Apostazia lui Labiş: Albatrosul trebuia să piară…

05/12/2016

Nimeni nu ştie ce s-a cântat la restaurantul de unde se intorcea Labiş in acea noapte de decembrie, acum 60 de ani, la o lună şi ceva de la zdrobirea Revoluției Maghiare şi de la masivele arestări din mediile studenteşti din România, o noapte care a văduvit literatura română de una din cele mai frumoase speranțe pe care le-a cunoscut vreodată. Ne putem insă imagina că s-a cântat “Zaraza”, că intre paharele de vin ieftin (tinerii poeți erau extrem de săraci), se vorbea despre amor şi despre iluzii pierdute. Labiş crezuse in Revoluție si in proletariat, il adorase pe Maiakovski (“bădia Vladimir”). Asemeni sinucisului Maiakovski, rebelul Labiş avea să fie anexat de regim, prin eliminarea din programele şcolare şi in discuțiile publice a tot ceea ce putea aminti de ale sale inclinații eretice. Anul 1956 a fost anul deşteptării sale. Atunci a scris “Legenda pasiunii defuncte”, un poem intr-adevăr dinamitard:

Să nu inchidem pasiunile ideii
In temnite de lasitate si urât;
Va fi mai greu sa le scăpăm de vraja cheii
Cand in adânc se vor fi mohorât.

Odată-un om si-a zăvorât in sine gândul
Si dragostea si-a zăvorât-o-n sinea sa,
Visa să le redea cândva din nou avântul –
Nu mai putea, ori poate nici nu mai voia.

Apostazia lui Labiş putea deveni una a unei intregi generații. Albatrosul trebuia să piară. Iar povestea Zarazei nu a spus-o nimeni mai frumos decat Mircea Cărtărescu, speranța din fericire implinită a acestei literaturi. Trimit aici la povestirea lui Mircea si la cântecul lui Cristian Vasile ca omagiu adus poetului care a zburat “atunci, ultima oară, spre-un cimitir mai sobru si mai demn”…

http://www.poezie.ro/index.php/prose/179274/index.html

Cristian Vasile – Zaraza

O melodie din perioada “micului Paris”, cântată de Cristian Vasile. Compozitor: Benjamin Tagle Lara Textier: Ion Pribeagu Acompaniament: Orchestra “Dajos Bél…

Ion Pribeagu, pe numele originar Isac Lazarovici, a emigrat in 1962 in Israel şi a incetat din viata in 1971 la Tel Aviv. Inca o pagina din fascinantul destin al “Zarazei”…

https://www.youtube.com/watch?v=3SmSmCKdSPA


Philia…

08/10/2016

A friend is another self…

With Horia Patapievici and Vladimir Protopopescu at “La Tomate,” close to Dupont Circle (October 5, 2016)


Maria Tanase, prima mea iubire…

22/06/2016

 

A fost prima mea iubire, aveam zece ani cand am vazut-o la televizor, la un spectacol de varietati. Sprte a relua o superba imagine a lui Labis, ea aducea “un curcubeu/Deasupra lumii sufletului meu.” Emana o eleganta nepereche. Am plans cand am aflat ca a murit. La ceasul sangerosului balci stalinist, ea a dovedit ca se poate trai demn. Maria Tanase, simbol si incarnare a tot ce are mai frumos si mai nobil muzica poporului roman, a incetat din viata pe 22 iunie 1963. Vocea ei era sublima, poseda o muzicalitate comparabila cu aceea a unor Edith Piaf, Nina Simone si Amalia Rodrigues.

http://www.contributors.ro/cultura/roata-cu-noroc-azi-maria-lui-tanase-canta-n-targul-mosilor/

http://www.romania-actualitati.ro/targul_mosilor_la_radio-29975


¡Ay Carmela!

11/03/2016

 Spain, 1938, International Brigades Hospital, left, my father, born in Soroca, Bessarabia, then part of the Russian Empire, in February 1913, whose right arm was amputated live, without anesthesia, during the battle on the river Ebro, the fiercest battle in an atrociuos war. Next to him, my mother., Hermina Marcusohn, born in Botosani in 1915, a Medical School student in Bucharest and nurse at the Vic hospital, in front, my mother’s closest friend Sanda Sauvard, later to be deported to Auschwitz and Ravensbruck. At the right, Maurice Sauvard, a French worker from Toulouse, wounded in the same battle. Sanda (Sara) and Maurice got married soon thereafter. They both fought in the maquis. He died in 1946. She returned to Romania, never got remarried. Growing up in an atheistic Jewish family, I didn’t have godparents. But, vicariously, she was my godmother.

Whenever I needed something, money, advice, psychological support etc, I knew aunt Sanda was there for me. On her right arm I first saw the tatoo number. The head of Vic hospital was doctor Wilhelm Glaser. His daughter, Erica, was later adopted by Noel Field. Arrested in East Berlin, she was sentenced to death, then deported to the Gulag.We visited Vic, Marius and me, in June 2015. No one remembers that, once upon a time, this was a vibrantly cosmopolitan place, with hundreds of people speaking all the languages of the earth. Memory for me, perhaps, post-memory for Marius. From the Spanish Civil war to the Cold War. Mark Kramer, I did not forget about my reviews for JCWS, they will arrive soon


Genialul Toma Caragiu (1925-1977)

05/03/2016

Exercitiu demonologic, FC Iadul contra FC Raiul–In memoria unui actor genial, pierit la cutremurul din 4 martie 1977. Din vremea in care un impielitat inarmat cu ideologie nenorocea Romania…


Alchimia memoriei: Acesta a fost Cornel Chiriac…

28/02/2016
Poate pentru ca am fost prins in aceste ultime zile intr-un continuu exercitiu de nostalgie micro-macro ale carui rezultate se vor vedea, sper, nu peste mult timp, mi-a revenit in minte vocea lui Cornel Chiriac. Cand totul era vulgar, strident si fals in jur, cand kitsch-ul patriotard triumfa obscen la “Cenaclul Flacara al Tineretului Revolutionar”, acel creuzet al spalarii pe creier, cand cuvinte generoase precum “popor” si “tara” erau corupte pana la a deveni opusul sensului lor civic real, de la Radio Europa Libera veneau semnele nornalitatii estetice si etice. Prin Cornel Chiriac, multi din generatiile nascute, sa zicem, intre 1950 si 1965 am fost sincroni cu spiritul revoltei din societatile industriale avansate. Un spirit care nu era catusi de putin strain de acela al revoltelor studentesti la Varsovia si Zagreb precum si de Primavara de la Praga. Cornel Chiriac a fost ucis pe 4 martie 1975.

Precum o catedrala gotica, precum soarele Toscanei

15/01/2016

Una dintre cele mai frumoase povesti ale adolescentei mele, minunat scrisa, am citit-o de cateva ori: “Ape vor seca în albie, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate…” Finalul este magnific, l-am recitit azi de cateva ori, este solemn ca o catedrala gotica si fierbinte ca soarele Toscanei…