Criza stangii europene (1989-2009)

Criza stangii europene este de fapt a unei directii din constiinta si practica politica a continentului.  O directie ce-si reclama originile din Asociatia Internationala  a Muncitorilor (Internationala I-a) fondata de Marx si alti doctrinari/militanti anti-capitalisti ori chiar din curentele mai vechi, unele premoderne, ale socialismului utopic, anarhismului etc. (v. Albert S. Lindemann, A History of  European Socialism, New Haven and London, Yale University Press, 1983: Shari Berman, The Primcay of Politics: Social Democracy and the Making of Europe’s Twentieth Century, Cambridge and New York: Cambridge University Press, 2006).   De-marxizarea social democratiei vestice, mai ales in anii 60, nu a insemnat insa renuntarea la un numar de dogme economice si sociale de sorginte pronuntat etatista precum si la vetusta mefienta in raport cu initiativa privata, rolul pietii si necesitatea limitarii guvernamantului. Iar partizanii stangii socialiste din Vest nu au interiorizat de o maniera responsabila lectiile a ceea ce regretatul ganditor maghiar Ferenc Feher a numit bestiarium-ul socialismului real.

Alegerile din Germania, desfasurate cu doar cateva saptamani inaintea aniversarii a doua decenii de la caderea Zidului Rusinii, au provocat cea mai puternica infrangere a social democratilor din acea tara din ultimii 60 de ani. Sa nu uitam ca SPD-ul semnase, cu doar doi ani ani inainte a ceea ce s-a numit die zaertliche Revolution (revolutia tandra) din fosta RDG, un protocol de colaborare ideologica cu partidul lui Honecker si  Mielke (seful Stasi).  Este simptomatic si declinul prin care trece Partidul Socialist Francez. Stanga italiana este fragmentata, descumpanita si incapabila sa ofere o alternativa viabila la stilul si strategiile lui Silvio Berlusconi si Gianfranco Fini (desi exista divergente semnificative intre acestia). In Portugalia, PSD este de fapt un partid de centru cu inclinatii adeseori clasic liberale.  Oricum, un partid nedezmintit anticomunist.  Avansul stangii latino-americane nu poate fi contestat, dar fenomenul este departe de a fi unul omogen: exista diferente esentiale intre extravagantul si iresponsabilul socialism (populism) bolivarian al lui Chavez (expresie a barocului fascisto-comunist) si stanga socialista din Chile, Uruguay ori Brazilia.  Eroziunea inexorabila a castrismului contribuie cat se poate de direct la de-radicalizarea stangii latino-americane. 

Ceea ce se intampla in Europa de Vest (implozia stangii chiar in conditiile recesiunii globale) nu va intarzia sa aiba repercusiuni si in Europa de Est si Centrala. Stanga din Est si cea din Vest nu (mai) sunt separate printr-o cortina de fier (ori de ceata).  In cazul Romaniei, pretinsa stanga pesedista este de fapt o corporatie incoerenta ideologic, dispusa mereu la salturi mortale dictate de interese oligarhic-baronocratice ca si de un leninism rezidual (iata-l chiar in acest moment pe Ion Iliescu revenind la timona partidului pe care l-a inventat).  Sa nu uitam, PSD-ul a fost partidul care s-a opus cel mai inversunat, poate doar cu exceptia PRM, decomunizarii.

Intr-o carte care urmeaza sa apara la Editura Curtea Veche, in excelenta traducere a Ioanei Ilie, Colosul rasturnat: Stanga la rascruce, Bernard-Henry Levy examineaza pe larg si cu acuratete registrul de iluzii auto-distructive ale stangii occidentale contemporane. Intre altele, imbratisarea tematicii resentimentare a anti-americanismului, anti-europenismului, anti-globalismului, anti-capitalismului (fixatie mai veche, insa revigorata) si, mai nou, a anti-semitismului (indeosebi sub camuflajul antisionismului). Stanga de azi tinde sa devina deschis iudeofoba.  Ca si nationalistii socialisti din Viena tanarului Hitler (v. cartea lui Brigitte Hamann).

BHL este citat astazi intr-un informativ articol de Steve Erlanger din New York Times, intitulat “Europe’s Socialists Suffering Even in Bad Times”. Sunt incluse in articol opiniile unor specialist pe tema dinamicii politice a Europei de Vest, intre care Michel Winnock, Giovanni Sartori si Tony Judt. Il recomand ca sursa bibliografica pentru cei care urmaresc cu atentie fenomenul destramarii vechilor paradigme politico-intelectuale.

In opinia mea, actualul declin al stangii nu poate fi despartit de momentul 1989 cand regimuri de sorginte marxista s-au prabusit fara glorie. In volumul pe care l-am coordonat despre revolutiile din 1989 (trad. rom.de Cristina Petrescu si Dragos Petrescu la Polirom), poate fi citit un remarcabil studiu al profesorului Daniel Chirot despre colapsul leninismului si deruta istorica a stangii (inclusiv a celei anti-autoritare). Actualele invocari (patetice) a unei traditii in fond anacronice (a se vedea declaratiile neo-leninistului Slavoj Zizek, ale maoistului Alain Badiou cu a sa “hypothese communiste” si ale neo-luxemburgistului G. M. Tamas) nu fac decat sa probeze deficitul de imaginatie politica si intelectuala a acestei familii de ganditori radicali. 

La extrema stanga, asadar, au loc replieri, se fac eforturi de reconstructie doctrinara, se nasc aliante dintre cele mai stranii, dar, cel putin acum, ele par mai degraba reluari dezolante ale unor scenarii desuete decat expresia unei noi viziuni. Die Linke in Germania (dominata de fostii militanti ai PSUG din Germania de Est si de”dezertori” din SPD) a castigat ceva teren, dar ramane un partid marginal.

Despre Partidul Socialist Francez, Levy, care a votat pentru Segolene Royal la ultimele alegeri prezidentiale,  afirma direct: “Este de-acum mort. Nimeni, ori aproape nimeni nu indrazneste sa o spuna. Dar toata lumea, ori aproape toata lumea, o stie”.  Ceea ce implica (genereaza) un numar de provocari tot mai presante pentru partidele de centru-dreapta care nu se pot multumi pur si simplu cu avantajele rezultate din esecul adversarilor lor de idei. Este nevoie de regandirea cadrelor conservatorismului liberal in raport cu aventura istorica a globalizarii, cu dificultatile mentinerii sistemului de welfare, cu problemele generate de imigrare, cu necesitatea continuarii razboiului din Afganistan si lupta impotriva flagelului terorist.

“Socialismul in Europa nu pare sa mai aiba un viitor”, spune Tony Judt. Ceea ce creaza de fapt un nou spatiu cultural, politic si ideologic, cu noi tensiuni, noi dileme, noi rataciri si noi posibile radicalisme colectiviste.  Mitul post-istoriei i s-a dovedit precar si efemer.  Cum spuneam, daca stanga democratica traieste un puternic recul, exista intotdeauna forte neo-nihiliste care se pregatesc de o noua ofensiva. Tocmai de aceea este important sa retinem lectiile revolutiilor din 1989, inainte de toate cele legate de constructia unor comunitati democratice bazate pe libertate, proprietate privata, piata libera, respect pentru valorile spiritului, decenta, toleranta si civilitate.