Biografiile nomenklaturii comuniste

Sistemul comunist nu a fost impus si dirijat de fiinte extra-terestre. Institutiile comuniste (partidul, securitatea interna si externa, guvernul, cenzura, planificarea, ideologia, “sindicatele”, tribunalul suprem, tribunalele militare, armata cu a sa Directie Politica Superioara, UTC, UASCR, militia si sectoristii, ministerul agriculturii, al sanatatii, Ministerul Invatamantului, Departamentul Cultelor) aveau conducatori cu nume precise si cu atributii limpede definite in directia prezervarii si reproducerii regimului totalitar.  Unii se ocupau cu intimidarea, deportarile, arestarile, temnitele, lichidarile fizice. Altii se specializasera in intemnitatea (“prelucrarea”)  mintilor.  Sectiile CC (inclusiv ceea ce ani de zile a fost Sectia Administrativ-Politica , Sectia Gospodarie ori Sectia Internationala) erau conduse de sefii de sectie, “indrumati” de secretarii CC.  Care, la randul lor aveau adjuncti. Urmau “rotitele birocratice”, instructorii.  La nivel judetean, se reproducea structura aparatului central. Si tot asa, la nivel municipal, comunal etc  Un furnicar al supravegherii, indoctrinarii si conditionarii represive.  Comisia Controlului de Partid (devenita sub Ceausescu Colegiul Central de Partid) a fost o institutie terorizanta, cu presedinti, vicepresedinti, membri, activisti-anchetatori.  Ziarul Scanteia a avut redactori sefi si redactori sefi adjuncti, secretari generali de redactie si sefi de sectii. La fel si Lupta de clasa, “organul teoretic si politic al CC”, devenita in anii 70, Era socialista.  Scoala de partid “Stefan Gheorghiu” (pompos si total inadecvat numita “Academie”) a avut rectori, prorectori, sefi de catedra.  Care toti vegheau la “puritatea doctrinara” si luptau impotriva oricarei umbre de independenta a spiritului. 

Centrele universitare de partid erau instrumentele inregimentarii, mobilizarii, hartuirii si prigoanei.  Trebuie stiute aceste lucruri pentru a putea contracara revarsarile mistificatoare ale fostilor “reporteri din actualitatea socialista”, apologetii Canalului Dunare-Marea Neagra si altor “infaptuiri marete”, angajatii revistelor comuniste, platiti cu salarii si privilegii pentru a scrie minciuni.  Nu studentii ori proaspetii absolventi care colaborau la reviste cu titluri inepte impuse de centrele universitare au fost propagandistii profesionisti, bine remunerati, cinici fara urma de simt moral, ci redactorii sefi, adjunctii lor, instructorii (PCR, UTC, UASCR) care dadeau tonul, compuneau sumarele, schimbau titlurile, admonestau, “atrageau atentia” in spiritul “indicatiilor de la Sectie”,  adaugau citate…

Literatura stiintifica occidentala si din tarile post-comuniste a consacrat lucrari excelente pe teme legate de prosopografia regimurilor comuniste si fasciste. Avem acum numeroase biografii ale lui Lenin (Dmitri Volkogonov, Robert Service), Trotki (Isaac Deutscher, Service, Bertrand Patenaude), Stalin (Volkogonov, Robert Conquest, Adam Ulam, Robert C. Tucker, Simon Sebag Montefiore). Avem cartile lui Ian Kershaw despre Hitler (nu mai vorbesc despre abundenta bibliografie germana pe subiect, de pilda contributiile lui Karl-Dietrich Bracher, Sebastian Haffner si Joachim Fest). Avem biografii paralele Hitler-Stalin (Allan Bullock, Richard Overy, Robert Gellately). Exista cel putin doua excelente istorii recente ale comunismului in veacul XX (Robert Service si Archie Brown). Exista Le livre noir  si Dictionarul coordonate de Stephane Courtois.  Exista reviste precum Journal of Cold War History, editat de Mark Kramer de la Harvard (editorul Cartii negre a comunismului in editia anglo-americana)  si publicatiile proiectului Cold War International History de la Woodrow Wilson Center (condus de Christian Ostermann si Mircea Munteanu).  Exista National Security Archives si Holocasust Memorial Museum, ambele cu publicatii de referinta.  Avem istorii  ale partidelor comuniste din statele sovietizate, cum ar fi cea a PC din Cehoslovacia de Jacques Rupnik , cele despre experienta comunismului polonez de regretata Krystina Kersten si cartile lui Andrzej Paczkowski (as adauga aici si propria mea istorie a comunismului romanesc, Stalinism pentru eternitate). Exista Global Museum on Comunism (la a carui geneza, impreuna cu initiatorul proiectului, Lee Edwards, a jucat un rol esential profesorul Paul Hollander).  Exista istorii ale subiectivitatii in regimurile comuniste (Orlando Figes, Jochen Hellbeck).

Literatura biografic-istorica s-a dezvoltat in ultimele doua decenii in Romania de o maniera dinamica si cu succese indubitabile.  Avem insa nevoie de biografiile liderilor comunisti. Nu exista inca biografii comprehensive ale lui Gh. Gheorghiu-Dej, Nicolae si Elena Ceausescu, Ion Gh. Maurer, Iosif Chisinevschi, Emil Bodnaras, Petre Borila, Dumitru Popescu, Floran Danalache (satrapul de la Capitala), Ion Iliescu. Nu exista inca o biografie a lui Valter Roman, fost ofiter in Brigazile Internationale din Spania, personaj implicat, impreuna cu Ana Pauker si P. Borila, in activitatea Cominternului (postul de radio “Romania Libera” care a emis de la Moscova in anii razboiului), apoi in sovetizarea Armatei Romane, in anchetarea grupului Imre Nagy (dupa noiembrie 1956, in perioada domiciliului fortat la Snagov), director al Editurii Politice, membru al CC al PCR si cate altele… Nu exista inca o biografie a Ghizelei Vass, temuta cadrista, persoana de deplina incredere a sotilor Ceausescu, sefa relatiilor internationale ale PMR/PCR vreme de decenii (inclusiv pe linia relatiilor cu PC din Grecia, cu PC Spaniol, cu emigratia cominformista, cu miscarile radicale din Lumea Treia).  Avem biografia Anei Pauker (datorata istoricului american Robert Levy), a lui Petru Groza (de Dorin Batfoi), a lui Lucretiu Patrascanu (de Lavinia Betea), a lui Leonte Rautu (de Cr. Vasile si subsemnatul). Exista studii remarcabile despre unii dintre magnatii comunisti (amintesc aici pe cel al lui Stefan Bosomitu, de fapt o proto-mongrafie, despre Miron Constantinescu din Anuarul IICCMER, Vol. IV, 2009, tom aparut la editura Polirom, consacrat relatiei dintre intelectuali si regimul comunist, despre care voi scrie in curand).  Amintesc cartile lui Dennis Deletant despre regimul Dej si despre Securitate.  Exista lucrarile de tip dictionar despre varfurile nomenklaturii publicate de Alexandru Crisan si de echipa coordonata de Nicoleta Ionescu-Gura.  Sub egida Academiei Civice si a Memorialului Sighet au aparut lucrari meritorii. La fel, volumele publicate de CNSAS si de IICCMER. Au aparut contributii dense in Arhivele totalitarismului.

Pe site-ul IICCMER se pot gasi acum biografiile nomenklaturii incluse in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Este o opera in progres, cercetatorii de la IICCMER vor fi bucurosi sa primeasca sugestii si informatii pentru largirea si adancirea analizelor legate de cei care au facut posibile crimele si abuzurile regimului comunist.  Imi imaginez un volum cu titlul Ministrii de interne ai Romaniei comuniste. Cu biografiile lui Teohari Georgescu, Alexandru Draghici, Cornel Onescu, Ion Stanescu, Teodor Coman, Gh. Homostean, Emil Bobu, Tudor Postelnicu.  In care ar intra si adjunctii lor gen Gh. Pintilie (Pantiusa), Alexandru Nicolski, Vl. Mazuru, Mihai Gavriliuc, Marin Jianu, Vasile Negrea, Aurel Stancu, N. Doicaru, Tanase Evghenie, Ionel Gal, Nicolae Plesita, Aristotel Stamatoiu, Iulian Vlad.  Precum si unii generali mai putin stiuti, dat teribil de influenti: Grigore Naum, Gogu Popescu, Pavel Cristescu, Hristache Zambetti, Emil Macri, Neagu Cosma.  Ori un Romus Dima, fost instructor al Sectiei de Propaganda a CC al PCR, numit in fruntea CIE/DIE dupa defectiunea lui Ion Mihai Pacepa.  Stalin a spus candva, si nu gresea, ” Cadrele decid totul”.  Este necesar sa stim cine au fost “cadrele de nadejde” ale regimului ilegitim si criminal.

PS Pentru presedintele Lech Kaczynski, pierit in tragicul accident de langa Smolensk, calea spre reconciliere (intre cetateni, intre state) presupune cainta, regretul exprimat deschis pentru ororile trecutului traumatic.  Anticomunismul sau a fost unul bazat pe acest principiu.  Katyn nu a fost o (doar) o crima de razboi, de fapt Polonia nu se afla in razboi cu URSS, ci una impotriva umanitatii, o actiune genocidara, ori, daca preferati alt termen, un democid infaptuit cu sange rece, metodic, urmarind obiective dictate de fixatii ideologice.  Scopul era exterminarea elitei militare si intelectuale poloneze. Este ceea ce istoricul Viktor Zaslavsky a numit class cleansing.  Identic cu ceea ce faceau nazistii exact in aceeasi perioda pe teritoriul polonez controlat de ei.  In EvZ, o relatare despre discursul pe care liderul polonez nu a mai apucat sa-l rosteasca la Katyn.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/ultimul-discurs-nerostit-al-lui-lech-kaczynski-892040.html