Caidul Bondrea si imperiul imposturii (Pagini regasite)

Caid, caizi m. 1. (In nordul Africii) functionar administrativ cu atributii de judecator, administrator, sef al politiei etc.; 2 (fam) sef al unei bande de gangsteri sau de traficanti. 3. (fam) personaj foarte important, boss (din fr. caide).Sursa: Noul Dictionar Universal al Limbii Romane (Ed. Litera International, 2007), p. 186.  In “Epoca de Aur”, prea putin onorabilul Aurelian Bondrea a fost seful directiei de cadre si presedintele Comisiei Superioare de Diplome si Doctorate din Ministerul Invatamantului. Functii in care detinea puteri realmente discretionare.  Lucra direct cu Sectia Cadre a CC al PCR, deci cu Elena Ceausescu. S-a visat chiar estetician, ocupand functia de profesor de, vai, sociologia culturii la Conservator.  Dupa 1990, a renascut, cu sprijinul direct al noii puteri feseniste si a construit un imperiu de tip Caritas in domeniul educatiei universitare. In 2003, Universitatea lui A. Bondrea i-a conferit lui Ion Iliescu titlul de Doctor Honoris Causa. Intre profesori: consilierul lui Iliescu, Ioan Scurtu, sicofantul suprem al erei Ceausescu, “bardul” Adrian Paunescu, culturnicul Ion Dodu Balan, istoricul oficial al stalinismului national, Stefan Stefanescu. fostul consilier al presedintelui Academiei de Stiinte Sociale si Politice, Stefan Costea (despre notele sale informative aflate in dosarul meu de securitate voi scrie separat, intrucat dau masura unei abjectii cu totul speciale).   Articolul lui Mircea Mihaies din Evenimentul Zilei demonteaza noile minciuni proferate de A. Bondrea si probeaza imensa inselatorie  pe care s-a inaltat acest imperiu al imposturii. Trebuie spus ca scandalul “Spiru Haret” (trec peste aproprierea unui nume sacru de catre un racket neo-nomenklaturist) este doar  varful unui aisberg: Universitatea din Oradea cu diplomele sale dubioase, clanurile formate in universitatile de stat si private, proliferarea unor fabrici de diplome fara nici un fundament academic autentic, sterilitatea atator cadre universitare incapabile sa produca articole si carti validate international, perpetuarea unor retele de autoritate care asfixiaza creativitatea tinerilor cercetatori si profesori, mediocritatea pompos-agresiva, lipsa de responsabilitate publica a universitatilor, sabotarea refomei curriculare recomandata de Comisia Miclea:  iata viciile cu care se confrunta in chip tragic invatamantul romanesc.  Iar cand vorbim despre mostenirile comunismului, chipul stafidit, imbatrinit in rele, al politrucului tupeist de la “Spiru Haret” este o mostra cat se poate de simptomatica si deprimanta.  Ereditatea post-comunismului romanesc are de-a face cu teribila, obstinata, nefasta gena numita Bondrea… SENATUL EVZ: Bondrea, Supremul

Luni, 27 Iulie 2009

Mircea Mihăieş: „Nu pe noi vrea să ne prostească, ci pe studenţi. După ce le-a luat banii, acum le vinde gogoaşa că El, Supremul, le-a pus în mână nişte diplome mai tari ca-n America”.

 

Nu-mi vine să cred: a doua săptămână la rând, sunt cât pe ce să-i iau apărarea Ecaterinei Andronescu! Cunoscând obiceiurile pământului, eram sigur că după urecheala violentă de la partid, după ieşirea isterică a lui Geoană, frauda de la „Spiru Haret” va fi îngropată definitiv.

Ei bine, lucrurile nu s-au întâmplat chiar aşa: Andronescu a continuat să vorbească despre „neregulile” de la stabilimentul lui Bondrea, a promis că va trimite inspectori, că se va analiza situaţia la firul ierbii. E drept că tonul a scăzut din intensitate, ba chiar că, la rândul ei, doamna ministru a comis o potlogărie: nu avea dreptul să anunţe că deocamdată diplomele rămân valabile, din simplul motiv că ele nu sunt deloc valabile!

Situaţia e de-o claritate aritmetică: cursurile, seminariile, examenele şi diplomele rezultate din ele au fost lovite de nulitate chiar din clipa când Bondrea a dat ordin să se facă înscrieri la facultăţi neacreditate. Numai într-o ţară ca a noastră o situaţie atât de limpede poate isca nesfârşite discuţii. Ştim bine de ce: pentru că la mijloc sunt sume enorme de bani, manipulate de indivizi bine plasaţi în ierarhia politică şi socială. Aberaţiile cu cataloagele cuprinzând mii de studenţi, opacitatea de peşteră a felului în care se desfăşoară învăţământul zis „la distanţă”, competenţa sau incompetenţa profesorilor, existenţa sau inexistenţa spaţiilor pentru ditamai planctonul de studenţi sunt doar cazuri particulare ale fraudei originare numite inexistenţa acreditării. Te şi întrebi, în aceste condiţii, cum de-şi mai pierde lumea vremea discutând un astfel de subiect.

Probabil că lucrurile s-ar fi rezolvat prin metoda relativ onestă propusă de Ministerul Educaţiei: retrimiterea studenţilor pe filiera prevăzută de lege. S-a scris şi s-a vorbit enorm despre tratamentul tandru aplicat de universităţile cu acreditare celor în suferinţă. Lucrurile se aranjează de la sine, cu câte o comisie măsluită, cu câte o suprataxă, cu câte un „chef la mănăstire” unde, de-a valma, profesori şi studente fac libaţii cinstind memoria unui învăţământ cândva onorabil.

 

Dinspre partea „licenţei”, studenţii nu aveau, aşadar, de ce să se teamă: totul s-ar fi redus la o hârjoană didactico-academică. Oricât de subţiri, de proaste, de plagiate ar fi lucrările, destui profesori de la „acreditate” au atins virtuozitatea în arta închiderii ochilor în faţa incompetenţei.

Problema e alta: că aceste examene, chiar aşa măsluite şi jalnice, costă bani. Or, studenţii au plătit o dată pentru licenţă la casieria lui Bondrea. Prin urmare, cel care-ar urma să scoată paralele din buzunar este însuşi tartorul universitar. După calculele apărute în presă, ar fi vorba de-un fleac de zece milioane de euto.

 

Se înţelege, în aceste condiţii, impertinenţa lui Bondrea de a-şi compara s.r.l.-ul cu ditamai Harvardul. Manevra e limpede: nu pe noi vrea să ne prostească, ci pe studenţi. După ce le-a luat banii, acum le vinde gogoaşa că El, Supremul, le-a pus în mână nişte diplome mai tari ca-n America. El i-a proiectat în zenitul vieţii academice. El face şi desface cariere. El „acreditează” şi tot el „discreditează” pe cine are chef. Marea greşeală a lui Aurelian Bondrea a fost să iasă, public, la bătaie.

Câtă vreme a stat în umbră, rezumându-se înţelept să numere fişicurile cu bani, nu prea ştiai cu cine ai de-a face. Văzându-l şi auzindu-l, te lămureşti într-un minut: individul e un extract de comunism-ceauşeştian sută la sută. Gândeşte şi vorbeşte exact ca Pingelică. Dar dacă Ceauşescu făcea apel, în momentele critice, la Marea Adunare Naţională, Bondrea se crede însuşi Dumnezeu, cu fruntea lovindu-i-se doar de bolta cerului.

Rectorul de la „Spiru Haret” se va zvârcoli până în ultima clipă a vieţii sale îndestulate şi nu va înţelege cum de proştii nu sucombă în faţa argumentelor deprinse de la bolşevici. Adică nu e evident că „Spiru Haret” e un Harvard dâmboviţean?! Nu se face şi la el cercetare ştiinţifică la vârf?! Nu iau profesorii săi Nobel după Nobel?! Nu cade străinătatea secerată de admiraţie când vede însemnele universităţii? Şi atunci, ce vor ignoranţii răuvoitori? Noi nu vrem nimic. Vrem doar ca nişte studenţi (nu tocmai inocenţi, nici ei) să nu mai fie traşi pe sfoară cu cinism. Şi nu vrem ca „modelul Bondrea” să devină atotputernic – pentru că atotprezent este – în pestriţul sistem academic public/privat din România.

„Ctitorul” Bondrea a construit un perfect castel de nisip. Deşi are iluzia măreţiei, el ştie prea bine că edificiul se va prăbuşi deodată cu propria dispariţie fizică. Universitatea „Spiru Haret” are viaţă atâta timp cât sistemul de relaţii subterane din vremea comunismului supravieţuieşte.

Sistemul gâfâie puternic, şi Bondrea, cât o fi el de întrupare a lui Ceauşescu, nu are forţa de a-l menţine la nesfârşit în viaţă. Nici nu cred că asta e intenţia rectorului cu discurs à la Scorniceşti. El se mulţumeşte să se îmbogăţească vânzând diplome la metru cub. Singura lui obsesie pare a fi ca banii să-i ajungă mai mult decât valabilitatea diplomelor.

(Postare pe acest blog, 26 iulie 2009)