La Mulți Ani, Horia Patapievici!

18/03/2017

Pe 18 martie 2017, Horia-Roman Patapievici implinește 60 de ani. Este o sărbătoare a societății deschise, a spiritului liberal, a culturii democratice din România si din Europa de Est. Sunt mândru, fericit si onorat că-l pot numi unul dintre cei mai apropiați prieteni din viața mea. Ii doresc tot binele lumii, ani frumoși si insoriți, impliniri cât mai multe, noroc si sănătate pentru el si cei dragi lui. Adică, intr-un cuvânt, fericire!

Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si rămân repere ale gandirii democratice românești, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reacțiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si șovin-naționaliste nu au făcut si nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru mulți alții, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care populistii xenofobi il urăsc de moarte.

Horia-Roman Patapievici este un gânditor original, un spirit viu si nobil, ale carui lucrări dovedesc erudiție, creativitate conceptuală, angajament moral si o veritabila deschidere spre dialog. Mă refer in primul rand la “Omul recent”, la “Ochii Beatricei”, la cartea despre Ioan Petru Culianu, contribuții esențiale la explorarea originilor, tensiunilor, dilemelor si provocărilor modernitătii. Perioada cât a condus ICR-ul, impreună cu Tania Radu si Mircea Mihaies, a fost una fastă din toate punctele de vedere: al eficienței instituționale, al sincronismului axiologic, al probității si onestității. Este sansa noastra că ii suntem contemporani. Să o prețuim cum se cuvine!

 

Image result for patapievici

 


Pentru Marta Petreu, cu dragoste și admirație

15/03/2017

Mă leagă de Marta o prietenie indestructibilă. Este un om de o onestitate fierbinte și de un curaj intelectual cu totul ieșit din comun. I-am citit, cred, toate cărțile. Ii iubesc literatura (poezie, roman, eseuri), ii prețuiesc pasiunea pentru istoria ideilor, pentru nuanțe, pentru adevăr. Intr-o cultură in care, vai, nombrilismul provincial si lăutărismul steril fac ravagii, Marta Petreu stabilește criterii, le respectă, le sustine persuasiv. Marta nu este nici iconodulă, nici iconoclastă. Este un spirit liber care se opune, cu informatii verificabile, apologiilor de orice fel. Cu ani in urmă, i-am spus că imi aminteste de Marthe Robert, biografa lui Kafka. Aș adăuga, aici și acum, că imi amintește si de Alice Voinescu, Monica Lovinescu și Mariana Șora. Politic vorbind, este o aroniană. Ori, daca vreti, o camusiană. Detestă orice formă de totalitarism. La Mulți Ani, buna mea prietenă, cu noroc, bucurii și sănătate! Este un noroc pentru cultura română că ești aici, demnă, verticală, inebranlabilă…

 

Image result

 

Un fragment din eseul-recenzie al Martei Petreu apărut in “Apostrof” in 2011 (e vorba de cartea mea “Despre comunism. Destinul unei religii politice” publicată in acel an la Humanitas): “Autorul are o memorie a numelor şi a faptelor extraordinară. Dintre oamenii pe care i-am cunoscut, numai Mircea Zaciu mai avea o asemenea ţinere de minte, el – pentru familiile transilvănene, ceea ce ne şi făcea pe noi, ascultătorii săi, să-l îndemnăm să scrie romanul marilor familii din Ardeal. Ei bine, cu o asemenea memorie de prozator, Vladimir Tismăneanu reconstituie, adesea cu bogate detalii, istorii şi portrete din lumea comunistă internaţională şi românească. Istoria, pare el a ne spune, nu s-a ţesut numai pe axa marilor idei faste şi nefaste, ci şi prin „accidente“ interumane, prin înrudiri, invidii, trădări, promovări etc. Iar ca să înţelegem ce-a fost, avem nevoie şi de carnea vie a trecutului, de personajele umane. Personaje istorice reale, cărora autorul le acordă sau le retrage stima şi afecţiunea sa în funcţie de răul – zero, mai mic sau mai mare – pe care l-au făcut.” Marta a scris superb si despre volumul “Dosar Lenin. Vraja nihilismului” de Marius Stan si de mine, publicat la Curtea Veche in 2016.


Protestele din februarie şi noua sensibilitate politică

22/02/2017

Oamenii care regretă “egalitatea” din regimurile leniniste sunt fie prost informaţi, fie de rea-credinţă. Societăţile nomenclaturiste erau, de fapt, experimente profitocratice, se bazau pe un rigid sistem de tip caste. Nomenclatura beneficia de privilegii la care muritorii de rând nici măcar nu puteau visa. Niciodată nu a fost clasa muncitoare mai batjocorită şi mai oprimată decât în regimurile care pretindeau că guvernează în numele ei. Este o ignorare, şi pe cale de consecinţă, o banalizare a răului totalitar.

Actualele proteste sunt expresia unei noi sensibilităţi politice. Am scris un articol, împreună cu politologul Marius Stan, în Politico.eu, în care ne-am ocupat de această temă. Da, este vorba de o nouă generaţie pentru care vechile metehne şi infamii nu mai sunt tolerabile. UE înseamnă transparenţă, încredere, norme, reguli, proceduri. Pesedismul este exact opusul: clientelism, cinism, jaf la drumul mare sau pe ascuns, manopere dolosive. Pentru mine, aceste demonstraţii au pus capacul peste coşciugul în care zace putredul sistem Iliescu.


Pentru Radu Filipescu: La Mulți Ani cu noroc, bucurii şi sănătate!

27/12/2016

Many happy returns, dear Radu Filipescu! For those who don’t know or have forgotten, Radu is one of the main Romanian dissidents. Born: December 26, 1956 (age 60), Târgu Mureș, Romania, the young engineer Radu Filipescu was one of those who heroically resisted Ceausescu’s terror. He acted alone, but he knew he was not alone. Like the members of the White Rose resistance group in Nazi Germany, he distributed leaflets denouncing the tyranny. He was arrested and jailed. A founding member of the Group for Social Dialogue, Radu Filipescu served as a member of the Presidential Commission for the Analysis of the Communist Dictatorship in Romania. Never acerbic, caustic, or bitter, Radu embodies good faith, moral clarity, and civic courage.

 

Image result for radu filipescu image


Apostazia lui Labiş: Albatrosul trebuia să piară…

05/12/2016

Nimeni nu ştie ce s-a cântat la restaurantul de unde se intorcea Labiş in acea noapte de decembrie, acum 60 de ani, la o lună şi ceva de la zdrobirea Revoluției Maghiare şi de la masivele arestări din mediile studenteşti din România, o noapte care a văduvit literatura română de una din cele mai frumoase speranțe pe care le-a cunoscut vreodată. Ne putem insă imagina că s-a cântat “Zaraza”, că intre paharele de vin ieftin (tinerii poeți erau extrem de săraci), se vorbea despre amor şi despre iluzii pierdute. Labiş crezuse in Revoluție si in proletariat, il adorase pe Maiakovski (“bădia Vladimir”). Asemeni sinucisului Maiakovski, rebelul Labiş avea să fie anexat de regim, prin eliminarea din programele şcolare şi in discuțiile publice a tot ceea ce putea aminti de ale sale inclinații eretice. Anul 1956 a fost anul deşteptării sale. Atunci a scris “Legenda pasiunii defuncte”, un poem intr-adevăr dinamitard:

Să nu inchidem pasiunile ideii
In temnite de lasitate si urât;
Va fi mai greu sa le scăpăm de vraja cheii
Cand in adânc se vor fi mohorât.

Odată-un om si-a zăvorât in sine gândul
Si dragostea si-a zăvorât-o-n sinea sa,
Visa să le redea cândva din nou avântul –
Nu mai putea, ori poate nici nu mai voia.

Apostazia lui Labiş putea deveni una a unei intregi generații. Albatrosul trebuia să piară. Iar povestea Zarazei nu a spus-o nimeni mai frumos decat Mircea Cărtărescu, speranța din fericire implinită a acestei literaturi. Trimit aici la povestirea lui Mircea si la cântecul lui Cristian Vasile ca omagiu adus poetului care a zburat “atunci, ultima oară, spre-un cimitir mai sobru si mai demn”…

http://www.poezie.ro/index.php/prose/179274/index.html

Cristian Vasile – Zaraza

O melodie din perioada “micului Paris”, cântată de Cristian Vasile. Compozitor: Benjamin Tagle Lara Textier: Ion Pribeagu Acompaniament: Orchestra “Dajos Bél…

Ion Pribeagu, pe numele originar Isac Lazarovici, a emigrat in 1962 in Israel şi a incetat din viata in 1971 la Tel Aviv. Inca o pagina din fascinantul destin al “Zarazei”…

https://www.youtube.com/watch?v=3SmSmCKdSPA


In dark times: Winston Churchill on the Olympian virtue of fortitude

13/11/2016

“Success is not final, failure is not fatal: it is the courage to continue that counts.”– Winston Churchill

In December 1941, he spoke to the US Congress. He praised “the Olympian fortitude” of the American people. Let us all hope that this virtue is still alive…


Revolutionary teenagers: Budapest, November 1956

30/10/2016

Hungarian teenagers enrolled in resistance units to defend the country’s legal government headed by the former Leninist turned democratic socialist, Imre Nagy. In twelve days, Hungary moved from an ailing totalitarian regime into a multi-party system supported by its citizens. Then came the Soviet tanks…