Miami, mon amour…

10/09/2017

We got married in Miami, Mary and I, in November 1991. It was a beautiful, sunny day. At the dinner, in the Intercontinental Hotel, our friend William McPherson, blessed be his memory, offered us a gorgeous champagne. We were there to attend the ASEEES (then AAASS) convention. We were happy in Miami. And we’ve been happy ever since. May God protect Miami and the whole state of Florida…

Image: The Palmetto Expressway in Miami on Saturday as Hurricane Irma approached. Credit Scott McIntyre for The New York Times

 

Image may contain: sky and outdoor

Advertisements

La Multi Ani, Adam Tismaneanu!

29/08/2017

Many happy returns with joy and good luck, dearest Adam!

 

Image may contain: 1 person, smiling, sky, outdoor and nature


Barcelona, mi amor…

17/08/2017

Joan Miro, “Sans titre,” 1978

No automatic alt text available.


The tragic fate of liberty in Maduro’s Venezuela

03/08/2017

Me duele Venezuela. We are all entitled to more than one fatherland. In my case, I love these countries dearly, I rejoice their happy moments and I lament their predicaments: Romania, where I was born and grew up; France, where I first experienced real liberty; Venezuela, where I understood the meanings of intellectual fraternity; and the US, this great republic of hope, tolerance, and inclusion. This is why I suffer for Venezuela and I raise my voice in support of those who, against terrible odds, defy the Maduro dictatorship. Let me also say that I’m still waiting for the enthusiastic minstrels of the Chavista “Bolivarian socialism” to spell out some regrets. Better late than never…

 


Pledoarie pentru civilitate

30/05/2017

Este loc pentru toată lumea sub razele soarelui. Dar iată, subit, out of the blue, se naște o nouă ofensivă impotriva celor numiți, cu teribilistă și deloc inocentă lejeritate, “boierii minții”. De ani de zile tot aștept marea contribuție a unui Sorin Adam Matei la filosofia comunicării. Se visa un Abraham Moles, mi-e teamă că a fost doar un vis. Este, neindoios, dreptul oricui de a contesta pe oricine. Dar, in măsura posibilului, fără intenții persiflatoare, cu argumente logice și verificabile. Nu mă refer la veleitarii care fac din indoielnica Wikipedia o sursă bibliografică pentru un doctorat susținut in centrul Europei. Ei atacă, pretinzând că se ocupă cu critica.

Nu mă număr printre aceia care cred ca igiena stupidă numită “corectitudine politica” este echivalentul totalitarismului. Dar nici printre cei care o ignoră sau o neagă. Totalitarismul inseamnă un număr de lucruri, au fost conceptualizate de Hannah Arendt, Raymond Aron, Zbigniew Brzezinski, Carl Friedrich. Iar cenzura face parte din atributele acestui despotism ideocratic. Horia Patapievici a spus acest lucru. Aveți contra-argumente? Oferiți-le! Asta inseamnă civilitatea dialogului. Altminteri, alunecăm in imprecații, acuzații și diabolizări.


La Bookfest…

26/05/2017

No automatic alt text available.


Alfabetul extremismului

15/05/2017

Caruselul ideilor, angajamentelor și patimilor politice în veacul XX este amețitor. Mai ales când vine vorba de radicalisme, de pasiuni, iluzii și minciuni, spre a relua titlul cărții postume a lui François Furet. Hitler ar fi spus că dintr-un comunist poate face un bun nazist, niciodată însă dintr-un social-democrat (apud Hermann Rauschning). Tot Hitler, imbătat cu propriile obsesii, spunea că isi urmează destinul cu certitudinea unui somambul. Salturile mortale de la o extremă la alta se explică tocmai prin similitudinea fanatismelor ce le motivează. Jacques Doriot (1898—1945), fascistul francez, lider al asa-zisului „Partid Popular Francez”, fusese membru al CC al PCF și deputatul circumscripției roșii, St Denis. Mussolini a pornit ca socialist radical, chiar internaționalist. A fost idolul tinerilor Antonio Gramsci și Palmiro Togliatti. In ale sale „Caiete din inchisoare”, Gramsci îsi amintea de vremurile când peripatetiza în compania lui Mussolini…

Ideologul fascist Nicola Bombacci a fost inițial comunist, dar a murit împușcat, în aprilie 1945, ca ideolog al odioasei Republici de la Salò, socialistă, fascistă și exterministă, înfrățit cu amicul său Benito, reîntors la fantasmele roșii ale juneții sale, sub patronaj nazist. Chiar A. C. Cuza, antisemit epidermic, era, în junețe, un fel de socialist. August Bebel a spus, și nu greșea, că antisemitismul e socialismul proștilor. Stalin l-a definit, în anii 30, drept canibalismul epocii noastre, doar că nu a ezitat să devină el însuși un canibal. In ultimii ani de viață, dictatorul sociopat lansa acuzații delirante la adresa medicilor evrei și pregătea deportarea în masă a evreilor, cei pe care propaganda oficială îi stigmatiza drept „cosmopoliți fără rădăcini”, spre viitoare lagăre de concentrare (în curs de pregătire). Denigrat de stânga, Friedrich Nietzsche a fost criticul cel mai virulent al antisemitismului. L-a disprețuit visceral. Îl considera vulgar, resentimentar, abject. Nu însă și contemporanul său, Karl Marx, cel care echivala, asemeni lui Richard Wagner, Banul cu Evreul, iudaismul cu capitalismul, cu sistemul bancar. Chiar si în corespondența sa privată cu Friedrich Engels și alți camarazi de idei, Marx nu ezita să utilizeze „argumente” de acest gen, dacă despre argumente vorbim.

Anticapitalismul, antiliberalismul și antisemitismul unesc cele două extreme (nu doar ele, dar în primul rând ele). Crimele în masă ale secolului XX s-au produs în numele acestor trei „anti”. Exemplele abundă. Noile populisme apelează la vechile clișee etnocentrice și xenofobe, nu pregetă să exploateze, cinic și manipulativ, temeri, fobii și resentimente individuale și colective. Extremismul funcționează ca un alfabet: spui a, urmează b, și c, și d, etc.

 

Text transmis la postul de radio Europa Libera.