Simt nevoia sa fac o marturisire nascuta dintr-o mare tristete. In 2002, cand am primit Premiul “Bratianu” al Partidului National Liberal, acordat unei personalitati care nu face parte din partid dar a contribuit substantial la afirmarea valorilor liberale, am fost miscat si onorat. Am venit la Bucuresti (eram la Viena intr-un stagiu de cercetare), am luat cuvantul la sediul Institutului de Studii Liberale, am vorbit despre traditia acestui partid, am citat din Dinu Bratianu si din alti fruntasi liberali lichidati de comunisti. Am aratat cum s-a opus Dinu Bratianu deportarilor de evrei in Transnistria, cum a rezistat PNL-ul subminarii comuniste a democratiei romanesti. Am insistat asupra rolului acestui partid ca vector al modernizarii intelectuale, politice si economice a Romaniei. Decizia de acordare a acestei prestigioase distinctii era semnata de figuri importante ale PNL. Intre altii, Alexandru Paleologu. Nu ma indoiesc ca, daca ar fi fost intre noi, domnia sa ar fi protestat in aceste zile. Dupa stiinta mea, cu exceptia senatorului Raymond Luca (care, intre timp, a revenit cu un comunicat ce include cuvinte dure la adresa presedintelui Basescu), nici o personalitate liberala nu si-a exprimat rezervele ori dezacordul (nu mai zic dezgustul) in raport cu ceea ce este de fapt capitularea lui Antonescu in fata lui Voiculescu. Cred ca bietul Horia Rusu se rasuceste in mormant. In ceea ce ma priveste, nu vad nici o legatura intre PNL-ul care mi-a acordat acel premiu si formatiunea aservita de Dan Voiculescu. Intre acel PNL si actuala emanatie a orgoliului supradimensionat al lui Crin Antonescu.
“Am doua maini, declara generalul-aventurier, demagogul iluzionist Juan Domingo Peron: una dreapta si una stanga, pe care le folosesc dupa necesitati”. Aceste cuvinte ar putea fi motto-ul carierei actulului lider al PNL. Alianta, care, ne asigura Crin Antonescu, este si comasare, si unificare, ba poate, pe linia acestui bombardament al sinonimelor, si fuziune, cartel ori contopire, spre a nu mai vorbi de osmoza, simbioza ori metamorfoza, deci alianta PNL-PC (si urmeaza PSD, adica “Şepilov care li-sa alaturat…”, spre a ma referi la amintrile lui Ion Iliescu) tine de samanism politic. Din decembrie 2009 incoace, deci de cand cei trei crai s-au dus la Timisoara sa consfinteasca nesfanta lor comasare in statu nascendi, tot asa o tin acesti bataiosi politicieni. Anunta motiuni de neincredere (care capoteaza inainte de a fi luate in serios de cineva), mobilizeaza o tot mai precara “baza de masa”, se declara dimineata de stanga, la pranz de centru, iar seara, pentru a domi linistiti, de dreapta. Macar pesedistii nu au anuntat (inca) convertirea la dreapta politica (vine si asta, nicio grija). Mastile si etichetele sunt schimbate precum batistele ori sosetele.
Avem de-a face cu o recrudescenta a peronismului, fenomen pe care il prevedeam in cartea mea “Fantasmele salvarii” (editia originala, Princeton University Press, 1988, paperback 2009, trad. rom., de Magda Teodorescu, Polirom, 1999). Ceea ce filosoful polonez Leszek Kolakowski numea “ruinele miscatoare ale bolsevismului” zamisleste aceste constructii baroce in care valori altminteri incompatibile se regasesc sub umbrela unui oportunism devastator. “Nu ne intereseaza trecutul (dovedit-VT) lui Dan Voiculescu”, proclama ritos Crin Antonescu. Dar, in acelasi timp, nu uita sa insinueze ce si cum despre un (nedovedit) trecut al lui Traian Basescu. Dascalul de istorie se transforma intr-un extrem de selectiv “arheolog de biografii”.
Oamenii acestia pot efectua orice salturi mortale, pot trece de la dreapta la stanga si viceversa fara framantari, fara agonii morale, fara introspectii, fara o minima nevoie de marturisire publica a propriilor motivatii. Mancurtizati ei insisi, ne cred pe toti lipsiti de memorie. Axiofobi ei insisi, ne cred pe toti afoni la capitolul valori. Crin Antonescu este unul dintre putinii politicieni romani de mare vizibilitate care a semnat Declaratia de la Praga. Ce simte acum in comasata alianta cu un trust de presa si un ziar (numite adeseori partid) care au ca scop negarea trecutului totalitar si reabilitarea securistilor? O intrebare care-si contine raspunsul. Este ceea ce eu numesc, asadar, omul-magician, iluzionistul de serviciu care scoate porumbei, pisicute, soricei si iepurasi din palarie. “Omul elastic” despre ca Dan Tapalaga a scris un memorabil, definitiv articol. Iata concluzia:
Dar poate omul elastic ne va spune peste cateva zile ca vi s-a parut, ca n-a incheiat vreodata alianta cu omul-pisica, care a cazut mereu in picioare si s-a furisat in Parlament, parazitand alte partide sau chiar in Guvern, adus de Basescu pe post de “solutie imorala”. Acum doua luni se jura ca nu are “nici o intelegere cu PC sau cu Dan Voiculescu”, desi toata lumea il vedea rasfatat seara de seara in studioul Antenelor. Prin urmare, daca va rupe hartiile cand va constata ca motanul turnator catarat in spatele sau il trage in jos inseamna ca vi s-a nazarit. Omul elastic s-a comasat, unit, aliat cu omul pisica doar in vis.
Ce flexibilitate de nevertebrata, ce traiectorie politica ametitoare. Cum sa amesteci albul si negrul cu atata lejeritate? Ce sinteza gresita s-a produs in acest personaj de sex politic incert? Si totusi, multi aplauda, sedusi de flicflacurile exectuate de omul elastic pe platoul Antenelor, sub bagheta dresorilor – bufoni Gadea si Ciutacu. Desigur, stiti deja cine despre cine-i vorba. Numele lui este azi Crin Antonescu, desi nici asta nu-i foarte sigur. In cazul oamenilor supraelastici, totul se poate schimba de pe o zi pe alta.
http://www.hotnews.ro/stiri-8186501-omul-elastic.htm
Recomand aici si excelentele postari ale lui Cristian Patrasconiu, analize pertinente ale implicatiilor acestei stupefiante imbratisari (Pactul Antonescu-Voiculescu). Ca si Cristi, ma intreb ce are de spus acum liderul PN despre proaspatul sau aliat, dupa ce in 2006 tuna si fulgera contra Monei Musca? Ce au de spus seniorii liberali, ce spune Varujan Vosganian despre iminenta infratire cu PSD? Ce are de spus Bogdan Olteanu? Ce gandeste Calin Popescu-Tariceanu? Ma rog, cand Molotov sosea la Berlin in 1940, la gara se intona “Internationala”. Aliantele obliga. Imediat dupa 23 august 1939, dupa semnarea Pactului Molotv-Ribbentrop, Arthur Koestler a rupt definitiv cu Stalin, cu Cominternul, cu bolsevismul. Astept sa vedem cine va rupe cu actuala conducere PNL dupa semnarea Pactului Antonescu-Voiculescu? Dupa stiinta mea, cu exceptia senatorului Raymond Luca, nicio personalitate liberala nu si-a exprimat dezacordul (nu mai zic dezgustul) cu capitularea lui Antonescu in fata lui Voiculescu. Cred ca bietul Horia Rusu se rasuceste in mormant.
Recomand exceptionalul editorial al lui Mircea Cartarescu:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-un-partid-de-tombatere-917541.html
Iata un fragment:
A fugi de Băsescu ca să te arunci în braţele lui Voiculescu este una dintre cele mai absurde opţiuni luate în absurditatea vieţii noastre politice postdecembriste.
tismaneanu.wordpress.com 