Impecabilul Ponta, Radio Erevan, spagatul semantic si ceva despre Larry Watts

Hotarat lucru, la Bucuresti ridicolul nu ucide. Se practica la Guvern ceea ce putem numi spagatul semantic: intoarcerea pe dos a faptelor, minciunile si distorsiunile deliberate. Se neaga evidentele cu o impasibilitate ce te lasa perplex. Plagiatul devine dezvoltare originala  a surselor. Un ziar britanic spune ce spune,spin doctorii de la guvern rastoarna lucrurile si considera ca textul semnifica opusul a ceea este scris negru pe alb. Imi imaginez asadar un banc pe subiect la proverbialul Radio Erevan:

Intrebare: Este adevarat ca ziarul “The Guardian” l-a laudat pe Victor Ponta drept un politician impecabil, consecvent angajat de partea democratiei impotriva eforturilor anti-democratice ale lui Traian Basescu, un adversar ireconciliabil al oricarei forme de autocratie si de subminare a statului de drept?

Raspuns: In principiu este adevarat, dar cu cateva corective. Nu l-a laudat drept un politician democrat, ci l-a criticat, l-a inclus in categoria autocratilor gen Viktor Orban si Vladimir Putin. Nu a spus ca apara democratia, ci a pomenit lovitura de stat constitutionala avortata din vara anului 2012. Nu Traian Basescu a organizat puciul, ci Victor Ponta si camarazii sai. Nu Traian Basescu este identificat ca exponent al noului autoritarism, ci Victor Ponta. In rest, aveti dreptate.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/surse-guvernul-a-dat-indicatii-ca-presa-apropiata-usl-sa-sustina-ca-victor-ponta-a-fost-1052624.html

In “Adevarul”, dl Larry Watts se lupta cu o imaginara grupare de inamici formata din Ion Mihai Pacepa, Andrei Badin si subsemnatul.

“Ca parte a acestei extravaganţe, completată de clipuri video de marketing şi interviuri mass-media, domnii Pacepa, reporterul Andrei Badin, şi Vladimir Tismăneanu au atacat persoana şi cartea mea: Fereşte-mă, Doamne, de prieteni: Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României (2010). Ironia face ca titlul şi tema centrală a volumului lui Pacepa-Rychlak sunt ideale pentru inţelegerea atacurilor lor împotriva lui Larry Watts.”

Iar ajungem la Radio Erevan. Nu am de spus decat un lucru: nu e toata lumea prizoniera unei halucinatii colective. Oricine a urmarit emisiunea la care se refera LW stie ca nu am fost prezent, nici fizic, nici prin telefon. Deci, ce pot sa adaug? In emisiune a fost prezent istoricul Andrei Muraru, presedintele executiv al IICCMER. Ma confunda Larry Watts cu dl Muraru?Exista o grupare Pacepa-Badin-Muraru? Se sparie gandul :)

In rest, nu e nimic de adaugat la acest articol:

http://www.revista22.ro/cazul-pacepa-doar-o-dezbatere-istoriografica-29660.html

Comments are closed.