniae?

Este suficient să citeşti ultimele ştiri din România spre a realiza că PSD si ALDE, această la propriu insalubră, toxică, funestă coaliție, actțonează deliberat, metodic şi fără niciun fel de scrupule pentru anihilarea statului de drept. Este o “revoluție” crapuloasă. Altfel spus, un puci infam operat de pungaşi, tâlhari si escroci. Mai clar spus, se urmăreşte nimicirea, aneantizarea, lichidarea garanțiilor esențiale pentru independența justiției. Este o situație de coşmar existențial. Dacă nu sunt opriți acum, aceşti netrebnici nu vor mai putea fi opriți niciodată. Iar România se va scufunda in mlaştina unei corupții samavolnice cum nu cred că s-a mai pomenit in istoria Europei…

Happy Hanukkah!

For all the friends of the Lights, for all those who resist bigotry and darkness, Jews and non-Jews, a menorah painted by Adam when he was four: Hanukkah Sameach!

 

 

 

 

Panteonul onoarei: In memoria Regelui Mihai

Aduc aici un omagiu celui care a apărat, in condiții de maxima vitregie, verticalitatea morală și curajul civic. Regele Mihai a fost simbolul continuității constituționale a statului român. Viața nu a fost deloc blândă cu acest om atât de blând. A avut un admirabil curaj in cateva situații extrem de dificile: arestarea dictatorului Ion Antonescu (cu trupele germane aflate in București) si greva regală declanșată ca protest impotriva abuzurilor nerușinate ale PCdR, la porunca directă a lui Stalin. A reprezentat o efigie a unei speranțe care refuza să sucombe timpurilor de mizerie sufletească și materială numite “construirea socialismului in România”.

Mai presus de orice, era un mare si consecvent iubitor al dreptătii. Detesta opresiunea, injustitia, șovinismul, orice formă de exclusivism. A fost constrâns să abdice prin diktatul agentilor lui Stalin din România. Așa-zisa abdicare din decembrie 1947 a fost de fapt o lovitură de stat, un act criminal, ilegitim si ilegal. Urmasii celor care l-au inlăturat pe Rege si au distrus democrația din România vor vărsa acum lacrimi de crocodil. Le spunem direct și fără echivoc: Sunteți niște răi si niste fameni, lăsați-l in pacea plecării către veșnicie, nu va imbulziți lângă catafalc…

L-am intâlnit de mai multe ori, am purtat discutii despre tulburata istorie a Europei de Est in veacul XX. Era calm, nu simteai nici cea mai mică urmă de ranchiuna, de resentiment. Asemeni Reginei Ana, era convins că reconcilierea trebuie să se bazeze pe căință, nu pe răzbunare. Mă inclin cu imens respect si spun: Să se odihneasca in pace, o binemerită!

Articol transmis la postul de radio Europa Libera

 

 

Socialismul lui Dragnea

Socialismul lui Dragnea este infracțional, cleptocratic, rusofil, occidentofob, expresia unui modus operandi mafiot, veros și venal. Pesediștii nu au motive să se dezică de liderul lor: așa s-a născut partidul fesenist, prin intrigi, furt, minciună, cupiditate și o insațiabilă rapacitate. Dragnea nu este Hugo Chávez . Acela avea carismă și viziune (una aberantă, dar totuși viziune). Dragnea este un mic Putin din Balcani, un măscărici lamentabil, penibil, josnic. Dragnea nu este o persoană, ci numele unei patologii. Ori, mai exact spus, al unei mocirle…

Politrucul si poetul

La Conferința pe țară a tinerilor scriitori din 1956, ideologul en titre al PMR, inverșunatul stalinist Leonte Răutu, se adreseaza ultimativ unui poet născut pe 2 decembrie 1935: “Un cimititr mai sobru și mai demn? Ce-ai vrut să spui, tovarășe Labiș?” Raspunsul, tranșant si demn, il inlemnește pe politruc: “Exact ce-ați ințeles, tovarășe Răutu!” Poetul murea, in urma unui misterios accident de tramvai, pe 22 decembrie același an. La interogatoriile studenților arestați in noiembrie revenea obsesiv intrebarea: “Ce legături ai avut cu Labiș?”