Am scris aici despre felul cum unii inteleg sa elimine contextul cand este vorba de a hiperboliza pana la desfigurare semnificatiile unui cuvant dintr-un text. Deontologia sucombǎ in faţa partizanatului. Asemenea hiper-interpretari, catusi de putin inocente, duc de fapt la denaturarea intentiei autorului, la falsificarea mesajului genuin si la culpabilizari absurde pe linia a ceea ce un istoric numea cauzalitatile diabolice. Se merge cu dezolanta nonsalanţa pe calea falaciosului rationament post hoc ergo propter hoc.
Ceea ce ma uimeste este ca ne blocam in discutarea decontextualizata a unui cuvant, dar nu luam pasajul in spiritul sau. Incercam acolo sa examinez momentele de fractura ale politicului in clipe de explozii anarhice, rolul celor pe care Gustave Le Bon ii numea les meneurs in raport cu ceea ce tot el numea les foules, ori cei care fac parte din the mob, un concept diferit de cel de masses (v. Hannah Arendt), riscurile legate de posibila transformare a unor nemultumiri, frustrari, iluzii naruite, asteptari neonorate si dureroase incertitudini in actiuni violente. Vorbeam despre “antreprenorii urii si resentimentului social, demagogii de serviciu si negustorii de slogane”. De-a lungul anilor, am scris pe larg despre fantasmele salvarii si despre diversele forme de mobilizare (manipulativa sau nu) in ceea ce profesorul Ken Jowitt numeste movements of rage. Cartea acestui exceptional politolog, vreme de decenii profesor la Universitatea California din Berkeley, azi senior fellow la Hoover Institution din Palo Alto, “New World Disorder”, publicata la inceputul anilor 90 la University of California Press, va apare curand in traducere romaneasca in colectia “Constelatii” pe care o coordonez la editura Curtea Veche.
Miscarile spontane de protest pot aduce la suprafata, pe langa fortele favorabile unei binevenite innoiri, regenerari a tesutului politc, si ceea ce numim “drojdia societatii”. Profetii violentei, de la Sorel la Negri, pariaza tocmai pe aceste straturi debusolate si defavorizate, incearca sa le utilizeze drept “subiect revolutionar” pentru a demonstra falimentul statului de drept, natura “ipocrita” a institutiilor democratice, caracterul “represiv al tolerantei”. Recititi finalul “Omului unidimensional” de Herbert Marcuse si cred ca veti fi de acord cu mine. Este normal si important ca intelectualii democratici (un termen propus de Olivier Mongin) si politicienii responsabili sa nu le cante-n struna acestor forte anarhice (era sa scriu “stihinice”, dar cuvantul a fost compromis de comunisti), sa nu le aclame drept “incarnarea negativitatii istorice”, sa nu le directioneze spre contestarea violenta a statului de drept.
Niciodata si nicaieri n-am afirmat ca ar fi existat vreun pogrom in Piata Universitati. A spune ca ma dezic de ceea ce-am scris este un neadevar. Eu insumi am repostat aici, pe acest blog si pe “Contributors” fragmentul in discutie si am pledat pentru o lectura contextuala, impotriva extragerii tendentioase a unui cuvant pentru atingerea unor obiective retorice. Toate textele scrise in aceste zile, de fapt toate textele mele fara exceptie, sunt accesibile. Inclusiv acela despre intelectualii-canalii. Sincer vorbind, nu stiu cum as putea fi mai explicit.
(Versiune dezvoltata a raspunsului dat d-lui Adrian Merfu pe forumul “Contributors”. Interventia d-lui Merfu s-a remarcat prin probitate si pertinenţǎ).
Repere bibliografice:
Georges Sorel, “Reflections on Violence”, Translated by T. E. Hulme, Introduction by Edward A. Shils, Collier-Macmillan, 1970
Leszek Kolakowski, “Principalele curente ale marxismului”, Vol.II, “Varsta de aur”, Traducere de Catalin Candea, Emanuel-Nicolae Dobrei, Bogdan Florian, Tereza-Brindusa Palade (coord.), Prefata de Vladimir Tismaneanu, Editura Curtea Veche, 2009, capitolele “Rosa Luxemburg si stanga revolutionara”, pp. 62-91 si “Georges Sorel: Un marxist jansenist”, pp. 132-153
Albert Camus, “The Rebel: An Essay on Man in Revolt”, Translated by Anthony Bower, Foreword by Sir Herbert Read, Vintage International, 1991
Hannah Arendt, “The Origins of Totalitarianism”, Harcourt Brace Jovanovich, 1973, subcapitolul “The Temporary Alliance Between the Mob and the Elite”, pp. 326-340
Hannah Arendt, “On Violence”, Harvest Books, Harcourt Brace, 1970
Paul Hollander, ed., “Political Violence: Belief, Behavior, and Legitimation”, PalgraveMacmillan, 2008
Pierre Rosanvallon, “Counter-Democracy”, Translated by Arthur Goldhammer, Cambridge University Press, 2008
Jean Bethke Elshtain, “Democracy on Trial”, Basic Boooks, 1995
John Dunn, “Western Political Theory in the Face of the Future,” Canto Edition, Cambirdge University Press, 1992
Vladimir Tismaneanu, “Fantasmele salvarii. Democratie, nationalism si mit in Europa post-comunista”, Traducere de Magda Teodorescu, Polirom 1999 (editia originala, Princeton University Press, 1998, paperback 2009).
PS Observ ca nu contenesc puseurile de amatorism cu aplomb ale unor condeieri fixati pe taierea firului in patru la fiecare cuvant pe care il scriu. Tot ce pot face este sa trimit la un articol de Dragos Paul Aligica aparut in minunata revista care a fost “Idei in Dialog”, o interventie a carei concluzie a ramas, iata, cat se poate de actuala:
“Închei acest şir de constatări făcînd explicită o observaţie-propunere ce este implicită în toate cele de mai sus. Cred că ar fi mult mai constructiv dacă am deplasa centrul de atenţie de la persoana Tismăneanu către ideile, tezele, propunerile susţinute de acesta fie ca politolog, fie ca intelectual public. Cu toţii am avea numai de cîştigat dacă am conveni că încă un nou articol sau o nouă intrare de blog conţinînd opiniile noastre cu privire la persoana sa (oricît de intens am simţi că trebuie să le împărtăşim umanităţii) nu reprezintă o contribuţie reală la dezbaterea publică. Vladimir Tismăneanu este pînă la urmă un om ca noi toţi. Cu o mulţime de defecte, scăderi şi cu greşeli personale, de carieră sau publice. Ca fiecare dintre noi, pe unele le înţelege şi şi le asumă. Pe altele probabil că nu. Ca oricare dintre noi, pe unele probabil că le va înţelege şi şi le va asuma în viitor. Pe altele, ca fiecare dintre noi, probabil niciodată. Dacă noi considerăm că despre acestea şi nu despre altceva trebuie să fie dezbaterea publică românească, şi dacă noi considerăm că asta este tot ceea ce inteligenţa, experienţa şi talentul nostru pot produce şi aduce la masa acestei dezbateri, atunci chiar că avem o problemă. Şi evident, problema nu este Vladimir Tismăneanu.”
Pentru textul integral si pentru comentarii:
http://www.contributors.ro/cultura/litera-si-spiritul-texte-contexte-pretexte/
tismaneanu.wordpress.com 