Nu sunt singurul care urmareste cu interes plasmuirea ultra-mediatizata a anticomunismului uselist. Fenomenul este deopotriva ideologic si sociologic. Privesc, nu fara uimire, metamorfozarea lui Victor Ponta in cruciat al justitiei politice. Cartea Doinei Jela “Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” a aparut la Humanitas in 2001, deci in plina guvernare Nastase. Presedintele Romaniei era Ion Iliescu. Adrian Nastase, lider al PSD, vorbea dispretuitor despre maniacii care nu fac altcceva decat “sa linga dosare”. Au aparut ulterior, la Polirom, sub egida IICCR, volumele semnate de Mihai Burcea, Marius Stan si Mihail Bumbes din “Dictionarul ofiterilor si angajatilor civili ai Directiei Generale a Penitenciarelor” (1948-1989). Aici vad eu esenta unui demers intr-adevar onest: in a refuza mitul national stalinist al unei cezuri in istoria crimelor MAI (deci ale Securitatii). Un securist precum Aurel Mois si-a inceput cariera in anii stalinismului dezlantuit, a ajuns in functii de varf in anii lui Ceausescu. La fel Plesita, Doicaru, Macri, Vasile Gheorghe, Stamatoiu etc E bine ca s-a urnit , in fine, mecanismul aducerii in fata instantei a tortionarilor. Este insa problematica (ma exprim eufemistic) mentinerea interesului public strict asupra primelor doua decenii de dictatura.
Ne oprim asadar in 1964. Dupa aceea a fost lumina, pace, demnitate. Crimele de dupa acel moment sunt lasate de-o parte. Ca si pe vremea lui Ceausescu. Reabilitari de tip comunist, cum observa istoricul Mircea Stanescu. Romania traieste epoca Gomulka din Polonia: tortionarii din anii 50 sunt anchetati (ori, mai precis, doi dintre ei), Securitatea doarme linistita, activistii se amuza. Nu Securitatea a comis crimele, ci diversii sociopati. Cat despre PCR, tacere. Decomunizarea se rezuma la efecte de studiou, interviuri in serie, iesiri la rampa. Crimele regimului totalitar de dupa 1964 sunt lasate in plata domnului. Ale domnului Ion Iliescu.
Urmaresc consternat parada vanatorilor de tortionari. Nimic despre anchetele Securitatii, inainte si dupa 1964. Tacere sepulcrala despre rolul PMR/PCR, despre UASR-ul condus de Iliescu, despre diversii procurori militari, presedinti de complete de judecata. Se propun legi de un ridicol desavarsit, pe diverse televiziuni se pronunta tot felul de justitiari de ultim ceas. Se scrie despre directorii de penitenciare ca sum nu ar fi aparut volume intregi pe acest subiect. Este apoteoza amneziei invaluita in mantia unei memorii contrafacute. Calaul Enoiu stia ce stia atunci cand ii spunea uneia din victimele sale: “Marturiseste, nenorocitule, noi va omoram si tot noi va vom reabilita”.
Guvernul Ponta si oamenii sai se ocupa cu cu reabilitarile, asemeni politrucilor din anii cand “obsedantul deceniu” era cliseul menit sa acopere faptul ca oroarea nu se terminase in 1965, odata cu venirea la putere a lui Nicolae Ceausescu si a grupului sau de activisti comunisti. Noii Patilineti sunt neobositi, zelosi si pusi pe fapte mari…
tismaneanu.wordpress.com 