Complicele tiranului: Gabriel Garcia Marquez si teroarea din Cuba

A plouat in aceste zile cu omagii aduse talentului nepereche (real) al romancierului columbian Gabriel Garcia Marquez. Sefi de state si de guverne (de la Putin la Ponta) s-au intrecut in pioase reverente catre cel disparut. S-a vorbit mai rar, adeseori in sotto voce, despre concesiile (ma exprim eufemistic) pe care le-a facut lui Fidel Castro, despre deceniile de complicitate activa si directa cu unul dintre cele mai odioase regimuri dictatoriale ale timpurilor noastre. Unii au incercat sa ne convinga ca abdicarea in fata tiranului este un gest inevitabil, ba chiar onorabil.

A fost rationalizat, in fel si chip, comportamentul detestabil al romancierului in aceasta perversa simbioza. Oameni onesti au cautat si mai cauta sa scuze ceea ce se dovedeste a fi impardonabil. Amnezia se combina cu deliberata minimalizare a unui scandal etic. O spun din nou, a nu stiu cata oara: Garcia Marquez a fost un mare scriitor. La capitolul constiinta morala, insa, a capotat jalnic.

Opera sa va fi  mereu studiata, nu ma indoiesc, la cursurile de istoria literaturii in secolul XX. Pactul sau cu diavolul totalitar va fi mentionat la cursurile despre totalitarism si cei care l-au creditat si servit. Asemeni un Maxim Gorki, alt mare scriitor, care a justificat si a glorificat lagarele de munca (adica de exterminare) staliniste. Subiect, asadar, pentru doua materii…

Tocmai am citit un text al disidentului cubanez Armando Valladares. Am fost si eu intre aceia care am crezut versiunea des invocata a rolului lui Gabriel Garcia Marquez in eliberarea acestui erou si martir al luptei anti-totalitare. Credeam ca a existat ceea ce se numeste un gest redemptiv. Suferintele lui Valladares in Gulagul castrist au fost cumplite. Nu zile, nu saptamani, nu luni, ci ani si ani de zile. Culpa sa? Apararea drepturilor omului.

Reiese ca este vorba de o enorma minciuna, de o fabricatie, de o intoxicare. Ceea ce afirma Valladares este chiar mai grav decat faptul incontestabil ca autorul “Veacului de singuratate” a fost apologetul dictaturii castriste, mesagerul global al “Bunevestiri” de la Havana.

Reiese ca nu a fost doar un fellow traveller, precum Jean-Paul Sartre si Simone de Beauvoir, ci un colaborator direct al represiunii din Cuba, un delator. Imi amintesc de o afirmatie transanta a Monicai Lovinescu care spunea ca nu poti scrie cu aceeasi mana capodopere si denunturi. Intram aici intr-o zona a promiscuitatii morale care pe mine ma lasa fara cuvinte. Mai precis, ma umple de indignare. Dar si de greata.

http://www.nationalreview.com/article/376149/garc-m-rquez-castro-stooge-armando-valladares

http://inliniedreapta.net/garcia-marquez-marioneta-lui-castro/

http://cuba.globalmuseumoncommunism.org/cuba/bios/valladares

Articol aparut in ziarul “Evenimentul Zilei”:

http://www.evz.ro/complicele-tiranului-gabriel-garcia-marquez-si-teroarea-din-cuba-.html

 

%d bloggers like this: