A tomb for the muses…

A tomb for the muses:world to the first speaker and hearer.The etymologist finds the deadest to have been once a brilliant picture. Language is fossil poetry.” (From the Hannah Are…ndt Papers at the Library of Congress, the conclusion of the Emerson-Thoreau Medal lecture, American Academy of Arts and Sciences, 1969). We discovered this text, Marius Stan and I, while doing research at LoC, in January 2016, on our various book projects.

The lecture starts addressing Lionel Trilling, the great literary critic and Columbia University professor, at that moment a fellow of the academy who read the argument for the philosopher to receive the medal.

La Mulți Ani, Horia Patapievici!

Pe 18 martie 2017, Horia-Roman Patapievici implinește 60 de ani. Este o sărbătoare a societății deschise, a spiritului liberal, a culturii democratice din România si din Europa de Est. Sunt mândru, fericit si onorat că-l pot numi unul dintre cei mai apropiați prieteni din viața mea. Ii doresc tot binele lumii, ani frumoși si insoriți, impliniri cât mai multe, noroc si sănătate pentru el si cei dragi lui. Adică, intr-un cuvânt, fericire!

Scrierile anti-totalitare ale lui H.-R. Patapievici au fost si rămân repere ale gandirii democratice românești, analize percutante si riguroase ale patologiilor comuniste si post-comuniste. Reacțiile negative, calomniile venite din zonele neo-comuniste si șovin-naționaliste nu au făcut si nu fac decât să confirme meritele lui H.-R. Patapievici ca remarcabil gânditor liberal si ca intelectual critic. Pentru mine si pentru mulți alții, gândirea lui H.-R. Patapievici este emblematică pentru patriotismul luminat, acel patriotism civic, cinstit si curat pe care populistii xenofobi il urăsc de moarte.

Horia-Roman Patapievici este un gânditor original, un spirit viu si nobil, ale carui lucrări dovedesc erudiție, creativitate conceptuală, angajament moral si o veritabila deschidere spre dialog. Mă refer in primul rand la “Omul recent”, la “Ochii Beatricei”, la cartea despre Ioan Petru Culianu, contribuții esențiale la explorarea originilor, tensiunilor, dilemelor si provocărilor modernitătii. Perioada cât a condus ICR-ul, impreună cu Tania Radu si Mircea Mihaies, a fost una fastă din toate punctele de vedere: al eficienței instituționale, al sincronismului axiologic, al probității si onestității. Este sansa noastra că ii suntem contemporani. Să o prețuim cum se cuvine!

 

 

Pentru Marta Petreu, cu dragoste și admirație

Mă leagă de Marta o prietenie indestructibilă. Este un om de o onestitate fierbinte și de un curaj intelectual cu totul ieșit din comun. I-am citit, cred, toate cărțile. Ii iubesc literatura (poezie, roman, eseuri), ii prețuiesc pasiunea pentru istoria ideilor, pentru nuanțe, pentru adevăr. Intr-o cultură in care, vai, nombrilismul provincial si lăutărismul steril fac ravagii, Marta Petreu stabilește criterii, le respectă, le su…stine persuasiv. Marta nu este nici iconodulă, nici iconoclastă. Este un spirit liber care se opune, cu informatii verificabile, apologiilor de orice fel. Cu ani in urmă, i-am spus că imi aminteste de Marthe Robert, biografa lui Kafka. Aș adăuga, aici și acum, că imi amintește si de Alice Voinescu, Monica Lovinescu și Mariana Șora. Politic vorbind, este o aroniană. Ori, daca vreti, o camusiană. Detestă orice formă de totalitarism. La Mulți Ani, buna mea prietenă, cu noroc, bucurii și sănătate! Este un noroc pentru cultura română că ești aici, demnă, verticală, inebranlabilă…

 

 

Un fragment din eseul-recenzie al Martei Petreu apărut in “Apostrof” in 2011 (e vorba de cartea mea “Despre comunism. Destinul unei religii politice” publicată in acel an la Humanitas): “Autorul are o memorie a numelor şi a faptelor extraordinară. Dintre oamenii pe care i-am cunoscut, numai Mircea Zaciu mai avea o asemenea ţinere de minte, el – pentru familiile transilvănene, ceea ce ne şi făcea pe noi, ascultătorii săi, să-l îndemnăm să scrie romanul marilor familii din Ardeal. Ei bine, cu o asemenea memorie de prozator, Vladimir Tismăneanu reconstituie, adesea cu bogate detalii, istorii şi portrete din lumea comunistă internaţională şi românească. Istoria, pare el a ne spune, nu s-a ţesut numai pe axa marilor idei faste şi nefaste, ci şi prin „accidente“ interumane, prin înrudiri, invidii, trădări, promovări etc. Iar ca să înţelegem ce-a fost, avem nevoie şi de carnea vie a trecutului, de personajele umane. Personaje istorice reale, cărora autorul le acordă sau le retrage stima şi afecţiunea sa în funcţie de răul – zero, mai mic sau mai mare – pe care l-au făcut.” Marta a scris superb si despre volumul “Dosar Lenin. Vraja nihilismului” de Marius Stan si de mine, publicat la Curtea Veche in 2016.

Patologii ideologice…

Somnambulismul ideologic a fost una din patologiile veacului trecut. Riscă să fie și una a celui actual. Hitler spunea că își urmează destinul „cu siguranța unui somnambul”. Secolul XX a fost dominat de saltimbanci și somnambuli, de magicieni și demagogi, de pseudo-profeți și de șarlatani cinici. Înarmați cu ideologii revoluționare, precum Piotr Verhovenski din “Demonii” lui Dostoievski, au putut să dea foc unor cetăți mult prea vulnerabile, asemeni Rusiei lui Kerenski și Republicii de la Weimar. Ori, de ce nu, României interbelice, atacată de cei numiți de Dinu Pillat vestitori. Iar intelighenția a fost încântată să participe la aceste jocuri piromane. Când s-a trezit, era prea târziu, ritualurile nihiliste își produseseră efectele, noii herostrați câștigaseră partida. Contrapartea cronologică a Nopții de Cristal și a abjectei prigoane antisemite din Germania nazistă a fost Marea Teroare din Uniunea Sovietică stalinistă, deci comunistă. Ambele operațiuni criminale se pretindeau purificatoare. Nu discut aici numărul victimelor, ci intenționalitatea distructivă, exterministă. Teroarea organizată cu sprijinul tuturor aparatelor statale face parte din codul genetic al totalitarismului. Este, dacă vreți, numitorul comun al acestor sisteme…