Eternul tovaras Cozmanca, nomenklaturist, cadrist si campaign manager

Octav Cozmanca este numele nomenklaturistului arhetipal. Ar trebui expus ca mostra vie a ceea ce inseamna cadrismul adipos, incruntat, ipocrit, venal si cinic. Si-a rescris biografia ca si cum s-ar fi nascut politic  in 1990 (v. mai jos).

For the record: A fost mana dreapta a lui Nicu Ceausescu, sef al sectiei cadre a CC al UTC, apoi a devenit aghiotantul Elenei Ceausescu in Comisia de Cadre a CC al PCR, indeplinind cu sinistru zel politica de anulare a oricarei sclipiri de inteligenta chiar si in aparatul decrepit al cadrelor comuniste.  De Cozmanca depindeau numirile in aparatul de partid si de stat, in diplomatie, ba chiar si la nivelul directorilor de intreprinderi. A colaborat cordial si nociv cu amicul sau Aurelian Bondrea. Comunismul dinastic romanesc a fost de fapt hegemonia cozmancilor si a bondrilor.

 

Priviti-i chipul si nu va veti mai intreba ce interese apara.  Nu va sunt clare nostalgiile si aspiratiile acestui personaj?  Sunt de-a dreptul terifiat ca oameni ce se pretind moderni, deschisi la minte, adepti ai pluralismului, pot conlucra cu acest dinozaur bolsevic.  Unchiul sau, candva profesor la Drept, Fodor, a fost judecat pentru luare de mita la admitere. Cozmanca si-a facut ucenicia langa snapanul Fodor. L-a pescuit Iliescu dupa momentul decembrie 1989 (revolutie pentru unii, lovitura de stat si restauratie pentru altii).

Iata-l acum autosuspendat (ba chiar si exclus) din PSD, gata sa preia franele unei disperate campanii prezidentiale pentru “independentul” Oprescu. Asa campaign manager, asa candidat. Ori viceversa…

“Subsemnatul Octav Cozmâncă, membru fondator al PSD din 1990 (FSN 1990 – 1992; FDSN 1992 – 1995; PDSR 1995 – 2001 și PSD 2001 – până în prezent), Secretar Executiv, Președinte Executiv al PSD în perioada 2003 – 2005, Șeful Departamentului Administrației Publice Locale în Guvernul Văcăroiu, 1992 -1996, ministrul Administrației Publice în Guvernul Năstase, 2001 – 2003, senator timp de trei legislaturi, 1996 – 2008, doresc să adresez următoarea scrisoare deschisă către membrii și electoratul PSD, anunțând și autosuspendarea mea din PSD potrivit art. 10, alin (11) din Statutul partidului: …”

Scriind despre Cozmanca si pregatind o prelegere maine la University of Maryland despre cauzele Revolutiei Maghiare din 1956, mi-a revenit in minte celebrul articol al scriitorului Gyula Hay, unul dintre apostatii ex-comunisti care au inspirat insurectia de la Budapesta, despre un personaj imaginar, tovarasul Kucsera.

Aparut in Irodalmi Ujsag (revista Uniunii Scriitorilor) pe 6 octombrie 1956, semnat cu initialele G. H., articolul marelui dramaturg a declansat o furtuna in viata politica si intelectuala maghiara.  Se poate spune ca Revolutia a inceput de fapt cu acele cuvinte demistifcatoare si purificatoare.

Titlul era “De ce nu-mi place tovarasul Kucsera?”. Ceea ce propunea de fapt Hay era lustrarea indivizilor care taiasera si spanzurasera (la propriu, nu doar la figurat!)  in timpul noptii totalitare a rakosismului. Era exact ceea ce avea sa scrie peste ani Gabriel Liiceanu in al sau Apel catre lichele. Nu doar ca aceste personagii n-au facut pasul inapoi pe care l-ar fi dictat un minim bun simt, dar au continuat sa polueze, vindicativ si impertinent, spatiul public.

Unor Cozmanca si celor care l-au (re)inventat, trebuie sa le spunem limpede ca timpul lor este irevocabil trecut. Tot asa cum trecuse vremea kucserismului in Ungaria pe cale de a se emancipa definitiv de spectrul ideologiei si practicilor criminale ale comunismului. Iata un fragment din  magnificul manifest al lui Gyula Hay:

“Kucsera este marea eroare a istoriei noastre.  …  El este ceva gelatinos pe care l-am varat in fundatura istoriei noastre nationale.  … Nu este loc in istorie pentru Kucsera si pentru noi.  Avem de ales: ori Kucsera, ori umanitatea. In ochii lui Kucsera o minciuna nu este minciuna, omorul nu este omor, legea nu este lege, iar omul nu este om.  … O Kucsera, inceteaza sa existi! Nu-ti cerem viata, dar scuteste-ne de prezenta ta kucserista”. (v. Born 1900. The Autobiography of Julius Hay, Foreword by Arthur Koestler, Library Press, LaSalle, Ill. 1975, pp. 306-307).