Olena si Volodimir

Vazuti de marea artista a imaginii fotografice Annie Leibovitz

Slava Ukraini!

Orban versus Orbán

Adevarul este ca pe Viktor Orbán il doare drept in spitz de soarta Ucrainei si a Europei. Megaloman si egolatru, vanitos si cupid, Orban este stupid din punct de vedere moral. Realismul sau politic nu e altceva decat o jalnica perdea de fum. A plasat Ungaria in orbita de dominatie a unui kaghebist de cea mai joasa speta. Idolul si modelul lui Putin este Iuri Vladimirovici Andropov, ambasadorul sovietic la Budapesta in momentul strivirii Revolutiei din 1956, stangulatorul miscarii disidente din URSS. Discursul acestui Horthy Redux de la Tusnad este impregnat cu poncifele populismului fascistoid-stalinoid (ori invers). E intristator ca elitele politice si intelectuale din Romania, cu putine exceptii, prefera sa ignore provocarea premierul maghiar. Exaltarea “puritatii rasiale” este o abominatie. Kudos, cum se spune, pentru omul politic român Ludovic Orban. A spus raspicat ceea ce trebuia spus fara urma de ambiguitate: ”Slugile Kremlinului din Europa, cu Viktor Orbán pe post de vârf de lance, au prins curaj. Europa a acţionat corect faţă de Rusia. UE trebuie să rămână fermă pe poziţie şi să elibereze Europa de şantajul energetic rusesc”.

Refugees

I was little when I heard my parents talking about their experiences as political refugees. First in French camps, after the Spanish Civil War, then as asylees in the Soviet Union between late 1939 and early 1948. In elementary school, I was friends with Alex, the youngest son of Federico Melchior, the editor-in-chief of “Mundo Obrero.” Then, in highschol, with Charalambis, son of the editor of “Neos Kosmos.” Nansen passports. Like Menelaos Ludemis, like Dimos Rendis. LikeYannis Veakis, Elena Patrascanu’s secnd husband. I warmly recommend Apostolos Patelakis’s book about the Greek political refugees in Romania. Later, I read Koestler’s “Scum of the Earth” and Hannah Arendt’s essay “We, Refugees.” To be a political refugee means Heimatslosigkeit. Uprootedness. No civic rights. Unprotectedness. Defenselessness. Hopelessnes. Helplessness. Carola Neher was a political refugee in the USSR. So were Maria Osten, Eva Zeisel, Alex Weissberg, Margarete Buber Neumann. So were Elena Filipovici, Marcel Pauker (Luximin), David Fabian, and Alexandru Dobrogeanu-Gherea. No light at the end of the existential tunnel. A bureaucrat’s whim determines the refugee’s destiny. Transit. Like in Anna Seghers’s novel and Christian Petzold’s film. Like in Walter Benjamin’ failed attempt to escape France. Like in Danilo Kis’s “A Tomb for Boris Davidovich.”

Photo: Moscow, 1940, after the Spanish Civil War my parents were political refugees in the Soviet Union. She was 25, he was 27. The then general secretary of the Communist Party of Romania (Section of the Communist International), Boris Stefanov, urged them not to ask questions about prominent Romanian refugees. Silence was a rule of survival. In Moscow, my mother was on friendly terms with two German refugees: Helene (Lena) Berg and Hanna (Haschka) Wolf. They were close friends with Hilde Benjamin, WB’s sister-in-law and the GDR’s first Minister of Justice. Georg Benjamin died in a Nazi concentration camp. Hilde was a fanatic instrument of “class justice.” Lena served as SED representative on the editorial board of the Prague- based monthly “World Marxist Review.” Haschka was Rector of the SED’s Superior Party School. Both were CC members.

Dum spiro spero

Capcana diletantismului

Jordan Peterson nu e nici istoric, nici politolog. In mod cert nu este sovietolog. Acum cativa ani am fost invitat sa scriu o definitie a sovietologiei pentru DEX online. O gasiti acolo.

Jordan Peterson este psiholog si antreprenor de imagine publica. Stie sa-si vanda marfa. Nu-l deranjeaza catusi de putin cand este numit diletant. Chiar se bucura, conditia de amator de prim plan ii ingaduie sa-i ameteasca pe amatorii de rang secund.

Daca ar vrea inteleaga fenomenul Putin, Peterson ar citi cartea clasica a lui Robert C. Tucker “The Soviet Political Mind”. Plus studiile de psihologie a totalitarismului datorate unor Leonid Gozman si Aleksandr Etkind. Dar nu o face. Nu acuratetea este aspiratia acestui misionar autocentrat, ci controlul mental asupra adeptilor fanatici. Cei pe care Eric Hoffer, un autodiact genial,, i-a numit true believers.

Escatologie, revelatie, revolutie

Citesc o carte extraordinară, Professor of Apocalypse despre Jacob Taubes, personaj fabulos, noncatalogabil, iconoclast, heterodox, spirit eretic, fiu de rabin, el însuși cu studii de rabin și de filosofie, prieten cu Susan Sontag, Cioran, apropiat în final de Carl Schmitt, undeva între un iluminism tragic și un anti-iluminist autosfâșiat. A apărut in urma cu o luna la Princeton UP. O lucrare esențiala pentru a înțelege nihilismul contemporan. Ioan Petru Culianu, admiratorul lui Hans Jonas, a scris într-un volum coordonat de Taubes pe tema gnosticismului. Agnes Heller l-a cunoscut. Recentul mesaj al istoricului Timothy Snyder către și despre Habermas invedereaza ca sunt momente când liberalismul iluminist trebuie să iasă din cochilia etern jenată. Agnes si Habermas au fost prieteni. Dar ea ar fi subscris la pozitia lui Timothy Snyder. Schmitt (deloc favoritul meu, of course) a susținut necesitatea deciziei în clipe cruciale. Avea dreptate. Decizionismul moral este ceea ce l-a inspirat pe Churchill. Decizi pentru că dacă nu decizi, dispari. Nu doar tu, ci și umanitatea.

Extaz apocaliptic, escatologie revoluționară, teologie politică, matrici subjacente, acestea ar fi conceptele esențiale pentru a înțelege metamorfozele gândirii lui Iacob Taubes. Geniu predominant oral, s-a ferit de cristalizarea gândurilor în rigiditatea procustiană a tipăriturii. Era deopotrivă dominat de Eros și de Thanatos, de instinctul vietii si de acela al mortii. În discuțiile cu Herbert Marcuse și Emil Cioran, cu Habermas și Adorno, cu Carl Schmitt și Susan Sontag, Taubes se dovedea mereu imprevizibil, de o spontaneitate care îi lăsa perplecși pe interlocutori. Era un căutător, un pelerin, un metafizician dialectic și un dialectician metafizic. Prima sa soție, Susan Taubes, de origine evreică maghiară, s-a sinucis puțin timp după publicarea romanului autobiografic “Divorce”. Volumul a fost recent republicat in excepționala serie NYR Books. A fost condusă pe ultimul drum de cea mai apropiata prietena, Susan Sontag, si de fiul acesteia David Rieff. Acum trei dececenii, David a recenzat cartea mea Reinventing Politics in Newsday. A doua soție a lui Taubes a fost Margherita von Brentano, profesoara de filosofie de la Freie Universität din Berlin, locul unde Taubes a predat mulți ani. Iacob și Margherita, un cuplu extrem de influent, au administrat un fond de ajutorare a disidenților din Europa Centrală, între care filosoful ceh Karel Kosik, autorul Dialecticii concretului, și membrii Școlii de la Budapesta (Agnes Heller, Ferenc Feher, Mihaly Vajda, Gyorgy Markus). Pentru Taubes, Marx conta ca filosof al salvarii. Aici se intalnea cu Ernst Bloch, autorul trilogiei Das Prinzip Hoffnung. Tinerii hegelieni au organizat o revolutie impotriva teologiei. Post-marxistii gen Taubes, Agamben, Badiou, chiar Zizek, sunt campionii unei teologii a revolutiei. Cartea lui Ernst Bloch despre Thomas Munzer se intitula Theologe der Revolution.

Eroul său cultural, arhetipul vocației radicale a fost Apostolul Pavel. Într-o scrisoare către Carl Schmitt, Taubes ii propunea o lectură absolut originală a Epistolei către Romani., 2. Impresionat de vertiginoasa logică taubesiană, Schmitt i-a îndemnat să nu țină aceste gânduri doar între patru ochi. Fascinantă această relație faustică dintre cel numit “ultimul gânditor evreu al filosofiei germane” și fostul filosof juridic al celui de-al Treilea Reich.

Ceea ce aveau in comun Jacob Taubes si Emil Cioran era pesimismul apocaliptic si constiinta tragismului istoriei. Vorbim aici despre nihilism, teologie politica, mistica revolutionara. Despre Adorno si Benjamin, Arendt si Lowith, Jonas si Marcuse, Wieseltier si Scholem, Celan si Heidegger, Habermas si Blumenberg, fascism si bolsevism,. modernitate si traditie. Acum zece ani, la Amsterdam, am stat de vorba cu marele ganditor Moshe Idel despre Scholem, Buber si Taubes. Despre profunzimea gandirii celui din urma, profesorul Idel nutrea serioase rezerve. Taubes, un filosof politic anti-liberal, a incercat sa-l inteleaga pe Carl Schmitt prin Sf. Pavel si pe Sf. Pavel prin Carl Schmitt. Aici se intalneau cautarile lui Cioran si Taubes. Prieteni sub semnul lui Saturn. Schmitt a teoretizat starea de urgenta, decizionismul tragic. Taubes a cautat pana in ultima clipa salvarea. Filosofia politica s-a transformat in soteriologie. Eschatonul a fost imanentizat.

Serenity

Madonna and Child with Cherubim by Andrea della Robbia (1485), glazed terracotta, at the National Gallery of Art in Washiington, DC

Putinismul ca ideocratie totalitara

Leviatanul numit URSS s-a nascut in decembrie 1922 prin tratatul semnat de reprezentantii auto-desemnati ai Federatiei Ruse, Ucrainei, Belorusiei (Belarus) si Transcaucaziei. A fost un imperiu totalitar dominat de o ideologie mesianic revolutionara care atribuia Rusiei Sovietice un rol providential. Cultul liderului (Lenin, Stalin etc) era un element definitoriu pentru religia politica a sovietismului. Inca din anii 30, Stalin a imbratisat viziunea autocratic-imperialista proprie ideologiei expansioniste a tarismului. Putinismul impartaseste cu bolsevismul si cu tarismul febra profetica a milenarismului. Nu orice fel de bolsevism, ci aclea de sorginte jdanovista, al postularii prirotitatii ruse in orice domeniu, de la radioul lui Popov la astorfizica lui Tiolovski.

Putinismul ste un construct obtinut prin bricolaj, cu fragmente si secvente din alte experiente si scenarii. Cand se proiecta in Ivan cel Groaznic, Koba nu exagera decat partial. Nostalgiile tariste ale lui Putin sunt de fapt expresia unei insecuritati mistuitoare. Instinctele sale reale sunt kaghebiste. Este obsedat de dusmani, vizibili si invizibiuli. Mereu la panda, traieste in minciuna si groaza. Un univers scindat, o existenta schizoida. Nu este un strateg, ci un executant lipsit de capacitate vizionara. De-aici si gafele stiute ori mai putin stiute. “Ideea Rusa” este pentru Putin o arma politica. Un mit mobilizator, electrizant, galvanizant. Mitul societatii fara clase s-a destramat. La fel si acela al revolutiei mondiale. Ceea ce n-a disparut este adversitatea viscerala pentru valorile rationalismului cartezian, pentru umanismul burghez, pentru Drepturile Omului si Cetateanului.

Un autor francez originar din Romania a scris o biografie extrem de relavasnta a lui Putin.Ma refer la Jean Parvulescu (Parvulesco). A trecut ilegal frontiera in 1948, a ajuns in Vest trecand prin Iugoslavia titoista. M-am ocupat de Parvulesco intens in ultima vreme. Cartea despre Putin nu e o biografie, ci un manifest. Autorul prefetei este Aleksandr Dughin, unul dintre pontifii putinismului. Parvulesco era un excentric, in anii 50 in cercurile exilului romanesc, aflam de la Monica Lovinescu in cartea de amintiri “La apa Vavilonului”, i se spunea “Printul”. Fiul sau, Stanislas Parvulesco, este pretendent la tronul fictivului Ragat al Patagoniei. Halucinatii istoriosofice si pseudo-filosofice? Dar legaturile trimit mai departe. Parvulesco i-a deschis calea lui Dughin spre ezoterismul fascistoid al lui Julius Evola si spre misticismul anti-modern al lui Rene Guenon. Evola a fost un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu. Scriu aceste lucruri pentru a lumina resorturile invizibule ale neo-ocultismului putinist. Pentru ca, asa cum Hitler era atras de simbolistica neo-pagana, Putin este fascinat de ideile unui oprofest al dascismului rus precum Ivan Ilin. In acest creuzet al euroasianismului presupus purificator paliputa emotii, fobii, mituri si pulsiuni care definesc “revolta impotruva lumii moderne”, strigatul de lupta al noilor vrajitori.

Proust: Timp, vreme, memorie

Iconic beginning: “Longtemps, je me suis couché de bonne heure.”—”For a long time, I went to bed early.” “Ani de-a randul, mergeam devreme la culcare”.

Moment cioranian: Exercitiu de despartire

Dezaxare, dezvrajire, dezfermecare, desferecare, dezlantuire, destramare, dezagregare, desfranare, dezmat, destructurare, deteriorare, dezolare, deznodamant…

Aflu ca Pista a murit singur in apartamenul sau din Queens. A fost gasit dupa trei zile. Muzeul, pentru ca muzeu era, a devenit cavou.

A fost ofensat cand Nina l-a numit “ubicuul Pista”. Poate a gresit doar partial. A fost ubicuul si unicul Pista. Il atrageau vulcanii, ghetarii, cascadele si tangoul.

Colectionar asiduu, chiar maniacal, a fost obsedat de sculpturile lui Antonovici. A subventionat publicarea unei monografii despre discipolul lui Brancusi. Parcimonios, auster, platea sume considerabile pentru obiecte de arta.

Eram la New York, Adam si cu mine, sa vedem musicalul The Book of Mormons. Cred ca in primavara lui 2012. Corina Suteu, pe atunci directoarea ICR din New York, a reusit sa ne gaseasca bilete. Pista ne-a luat de la hotel, ne-a dus sa vedem chilia lui Antonovici de la Catedrala St John the Divine. Apoi, early dinner la un bistrou aproape de teatru, pe Broadway. Ne-am despartit in fata teatrului. Pista a fost socat de pretul biletelor. Trecura anii. Oameni, amintiri, nostalgii, regrete…