L-a citit Traian Basescu pe Max Weber?

Raspunsul la intrebarea pusa pe “Contributors”, acum cateva saptamani, de Alin Fumurescu, este probabil negativ. Nu doar Traian Basescu, dar banuiesc nici mereu “originalul” Ion Iliescu, nici “impecabilul” Victor Ponta, nici alti corifei ai vietii politice romanesti. Oricum, cartea marelui sociolog “Omul de stiiinta si omul politic” a aparut foarte recent, la Humanitas, in 2011. Ma intreb chiar cati dintre comentatorii adeseori irascibili, revoltati si febrili ai acestor zile mai gasesc ragazul sa mearga la textele clasice ale filosofiei politice pentru a-si verifica optiunile gratie acestor repere ale intelepciunii.

Pentru ganditorul neokantian german, cel adeseori numit un “Marx al burgheziei”, unul dintre parintii sociologiei moderne, admirat de Georg Simmel, Max Scheler, Karl Jaspers, Raymond Aron, Daniel Bell, Talcott Parson, C. Wright Mills, Robert Merton, Alvin Gouldner, Seymour Martin Lipset si S. N. Eisenstadt, care a rostit acele doua conferinte in conditiile tulburi ale unei tari invinse in razboi, devorata de actiuni revolutionare pripite si de avantul nihilist al extremismului, datoria omului politic este sa nu cedeze unui normativism abstract, sa ramana fidel eticii responsabilitatii. Din acest punct de vedere, este important sa judecam oamenii politici prin maturitatea deciziilor, prin curajul asumarii lor, prin stiinta de a face, atunci cand este nevoie, compromisurile rationale care pot oferi acel calm al dezbaterii in absenta caruia spatiul public se destrama, aluneca pe panta anarhiei.

Deci, fie ca l-a citit ori nu pe Weber, cred ca actiunile strategice lui Traian Basescu, fara a fi “impecabile”, merg pe linia unei etici a responsabilitatii, nu pe aceea a unui rigorism exacerbat. Sigur, Weber vorbea despre etica convingerii ca fiind si ea parte a agoniei lumii moderne, o stare de neliniste care il face pe partizanul acestei filosofii sa se arunce in infinite salturi mortale: “Adeptul eticii convingerii nu suporta irationalitatea etica a lumii. Va aduceti, desigur, aminte, cei care l-ati citit pe Dostoievski, de scena Marelui Inchizitor, in care aceasta problema este foarte bine pusa. E imposibil sa aduci la un numitor comun etca convingerii si etica responsabilitatii, sau sa dectetezi pe baza vreunei etici care mijloc anume e justificat de care scop, daca bineinteles accepti sa faci concesii acestui principiu” (p. 147). Politica este, implicit si explicit, scria Weber, un domeniu care nu poate evita constrangerea. Este spatiul libertatii doar pana lun punct, autoritatea nu poate sa se dizolve in neant.

Revolutionarilor iluminatii, indragostitilor de principii ultime, Weber le spunea: “Cine cauta mantuirea sufletului sau si salvarea altor suflete n-o face pa calea politicii, care are cu totul alte teluri, ce nu pot fi atinse prin constrangere. Geniul sau demonul politicii este intr-o continua tensiune interioara cu Dumnezeul iubirii, inclusiv cu Dumnezeul crestin asa cum il prezinta Biserica; iar din aceasta tensiune poate izbucni oricand un conflict cu neputinta de rezolvat. … tot ce se obtine prin actiuni politice, care recurg la mijloace de constrangere si merg pe calea etici responsabilitiatii, pericliteaza ‘mantuirea sufletului’. Cand insa, animati de pura etica a convingerii, urmarim aceleasi scopuri luptand pentru o credinta, rezultatul poate fi o deteriorare si o discreditare in ochii generatiilor urmatoare, cǎci responsabilitatea pentru urmari lipseste”. (pp. 152-153)

Am citit si eu textul de “adio politicului” scris de Mircea Cartarescu. Este un cri de coeur al unui intelectual umanist, sincer exasperat de turpitudinile din viata politica post-comunista, de ceea ce Vaclav Havel a diagnosticat drept cosmarul post-comunist. S-ar putea sa fie acum momentul unei retrageri a intelectualilor din aceasta valtoare, din malaxorul unor patimi in care criteriile minime ale pudorii par sa fi fost abandonate, cand se spune orice despre oricine fara a mai exista o minima framantare ca poti jigni, rani, distruge sentimente si identitati umane.

In ultimii ani, s-au secretat infinite valuri de ura si resentiment, s-au slutit nume si s-au schilodit biografii, ale unor intelectuali si ale parintilor acestora. Alti intelectuali, atunci cand n-au participat cu voluptate la aceste linsaje, au ales sa le aprobe prin tacere. Politicul a fost invadat de comportamente si retorici de o incredibila vulgaritate. Intelectualul nu este obligat sa scrie despre politica, de fapt nu este obligat sa scrie decat despre ceea ce vrea el sau ea sa scrie. Unii alegem sa nu cedam, sa ramanem, tot mai donqujotesti, pe pozitiile noastre, sa le aparam public, fie si pentru ca aceasta este fibra din care suntem alcatuiti. Altii, pe care eu unul ii inteleg perfect, au obosit, sunt dezgustati si prefera sa se dedice unor lucruri mai putin maculante si poate ca bine fac.

Omul politic insa, daca vrea sa asculte de imperativele eticii responsabilitatii, fie ca l-a citit sau nu pe Max Weber, nu paraseste corabia, pentru ca, spre deosebire de filosof si de poet, a caror patrie este spiritul, politica este nava sa, se gandeste, este dator sa se gandeasca la urmari.

Sugestii bibliografice

Max Weber, “Omul politic si omul de stiinta”, Prefata de Raymond Aron, traducere de Ida Alexandrescu, Humanitas, 2011

Raymond Aron, “Les Étapes de la pensée sociologique”, Gallimard, 1967

Karl Jaspers, “On Max Weber”, Translated from the German by Robert J. Whelan, Edited with Introduction and Notes by John Dreijmanis, Paragon House, 1989

John Patrick Diggins, “Max Weber: Politics and the Art of Tragedy”, Basic Books, 1996

Arthur Mitzman, “The Iron Cage: An Historical Interpretation of Max Weber”, With a New Introduction by the Author, Preface by Lewis Coser, Transaction Books, 1985

Dintr-o scrisoare a lui Karl Jaspers catre Hannah Arendt (motto al superbei carti de John Patrick Diggins):

Am avut un vis remarcabil noaptea trecuta. Se facea ca suntem impreuna la Max Weber. Tu, Hannah, ai ajuns mai tarziu, ai fost primita cu caldura. …Tocmai se intorsese dintr-o calatorie in jurul lumii, adusese documente politice si obiecte de arta, in special din Orientul Indepartat. Ne-a daruit unele dintre ele, pe cele mai bune tie, pentru ca tu intelegi mai mult din politica decat mine.

Pentru comentarii:

http://www.contributors.ro/cultura/l-a-citit-traian-basescu-pe-max-weber/