Preiau aici un pasaj semnificativ din interviul luat de Eugen Istodor lui Sever Voinescu (gasiti mai mult pe blogul lui Sever).
In Dilema Veche, o densa si incitanta cronica semnata de Sever Voinescu la volumul meu Despre 1989. Naufragiul Utopiei(Humanitas, 2009). Voi reveni asupra ideilor din acest text remarcabil.
E.I: De unde a venit succesul preacenuşiului Lenin?
S.V: Eu cred că succesul lui Lenin a venit din faptul că a ales doctrina potrivită la timpul potrivit. Marxismul, care deja înflăcăra mințile Europei spre sfîrșitul secolului al XIX-lea, are două mari calități. Prima: e simplu. Tot marxismul se poate reduce la trei idei care pot fi cuprinse în trei rînduri. Mai mult, marxismul chiar dă impresia că fericirea e simplu de obținut. Trebuie doar să faci revoluție și gata. Simplicitatea cu care marxismul arată oamenilor că utopia e la doi pași și este, de fapt, simplu de realizat este uimitoare. Alegînd marxismul, Lenin a dovedit că și-n politică principiul briciului lui Occam funcționează perfect. A doua mare calitate a marxismului, care l-a servit perfect pe Lenin, a fost versatilitatea doctrinei, universalitatea ei. Marxismul a fost ușor de rusificat și a devenit bolșevism. Lenin era un gînditor submediocru – însemnările lui pe marginea textelor lui Hegel și Marx dovedesc cu prisosință asta. Însă avea bun instinct de propagandist. Prin urmare, a ales o doctrină care nu era greu de înțeles și a făcut-o să vorbească rusește. Apoi, cu puțin ajutor de la prietenii aceia care știu de ce, a întors lumea cu fundul în sus.
BONUS
Cititi pe blogul lui Cristian Patrasconiu aceasta postare de maxima urgenta morala. Este direct legata de problema responsabilitatii intelectuale, a confruntarii oneste cu trecutul traumatic, a recunoasterii originilor utopic-ideologice ale crimelor in masa comise de comunisti. Este vorba totodata de persoane care se pronunta cu ignorant aplomb pe chestiuni de o imensa gravitate. Imi vine in minte cazul unui scriitor care persiflase demersul simbolizat de Raportul Final(Humanitas, 2007), dar care imi marturisea, vag jenat, ca abia atunci ajunsese sa o citeasca pe Nadejda Mandelstam. Mieux vaut plus tard que jamais.
Sa citesti si sa nu crezi! Deci nu doar Viorel Hrebenciuc, acest extenuat artizan al jocurilor de culise, ci si Mircea Geoana, altminteri un personaj monden, uneori chiar afabil si aparent rational, aseaza ghinionul politic, o infrangere rezultata din cauze cat se poate de logice, pe seama vrajilor, a fortelor misterioase, a unor spirite impenetrabile, incomprehensibile, pe care, gratie unor nenumiti indivizi din anturajul sau, Traian Basescu ar sti cum se la puna in opera in favoarea victoriei sale. Presedintele lui Aspen Institute-Romania, omul care se visa presedinte al Romaniei, diplomatul cu intrari in influente cercuri din marile capitale, ajunge sa impartaseasca fantasmele lui Hrebenciuc despre “forta violeta” si alte asemenea bazaconii nascute din cel mai intunecat, anxios si primitiv misticism. Dezolant si stingheritor, mitologia politica auto-justificativa a domnului Geoana se confunda acum cu credinta superstitioasa in fenomene paranormale.
Iesim astfel din zona conversatiei democratice lucide si intram in spatiul tenebros al infra-rationalului, al arhetipurilor obscure, in padurea vrajita bantuita de strigoi, varcolaci, zmei si spiridusi. Parasim ideologia si intram in mitologie. Plonjam in universul lui Harry Potter. Discursul politic sucomba basmelor fratilor Grimm si romanului gotic. In engleza, recursul d-lui Geoana la asemenea stranii, ori de-a dreptul siderante, “explicatii” s-ar numi pathetic. Adica, penibil, jalnic, demn de mila. (VT)
“Presedintele PSD sustine ca Traian Basescu foloseste persoane specializate in ezoterism. I-a vazut chiar el cu ochii lui la dezbaterea finala din campania electorala, iar apoi la Palatul Cotroceni, potrivit Realitatea.net.
“Eu cred ca domnul Basescu crede in asa ceva, pentru ca ii foloseste. Cred ca una e ca ii foloseste in campanie, treaba domniei sale ce foloseste, si alta e cand ii foloseste in institutia prezidentiala si stau si ii intreb pe cei care se ocupa de protectia presedintelui si de integritatea sistemului de securitate nationala ce cauta oameni de acest gen in proximitatea presedintelui atunci cand isi face treaba ca presedinte nu ca simplu candidat”, a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana, intr-o emisiune la Antena 3.
Geoana spune ca a vazut personal un asemenea specialist la dezbaterea finala cu Basescu, dinaintea turului 2, iar ulterior la Cotroceni. “Haideti sa nu cautam scuze puerile, dar eu am vazut in timpul dezbaterii, oameni care lucreaza cu Basescu pe acest domeniu prezenti in dreapta camerei de luat vederi si care isi faceau treaba. Ce faceau, ce nu faceau nu stiu, dar i-am vazut apoi si la Palatul Cotroceni in timpul discutiilor cu partidele politice. Acelasi cetatean stand acolo linistit, intr-un colt, acasa la el, in casa presedintelui. O fi ceva domnilor”, a spus Geoana, care a adaugat ca el nu crede in asa ceva.
Reactia lui Mircea Geoana apare la cateva saptamani dupa ce seful sau de campanie, Viorel Hrebenciuc, s-a declarat un adept al stiintelor ezoterice si a spus ca “Forta violeta” l-a ajutat pe Basescu in campanie.”
PS1 : Un prieten, notand ca “gluma devine din ce in ce mai amuzanta si mai sideranta”, imi trimite un mesaj despre uluitoarele declaratii ale Mihaelei Geoana. Din nou, citesc si ma frec la ochi. Mai urmeaza sa aflam ca, utilizand serviciile faimoasei Dzhuna, specialista in masaje miraculoase din perioada Brejnev, Traian Basescu l-ar fi hipnotizat de la distanta pe candidatul PSD si l-ar fi facut sa mearga in miez de noapte la Sorin Ovidiu Vantu. Dictator, tiran, despot, magician. Va mai amintiti cuvintele lui Mircea Geoana din perioda suspendarii (aprilie 2007): “Basescu este un deseu toxic ce trebuie incinerat”?
Pentru ramificatiile acestei halucinante serii de declaratii, pur si simplu stupefiante, cititi excelenta postare a lui Cristian Patrasconiu de pe blogul sau:
PS2 (17 ianuarie 2010): Cum se putea anticipa, si cum am facut-o pe acest blog si in EvZ, luptele la vaf din PSD se vor intensifica paroxistic in saptamanile viitoare. Iata ca acum a iesit la atac Adrian Severin care cere decapitarea politica a echipei Geoana. Evident, dl Severin revine la vechile sale marote privind “cezarismul” lui Traian Basescu…
Comunicatul privind infiintarea Comisiei de studiere si apreciere a dictaturii comuniste din Republica Moldova este, neindoios, un moment istoric. Gestul presedintelui interimar Mihai Ghimpu probeaza viziune, moralitate si vointa politica. Condamnarea oficiala a dictaturii comuniste ca ilegitima si criminala a devenit astfel inevitabila. In Republica Moldova, iata, anticomunismul nu este o iluzie. Cum nu este nici in Romania ori in alte state in care s-a aplicat reteta bolsevica a distrugerii libertatilor umane. Ca si istoricii din Basarabia, sunt convins ca nu vom putea intelege ce a fost tirania comunista daca nu vom deconstrui ideologia care a inspirat acest sistem. Generator de fanatism in prima perioada, ritual mecanic in faza crepusculara a dictaturilor, ingredientul ideologic, cum l-a numit Aleksandr Soljenitin, a fost mereu prezent, obsesional si ubicuu. Exista asadar o conexiune indisolubila intre ambitiile ideologice si practicile totalitare (in economie, societate, cultura, educatie, sanatate etc). A fost vorba, cum scriau istoricii rusi Mihail Heller si Aleksandr Nekrici, de ascensiunea utopiei la putere.
Prabusirea URSS in 1991 ar fi trebuit sa duca la asemenea analize in care, fiind vorba de crime impotriva umanitatii, dimensiunea investigatiei factuale nu poate fi separata de aceea a judecatii normative. Nu s-a intamplat astfel din ratiuni ce merita examinate atent. In Republica Moldova, sub Voronin, actuala initiativa ar fi fost de neconceput. Responsabilitatea comunistilor pentru impunerea unui sistem inuman este dincolo de orice indoiala rationala. Dictatura a fost bazata pe teroare, directa si indirecta, exercitata de oameni concreti, cu functii precise. Sunt convins ca Raportul acestei comisii va examina rolul, inca prea putin studiat, al unor magnati stalinisti precum Lev Mehlis, Nikita Hrusciov, Leonid Brejnev, Konstantin Cernenko, Ivan Bodiul in impunerea si perpetuarea dictaturii totalitare.
Iata asadar ca, in urma miscarii anticomuniste din primavara anului 2009, in fapt o revolta civic-populara cu efecte revolutionare la nivelul sistemului politic, s-a ajuns la formarea unei Comisii insarcinata cu analiza riguroasa a institutiilor, metodelor, instrumentelor care au facut posibile crimele totalitare, asasinatele in masa, foametea artificiala, deportarile, desnationalizarea romanilor, samavolniciile din perioada sovietica (deci nu doar dupa 1940, dar si in perioada de dupa 1918, in asa-numita Republica Autonoma Moldoveneasca). Comisia este compusa din respectati oameni de stiinta, personalitati intelectuale recunoscute. Presedintele Comisiei este istoricul Gheorghe Cojocaru. Unul dintre cei doi vicepresedinti ai Comisiei (alaturi de Sergiu Musteata) este istoricul Igor Casu, autorul capitolului despre represiunile comuniste din Moldova ocupata de URSS din Raportul Final al Comisiei Prezidentiale numita de presedintele Traian Basescu.
In calitatea mea de presedinte al Comisiei Prezidentiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania ii asigur pe colegii din Republica Moldova de deplina solidaritate din partea celor care au lucrat si lucreaza in aceeasi directie in Romania. Nu ne intimideaza nici ironiile ieftin-sterile ale cinicilor de profesie, nici atacurile imunde ale nostalgicilor securisto-comunisti. Pentru primii, nu va fi niciodata momentul unei condamnari categorice a comunismului. Vor gasi mereu cusururi, motive de ponegrire, pseudo-argumente din arsenalul ruginit si penibil al “anti-anti-comunismului”. Ceilalti, infratiti cu diversii fundamentalisti, nu pot accepta din principiu un asemenea demers intrucat le surpa insasi ratiunea de a exista politic si ii demasca drept partizani ai crimei. Pentru noi, salvarea memoriei, recunoasterea momentelor traumatice, identificarea faptuitorilor, onorarea victimelor fac parte din datoria de constiinta pe care, daca o ignoram, ne pierdem in marasmul unei taceri injositoare.
Reiau aici, in lumina infioratorului dezastru din Haiti, un articol aparut pe acest blog in aprilie 2009. Citeam azi dimineata inNew York Times un articol de Pooja Bhatia despre “Haiti’s Angry God”. Intrebarea: Cum explicam apelul la Dumnezeu tot mai intens, tot mai vibrant in conditiile in care vointa divina nu a impiedicat aceasta catastrofa? Concluzia: “Haitians don’t have other options. The country has a long legacy of repression and exploitation; international peacekeepers come and go; the earth no longer provides food; jobs almost don’t exist. Perhaps a God who hides is better than nothing”.
De ce Port-au-Prince? De ce Lisabona? De ce Gulagul? De ce Auschwitz? Intrebari esentiale, chinuitoare, legate de problema Raului, a relatiei dintre divinitate, ratiune, semnificatii, intentionalitati, ispita teodiceei si aceste descinderi in infern. Exista o literatura pe acest subiect. Mentionez cartea lui Susan Neiman, Evil in Modern Thought : An Alternative History of Philosophy (Princeton University Press, 2002). In concluzia acestei lucrari, ambitioasa, inegala, incitanta si deconcertanta, autoarea aminteste povestirea lui Kleist “Cutremurul din Chile” in care este descrisa incapacitatea umana de a tolera contingenta. Cu atat mai dificila este explicarea cataclismelor politice, in care milioane de fiinte umane sunt condamnate la pieire in functie de comandamente ideologice dictate de indivizi care au decis sa se substituie lui Dumnezeu. Asemeni marilor molime, aceste tragedii absolute sunt infatisari ale Raului carora nu le putem raspunde decat prin compasiune, fraternitate, altruism. (14 ianuarie 2010)
In New York Times din 7 aprilie 2009 un tulburator articol op-ed de Stanislao Pugliese, intitulat “Earthquake at the Door”. Pugliese este profesor de istorie europeana la Universitatea Hofstra din statul New York si autorul biografiei antifascistului liberal-socialist Carlo Roselli, tradusa cu prefata mea la Polirom. Luna aceasta urmeaza sa apara noua sa carte Bitter Spring: A Life of Ignazio Silone. Articolul pleaca de la tragedia din 13 ianuarie 1915, cand un cutremur in aceeasi regiune a Italiei precum cel recent, la Pescina, a luat vietile, intr-un interval de 30 de secunde, a 3 500 dintre cei 5 000 de locuitori ai orasului. Intre victime se afla adorata mama a viitorului autor al romanului Fontamara care i-a adus trupul la suprafata cu propriile sale maini. In noaptea de dupa cutremur plansetele celor inca prinsi sub daramaturi se contopeau cumplit cu urletele lupilor. Cutremurul si lupii, scrie Pugliese, aveau sa bantuie imaginatia lui Silone pentru tot restul vietii. Intreaga sa literatura va purta pecetea acelor clipe de disperare.
Peste ani, Silone avea sa revina la subiectul cutremurului, propunand memorabile reflectii despre conditia umana si perisabilitatea legaturilor de solidaritate rasarite in asemenea situatii-limita: “Intr-un cutremur mor cu totii: bogati si saraci, intelectuali si analfabeti, functionari si oameni simpli. Un cutremur realizeaza ceea ce cuvintele si legile promit fara a reusi vreodata sa implineasca: egalitatea tuturor. Este insa o egalitate efemera, pentru ca atunci cand frica s-a stins, nenorocirea colectiva a devenit prilejul pentru nedreptati inca si mai mari”. La sfarsitul vietii, Silone a facut o vizita la Pescina, gandindu-se sa isi aleaga un loc de veci. Vizitand partea veche a orasului, cu ale sale rani nevindecate ramase din timpul cutremurului, Silone constata tragedia ineluctabila a existentei individuale: “Numai pierderea este universala, iar adevaratul cosmopolitism in aceasta lume trebuie sa se intemeieze pe suferinta”.
Imi amintesc de combinatia de deznadejde si euforie, de altruism si solidaritate, care a urmat cutremurului din 4 martie 1977. Speram, cei mai multi dintre noi, ca regimul va accepta sa recunoasca limitele unei ideologii omniprezente, ca se va impaca in vreun fel cu aspiratiile programatic ignorate ale subiectilor sai. Credeam ca in fata catastrofei devenisem cu totii egali. Visam unii dintre noi ca se vor relua reformele intiate in perioada 1965-1968, ca societatea civila, decenii de-a rindul prigonita si sufocata, va cunoaste o resurectie. Cei mai tineri nu au trait acele clipe, deci este bine sa reamintim de miscarea declansata de Paul Goma pentru apararea drepturilor omului si pentru solidaritate cu disidentii din Cehoslovacia grupati in Charta 77. Intelectualii romani nu l-au sustinut pe Goma. Puterea insa intelegea ca se nascuse o initiativa care risca sa devina un magnet pentru toti cei care detestau dictatura. De aici si tentativa de a-l neutraliza pe Paul Goma: prin calomnii (mai ales in Saptamina condusa de E. Barbu), prin rumori sordide, prin dezinformare (mai ales in presa exilului), prin simulacrul unei implauzibile si, in fond, imposibile reconcilieri (invitarea la Cornel Burtica si promisiunile acestuia de a-l reintegra pe scriitorul opozitionist in viata literara). Revistele culturale pareau ceva mai deschise, lumea nutrea speranta ca socul cutremurului ii va fi trezit cumva pe potentatii regimului. In numai cateva saptamani, iluziile noastre se naruiau, dictatorul si lacheii sai vorbeau de-acum despre “noul centru civic” si transformarea completa a universului urban.
Abominabilul general-securist Plesita il ancheta cu sadism pe Goma. Ni se reamintea obsesiv ca trebuie sa ne comportam ca “oameni noi”. Cultul personalitatii, intretinut de diversii Dumitru Popescu, Manea Manescu, Verdet, Niculescu-Mizil, Dinca, Stefan Andrei etc era o continua ofensa la adresa inteligentei si a bunului-simt. In locul relaxarii si al tolerantei ni se aplicau noi injectii de uniformitate, subjugare si umilinta. Bucurestiul devenea Paranopolis. Cu putin timp inaintea mortii sale in timpul cutremurului din 4 martie 1977, Alexandru Ivasiuc ii marturisea unui prieten: “Suntem 22 de milioane de oameni care traim in imaginatia unui nebun”.
PS (14 ianuarie 2010 )
Rindurile de mai sus (la care am mai facut unele adaugiri) au fost postate in luna aprilie 2009. Le-am adus la zi dupa cutremurul din Vrancea simtit puternic si la Bucuresti (25 aprilie 2009). Un cutremur din zona Constanta, din nou resimtit la Bucuresti, in august 2009, le-a readus intr-o cat se poate de nedorita actualitate. Iar catastrofalul cutremur din Haiti din ianaurie 2010 le confera, cred, o urgenta gravitate. Important, in asemenea clipe, este sa ne reamintim ca exista un spatiu al solidaritatii, al fraternitatii umane, ca nimeni si nimic nu ne osindeste la abandon, ca sansa noastra ca specie este sa actionam in functie de ceea ce filosoful Hans Jonas a numit principiul (imperativul) responsabilitatii.
Sub ochii nostri, dincolo de perdeaua de fum a unor analize ce se declara ireprosabil pro-democratice, dar sunt de prea multe ori simple rabufniri emotionale, se petrec fenomene care nu sunt scrutate asa cum s-ar cuveni. In EvZ, H.-R. Patapievici examineaza felul in care tranversalitatea aliantelor dintre partide precum PSD-PNL-PC tine de o structura opaca, dar extrem de influenta, a unei puteri ce nu se lasa dezvaluita sau disputata. Un articol de o remarcabila coerenta a argumentelor, exemplar prin acuitate, realism si sobrietate (VT)
Dacă alianţa acestor partide e atât de strânsă politic, este, fireşte, pentru că e sudată de interese economice cel puţin la fel de puternice. Acesta e motivul clasic. Mai există însă un motiv, cel central, care conferă şi noutatea alianţei PSD+PC şi PNL: cartelarea oligarhilor.
Alianţa poate fi puternică în pofida transversalităţii sale multiple pentru că ea reflectă, la nivel politic, cartelarea oligarhilor comuni. Ceea ce vedem, aşadar, nu este o alianţă politică clasică, ci ectoplasma politică a unui cartel oligarhic. De aici forţa, elasticitatea, duritatea. Prin unitatea cartelului, alianţa e ţinută laolaltă de existenţa unui adversar comun, pe care interesele politice şi economice îl identifică ca duşman, iar presa cartelată îl construieşte ca duşman al tuturor.
Presa fiind atât instrumentul prin care politicienii alianţei disciplinează spaţiul public, cât şi mijlocul prin care aceştia sunt, la rândul lor, ţinuţi sub supraveghere şi disciplinaţi. O soluţie perfectă, deşi monstruoasă, care funcţionează fără fisură, deşi e contra naturii. Aceasta este veritabila moştenire a anului 2009.
Pe blogul sau, Ioan T. Morar readuce in discutie tema delatorilor, reintrata in actualitate in ultimele zile. Perfect intemeiat, el isi exprima greata in raport cu cei care, la adapostul unui abject “anonimat”, strecurandu-se reptilian prin lumea noastra, erau de fapt uneltele Raului. Ii stiam pe secretarii de partid, ofiterii activi ai Securitatii nu puteau sa se ascunda, aveau grade si nume, cata vreme turnatorii jucau cartea amicitiei, iti jurau credinta, te copleseau cu “amorul” lor. Te intalneai cu ei, suradeau cu subinteles, “barfeau partidul”, iti spuneau ultimul banc, vorbeau ca tine, dar, odata incheiat ciclul (circul) dialogului spontan, se duceau sa raporteze. Zelos, hidos, scabros. Adeseori adaugand de la ei, plusand, insinuind, scormonind cu voluptate in viata ta. In final, isi primeau infecta solda, ţechinii trădării. Din care, culmea duplicitatii, poate te mai si invitau sa-ti “faca cinste” la vreun restaurant.
Tanar sociolog fiind, lucrand la ceea ce numea Laboratorul de Cercetari Sociologice Urbane al Municipiului Bucuresti (devenit, print succesive transformari, actualul CURS), mi-a fost dat sa ma intalnesc cu un domn in aparenta perfect respectabil, cu interese culturale remarcabile si cu o conversatie intelectuala sclipitoare. Facuse ani grei de puscarie. Un frate, se soptea, murise ucis in represiunea anti-legionara din timpul lui Carol al II-lea. Personajul, s-a aflat apoi din transmisiunile lui Virgil Ierunca de la Europa Libera, participase activ la monstruoasa re-educare de la Pitesti. Unul intre cele mai sinistre capitole ale “poemului pedagogic” al comunismului, victima devenita calau. Cand l-am cunoscut eu, habar n-aveam de acele tenebroase pagini din biografia sa. Il priveam ca pe un posibil mentor: era la curent cu tot ce aparea interesant in sociologie, cunostea celebritati intelectuale, scria elegant si alert. Comparat cu atatia brontozauri din universul tot mai irespirabil al stiintelor sociale, parea o lumina. Imi amintesc ca ne plimbam pe Calea Victoriei si m-a intrebat daca este normal ca nomenklatura din Romania sa beneficieze de conditii atat de luxoase de locuire. “Draga Volo, uitat-te in Ungaria, nu-i oare mai firesc stilul de viata neostentativ al bonomului Kadar?” Nu-mi amintesc ce i-am raspuns: probabil ca l-am aprobat, aveam 23 de ani si nu intelegeam prea bine in ce lume mizerabila traiam. Am aflat apoi ca personajul era stiut ca informator. Delatorul se pretindea colegul tau de incredere, partenerul de framantari, de insatisfactii, de revolta morala. Dupa care se intalnea cu ofiterul si preda, contra cost, nota informativa. In cazul sau, schizofrenia indusa de sistem era perfecta.
Nu era vorba doar de oameni santajabili, fosti detinuti ce cunoscusera supliciile interogatoriilor, temnitelor si lagarelor comuniste. Scriind despre urmarirea lui C. Noica, Gabriel Liiceanu amintea cazul unuia dintre principalii delatori din jurul autorului Rostirii filosofice romanesti, readactorul sef al Revistei de Filosofie. In dosarul meu de securitate, primit de la CNSAS in iunie 2006, am gasit o nota informativa semnata “Costin” al carei autor este indubitabil cel care, in anii 70, era consilierul lui Mihnea Gheorghiu pe probleme de sociologie la Academia de Stiinte Sociale si Politice. Din cate stiu, la ora actuala, el este profesor la “Spiru Haret”. Prin 1992, veteranul turnator a scris un denunt impotriva mea, trimis la University of Maryland, din partea societatii “Romania de maine”, embrionul fabricii de diplome a lui Aurelian Bondrea. Recurgea la vechile tehnici staliniste: il ataca postum pe tatal meu pentru a ma delegitima pe mine. I-au ripostat atunci, in Revista 22, fostii mei colegi de an la sociologie Calin Anastasiu, Alin Teodorescu si George Voicu. In Raportul Final al Comisiei pe care am coordonat-o exista un intreg subcapitol despre profilul informatorului.
In fundamentala, superba sa monografie N. Steinhardt si paradoxurile libertatii (Humanitas, 2009), istoricul literar George Ardeleanu citeaza dintr-o nota informativa despre parerile marelui ganditor privind malignitatea delatiunii ca fibra a tesutului sordid si antimoral al regimurilor totalitare. Noteaza George Ardeleanu ca este vorba de fapt de “o delatiune despre delatiune, o turnatorie despre turnatorie, avand ceva din ironia cruda a ‘teatrului in teatru’ din Hamlet-ul lui Shakespeare…” Iata asadar ce ii spunea autorul “Jurnalului fericirii” turnatorului securist, fost coleg de la “Spiru Haret”:
“Eu am oroare de oamenii lipsiti de caracter, de codosi, de delatori, informatori, care sunt cei mai lipsiti de caracter. Am avut mare dezamagire in viata mea, fiind ‘turnat’, tradat de cunoscuti, prieteni. Cea mai sinistra categorie de oameni, adevarati denaturati, monstri, este aceea a turnatorilor de profesie, ciripitorii, informatorii, care nu merita decat dispret, desconsiderare, scuipati. Rau face regimul ca incurajeaza in intreprinderi aceasta oribila categorie de oameni declasati, verosi, cretini in general, lipsiti de bun-simt si de constiinta, mai ales care-si vand rudele, prietenii, cunoscutii. Niciodata un regim politic nu are lunga durata, nu are un fundament solid, daca se sprijina pe delatiune, para, lipsa de caracter, tradare. Trebuie sa se cultive increderea in oameni nu neincrederea, entuziasmul, nu frica, onoarea, nu dezonoarea.”
Sa nu uitam ca multi dintre informatori (nici macar autorul delatiunii despre Steinhardt purtand burlescul nume de cod “Gogu Pil”) nu erau necesarmente imbecili. Stupiditatea lor era una a abuliei morale. Un istoric francez a numit sistemul delatiunii universalizate din perioada regimului de la Vichy cancerul sufletelor. Diagnosticul ramane corect, dar nu trebuie nici o secunda uitat sau neglijat rolul adevaratilor manipulatori, papusarii infernului totalitar, activistii de partid si ofiterii de securitate. Informatorii au fost abjecta plastilina, masa unei vermine adeseori voluntare, dar arhitectii angrenajului diabolic, the masterminds s-au numit Dej, Draghici, Ceausescu, Rautu, Chisinevschi, Nikolski, Sepeanu, Pintilie-Pantiusa, Plesita, Vincze, Paul Niculescu-Mizil, Ion Stanescu, Emil Bobu, Postelnicu, Iulian Vlad etc.
Deepre aceste lucruri a scris in 2006 in Cotidianul un rascolitor articol Teodor Baconsky (impresionant ilustrat de Devis Grebu). Iata un fragment:
Personal, ma voi ruga pentru absolvirea eshatologica a vinzatorilor mei. Nu-mi dau insa pace adevaratii marturisitori ai credintei, fata de care simt ca am o datorie morala neplatita. Nu pot recunoaste ca Parintele Dumitru Staniloaie – imbracat in zeghe – a fost “prost”, in vreme ce Parintele Dumitru Soare – ridicat la rangul de “iconom stavrofor” – a fost “destept”. Nu pot admite ca profesorul Teodor M. Popescu, un erudit inocent, a putut sa fie zdrobit, sau ca Mircea Vulcanescu si-a salvat colegul de celula cu pretul propriei vieti, in vreme ce ierarhi aflati pina astazi in scaun isi incasau solda oculta, pe seama unor turnatorii potential asasine.
Nimeni nu asteapta – Doamne fereste! – societatea perfecta. Ne lipseste insa limpezirea in materie de bine si de rau. Avem cel putin obligatia de a reafirma, cu titlu pedagogic, interdictia canibalismului. Vreau, bunaoara, sa ma pot spovedi preotului fara temerea ca ma va denunta cuiva pentru “vina” de a nu fi pe linie, de a nu fi “patriot” sau mai stiu eu de ce. Vreau sa le pot spune copiilor mei cine reprezinta un model de conduita si cine nu. N-am chef ca, pe o baza de amnezie dirijata, noile generatii sa nu poata recunoaste simptomele dictaturii sau pe cele ale monstruozitatii sufletesti. La 43 de ani, nu doresc sa-mi traiesc restul zilelor in lumina contrafacuta a unui soare negru. E o pretentie legitima, la care n-am motive sa renunt.
La intrebarea daca aceste semnaturi servesc la ceva, vom raspunde, fara echivoc, DA. Petitia pe care am intiat-o (Vladimir Tismaneanu si Mihail Neamtu) a fost de-acum publicata in Revista 22. Intre timp, s-au adaugat multe semnaturi. La loc de frunte, Ana Blandiana si Romulus Rusan. Va fi neindoios notata de serviciul de presa al ambasadei chineze care va trimite acasa informatia. Suntem in mod desebit bucurosi ca petitia a fost semnata de personalitati ale vietii intelectuale, culturale si academice romanesti, dincolo de afilieri si simpatii politice, precum si de un numar extraordinar de tineri din toata tara, din Republica Moldova, din Europa Centrala si Occidentala, din America de Nord. Le multumim profesorilor universitari care au adus la cunostinta studentilor petitia.
Principalul aliat al tiranilor este indiferenta celor care ar putea protesta. Dar, cel mai important, aceasta semnatura ne face participanti la o actiune globala impotriva abuzurilor dictatoriale. Iata ca o companie de anvergura Google a decis sa riposteze cenzurii exercitata de guvernul chinez asupra dreptului de informare si a actiunilor pirateresti de penetrare a adreselor private ale luptatorilor pentru drepturile omului. Editorialele din 14 ianuarie 2010 ale ziarelor New York Times si Washington Post saluta pe buna dreptate acest gest.
Cine si-ar fi inchipuit, in 1977, ca intr-o zi Vaclav Havel va ajunge la Castel? Poate ca nu este chiar atat de indepartata ziua cand lucruri similare, daca vreti miraculoase, se vor petrece si in China. Noi cel putin, initiatorii acestei petitii, nu ne indoim ca Verbul este mai puternic decat cnutul. Extrem de percutanta este referinta poetei Angela Furtuna la acel tulburator si atat de adevarat citat din Talmud (reluat in finalul filmului Lista lui Schindler): «Cine salvează un om salvează o lume întreagă». Tot astfel, ni se par elocvente cuvintele istoricului Virgiliu Tarau: “Libertatea trebuie sa fie posibila si pentru cei care nu se incadreaza in ordinea statului comunist chinez”. Iata ce scrie sub semnatura sa in favoarea petitiei tanarul basarabean in varsta de 22 de ani, Veaceslav Inculet: “Stiu pe propria piele ce înseamnă regim comunist, am fost şi eu arestat de autorităţile comuniste în 2009 doar pentru faptul că am avut curajul să ies în stradă pe 7 aprilie, deaceea cînd e vorba de cineva care suferă de pe urma comuniştilor mă simt şi eu în pielea acelei persoane şi imi dău sema ce înseamnă aceasta. Libertate! libertate! libertate!!!”
Semnand petitia, dl Octavian Negrea din Drobeta-Tr.-Severin scrie:
“Astept ca in China sa apara pluripartidismul nu doar capitalismul. Utilizarea banilor, aparent liber, pentru investii spre folosul nomenklaturii este hidos– este o caricatura a societatii libere. Societatile libere, libertare, democratice contin componenta libertatii economice, initiativa privata etc. Fara libertate politica nu poate exista democratie”
Subscriem la cuvintele care insotesc semnatura doamnei Doina Jela, autoarea atator carti de referinta despre calvarul totalitar comunist:
“Momentul acesta cand Occidentul traieste in admiratie pentru performantele economice ale Chinei si inchide ochii la abuzurile regimului politic inca totalitar nu este chiar lispit de asemanari cu anii 70 cand performantele … militare ale URSS il faceau orb si surd la glasul disidentilor. Ma bucur ca initiati aceasta petitie si o semnez din tot sufletul.”
Doamna Ana Popescu, in varsta de 61 de ani, din Bucuresti, scrie:
“Noi cei care am trait 50 de ani sub teroarea comunista si nu am uitat acesti ani de cosmar, avem datoria de a ne solidariza cu orice persoana care lupta pentru libertatile si drepturile omului, indiferent in ce colt al lumii s-ar afla.”
Scriitorul Vasile Gogea, fost disident, are deplina dreptate sa-l evoce pe Albert Camus: “Je me revolte, donc nous sommes.”
Se recapitulam. Intelectualul critic Liu Xiaobo a fost condamnat de Crăciun (25 decembrie 2009) la 11 ani închisoare pentru îndrăzneala de a-şi fi exercitat dreptul la liberă expresie. Autorităţile chineze au numit acest gest “subversiune”. Noi însă ştim că dacă oameni ca Liu Xiaobo ar tăcea în vastul imperiu roşu al Chinei, atunci pietrele ar vorbi!
Profesor universitar şi scriitor de talent invitat de numeroase instituţii culturale din America de Nord şi Europa,Liu Xiaobo a iniţiatCharta 08– un document menit sa susţină drepturile civice ale cetăţenilor chinezi, nemulţumiţi de simpla promisiune a creşterii economice. În rezumat, Charta 08 relansează pledoaria pentru reforma statului chinez (o nouă Constituţie), separaţia puterilor, democraţie legislativă şi stat de drept, independenţa justiţiei, responsabilitatea birocraţilor faţă de popor, protejarea drepturilor omului, alegeri libere, restaurarea şanselor de prosperitate în mediul rural (cu aspect feudal în numeroase provincii), încurajarea asociaţiilor non-guvernamentale, libertatea de reunire, libertatea de expresie individuală, libertatea de conştiinţă şi de practică religioasă (astăzi toate bisericile şi grupurile religioase fiind controlate de Partid), educaţie civică, protejarea proprietăţii private, reforme fiscale, protecţie socială, respectul pentru mediul înconjurător, o republică federală cu mai multe drepturi pentru minorităţi şi reabilitarea victimelor persecuţiilor politice succedate în chip nemilos din 1948 încoace.
Prin această petiţie, oricât de modestă ca formă şi conţinut, nu dorim decât să transmitem un semnal de solidaritate faţă de un intelectual care întelege libertatea de expresie ca pe un drept fundamental al fiecărui om de pe această planetă. Credem că într-un context în care mass-media occidentală se arată îngrijorată de tratamentul acordat de SUA teroriştilor, o reevaluare a ierarhiei culpelor şi a adevăratelor abuzuri politice de pe mapamond se impune cu necesitate.
Îi invităm pe toţi cei care slujesc cauza libertăţii să se alăture demersului nostru, în speranta ca el va fi auzit si de autoritatile diplomatice chinezesti de pe teritoriul Romaniei. Sperăm totodată că reprezentanţii oficiali ai României la Bruxelles vor transmite un mesaj în Parlamentul European cu privire la solidaritatea societăţii civile din ţara noastră faţă de suferinţele acestui demn intelectual chinez, veteran al manifestaţiei din piaţa Tienanmen care a fost supus în mai multe rânduri interogaţiilor brutale ale poliţiei chinezeşti.
Când un număr suficient de semnaturi va fi strins, vom transmite aceasta lista catre Amnesty International si alte organisme abilitate. E important ca România să apară pe harta solidaritatii internaţionale. Ştim că scriitorii, intelectualii critici au contat enorm in Estul European pre-1989. Este firesc ca ei să conteze şi în China post-2009. Cauza dizidentilor chinezi esta si a noastra. Chiar dacă lupta pentru libertate s-a încheiat pentru Europa acum douăzeci de ani, e important să nu uităm că frontul s-a mutat în alte continente.
Niciodata cuvintele poetului John Donne nu au fost mai dureros de actuale:
No man is an island,
Entire of itself.
Each is a piece of the continent,
A part of the main.
If a clod be washed away by the sea,
Europe is the less.
As well as if a promontory were.
As well as if a manner of thine own
Or of thine friend’s were.
Each man’s death diminishes me,
For I am involved in mankind.
Therefore, send not to know
For whom the bell tolls,
It tolls for thee.
Printre semnatari: Ana Blandiana, Mihai Sora, Romulus Rusan, Radu Filipescu, Ion Vianu, Dragos Paul Aligica, Anca Oroveanu, Sorin Vieru, Cristian Preda, Monica Macovei, Andrei Cornea, Devis Grebu, Marta Petreu, Mircea Cartarescu, Zoe Petre, Smaranda Enache, Iulia Motoc, Andrei Oisteanu, Maria Bucur, Mariana Celac, Serban Foarta, Magda Carneci, Anamaria Marinca, Sebastian Reichmann, Aurelian Craiutu, Lavinia Stan, Stefana Bianu, Victor Barsan, Anca Manolescu, Radu Bercea, Renate Weber, Lidia Bodea, Radu Paraschivescu, Liviu Antonesei, Doina Jela, Marcel Tolcea, Cristian Teodorescu, Vasile Gogea, Teodor Stanca, Vitalie Ciobanu, Rodica Culcer, Stela Popa, Dorin Dobrincu, Tereza-Brindusa Palade, Madalina Schiopu, Sorin Iliesiu, Sorin Lavric, Luiza Palanciuc, Alex Leo Serban, Radu J. Bogdan, Ioan Stanomir, Liliana Popescu, Caius Dobrescu, Angelo Mitchievici, Vlad Muresan, Armand Gosu, Virgiliu Ţârău, Cristian Vasile, Camil Ungureanu, Elis Plesa, Igor Casu, Adrian Cioflanca, Raluca Grosescu, Marius Chivu, Anca-Maria Cernea, Cristian Patrasconiu, George Scarlat, Liviu Plesa, Marius Vasileanu, Gelu Trandafir, Cristian Ghinea, Dan Stanca, Bogdan Iacob, Ilinca Gussi, Marina Constantinescu, Cristian Campeanu, Vasile Docea, Gabriel Catalan, Ion Zubascu, Răzvan Paraianu, Mircea Stanescu, Alin Fumurescu, Ligia Dobrincu, Mihai Demetriade, Razvan Braileanu, Mihaela Sitariu, Silviu Sergiu, Radu Stern, Angela Furtuna, Bogdan Ghiu, Caterina Preda, Ovidiu Pecican, Alexandru Gabor, Cezar-Paul Badescu, Eduard Koller, Narcisa Bona, Vasile Garnet, Radu Tudorancea, Bogdan Duca, Ana Petrache, Leo Stan, Sorin Marica, Alin Vara, Peter Manu, Damiana Otoiu, Eliza Gheorghe, Coca Grebu, Andrei Muraru, Ruxandra Ivan, Dan Badea, Viviana Iacob, Constantin Constans, Elena Baboi, Teodora Cascarade, Camelia Mateias, Simona Deleanu, Virgil Burla, Maria Hulber, Mihai Pitea, Cristian Vaduva, Stephen Benedict, Danut Mănăstireanu, Victoria Leorda, Adrian Merfu, Marius Cruceru, Nicholas Popescu, Vincentiu Cernea, Laura Manu, Rodica Volintiru, Vladimir Bulat, Radu Teslaru, Ioana Moldovan, Valentin Stanga, Mihaela Barbus, Vlad George, Miron Valeriu, Bogdan Popa, Simona Daraban, Elvira Popeti, Tadeusz Rostworowski, Tatiana Rosca, Mihaela Nitulescu, Cristian Munteanu, Costin Moisil, Tamara Caraus, Cristian Curea, Ciprian Ioan Cucu, Silvia-Daniela Tobias, Bianca Fezesan, Sorin Sorasan, Miruna Dima Constans, Dan Siserman, Horatius Lucaci, Ana Tudoran, Daniela Cosar, Horia Sava, Diana Popa, Vlad Dăraban, Mihail-Valentin Cernea, Emanuel Remus Badulescu, Parohia Baratia-Bucuresti, Vladimir Iuganu, Septimiu Pop, Miklos Bakk, Avram Stefan, Cristian Sandache, Ramona Mot, Nicusor Dan, Cosmin Stanescu, Alexandru Dutu, Corina Roxana Grigoriu, Mihai Chiper, Irina Calin, Serban Tarciziu, Tiberiu Catona, Daniel Barna, Radu Vancu, Camil Stoenescu, Alexandru Muresan, Daniel Buda, Elvis Alistar, Aurel Donescu, Radu Giumanca, Florin Puscas, Anamaria Bardut, Mario Lechici, Alice Tache, Natanael Mladin, Suzana Druta, Anca Merce, Ernest Malnasanu, Carmen Zaharia, Vitalie Spranceana, Raluca Tinca, Monica Vasileanu, Virgil Paslariuc, Vitalia Pavlicenco, Vlad Chiorean, Dumitru Ioachim, Carmen-Maria Mecu, Liliana Armas, Daniel Chereji, Viorel Elisievici, Merir Moraico, Carmen Bujor, Adela Marcov, Mike Medavoy, Codruta Cretulescu, Andreea Matei, Dan Popescu, Ana Dragalina, Mircea Milescu, Florin Gherasim, Paula Ghita, Axinia Oana, Robert Sabotici, Florin Capota, Ana Vatav, Arthur Alexandru Filimon, Mihai Milea, Anna Susak, Arina Dorcu, Simina Puricescu, Oana Iordache, Andreea Jianu, Andreea Dinca, Romulus Cristea, Andrei Chitu, Boris Lichii, Raluca Meirosu, Grigore Gavrilovici, Veronica Bucur, Iulia Niculae, Adelaida Piroi, Liviu Daniel Grigorescu, Maria Vleju, Bianca Ligia Nits, Vasile Gheorghiu, Veaceslav Inculet, Raluca Buzea, Oana Sarbu, Mihnea Paraschivescu, Catalin Timofciuc, Eugen Bot, Raluca Paris, Alina Roman, Alexandra Ghit, Augustin Stancu, Rodica Nadolu, Leonid Dragomir, Marius Ivan, Roxana Macovei, Dumitru Andrei, Marius Georgescu, Andrei Vladucu, Ioana Dumitrache, Kuki Szabolcs, Aida Maria Pop, Ignatie (Ilie) Trif, Iulia Trandafir, Dana Betlevy, Gheorghe Velcea, Mihai Suciu, Teodor Scortan, Ioan Curt, Andreia Moraru, Liviu G. Stan, Otilia Nutu, Florin Rugina, Cr. Diaconescu, Cristina Niculae, Ala Starcu, Giorgiana Astefanei, Maria Cristina Sburlea, Doina Popescu, Paula Aldescu, Cristi Nedelcu, Bogdan Mosorescu, Ioana Cosma, Anatol Chitoroaga, Valentin Olariu, Octavian Negrea, Linda Ciuche, Anca Gheorghiu, Dragos Tudor Ungureanu, Adrian Buga, Olga Panchin, Raul Muresan, Marilena Constantinescu, Catalin Risnoveanu, Adina Popescu, Kazmer Kovacs, Ruxandra Priminescu, Victor Andrei Suciu, Alexandra Stan, Andrei Teodor Huiban, Eduard Boz, Vasile Iosub, Robert Negut, Oana Borlean, Ion Tentiuc, Mirela Vlasceanu, Madalina Glavan, Adian Garbati, Irina Ivan, George Badescu,Corina Uratu, Laura Laptoiu, Ioan Badila, Iulia Marin, Ioan Ciutacu, Catalina Sevaciuc, Andreea Andrei, Anca Bulgaru, Mihai Pruteanu, Cristian Goian, Aurora Martin, Loredana Mitran, Ana Popescu, Dinu M. Antonescu, Sergiu Bahrim, Nicolae Tibrigan, Toader Cristinel Onica, Mihai G. Florea, Dan Tura, Catalin Chereji, Estela Florina Luca, Argentina Gribincea, Adam Keleti, Magit Sallat, Ionel Boamfa, Manuela Paraschivescu, Silviu Costas, Liliana Angheluta, Mihai Ghitulescu, Lucian Milea, Ionut Mares, Florin Trusca, Adriana Rosca, Maria Laura Ilea, Irina Crainiciuc, Laszlo Robert, Ioana Cevallos, Anca Savu, Florin Marginean, Liliana Cazau, Catalin Farcas.
Ideea esenţială a Chartei 08, ca şi cea a Chartei 77, este aceea a universalitatii non-negociabile a libertatii. Un lucru care trebuie sa le devina clar guvernantilor de la Beijing, de la Teheran, din Rusia, din Birmania, etc.
Liu Xiaobo reaminteşte astăzi unei lumi întregi că omul nu trăieşte doar cu pâine – ci, în primul rând, cu spirit, adevăr, libertate. O ţară în care adevărul despre revoluţia maoistă nu se poate rosti în public, o “Republică Populară” în care tibetanii nu au drept la propria lor autonomie locală, independenţă culturală – o asemenea ţară condamnă curajul în faţa morţii (virtutea fără de care, aşa cum spunea Nicolae Steinhardt, toate sistemele constituţionale ale lumii libere s-ar prăbuşi)…
Autorităţile comuniste au mizat pe somnolenţa ţărilor democratice în contextul sărbătorilor de iarnă. Liderii Partidului Comunist de la Beijing au crezut că lumea este prea ocupată cu activităţile de tip turism & shopping pentru a protesta cum se cuvine împotriva samavolniciei. Cu toate acestea, condamnarea dizidentului in contextul aniversarii a douazeci de ani de la Caderea Zidului Berlinului a indignat sute şi mii de voci responsabile. Cancelara Germaniei, Angela Merkel, a protestat cu vigoare. Ministrul de externe al Franţei s-a exprimat în acelaşi sens. Lideri marcanţi ai luptei anti-totalitare din Europa de Est si Centrala, între care Vaclav Havel, au incercat sa sensibilizeze autorităţile chineze cu privire la acest caz.
Acest blog a sustinut, sustine si va sustine neconditionat Carta 08, initiata de Liu Xiaobo si camarazii sai de idei democratice. Proband lipsa de imaginatie istorica si teama viscerala de ideile civismului liberal, Hu Jintao si ceilalti lideri comunisti chinezi au decis sa recurga, din nou, la represiune. Statul comunist chinez ramane unul al injustitiei. Vaclav Havel, dramaturg, erou al luptei dentru valorile democratice, autorul celebrului eseu “Puterea celor fara de putere” si fost Presedinte al Republicii Cehe, actorul Pavel Landovsky si Vaclav Maly, episcopul Pragai, fondatori, alaturi de Ludvik Vaculik, Jan Patocka, Martin Palous, Dana Nemcova, Petr Uhl, Jan Urban, Vaclav Benda, Miroslav Kusy, Jiri Dienstbier, Rita Klimova, Alexander Vondra, ai Cartei 77, au dorit sa depuna la ambasada Chinei din Praga scrisoarea lor deschisa. Nu li s-a permis intrarea in ambasada. Adevarului i s-a trantit usa in nas.
A sosit momentul ca opinia publica din Romania sa-si exprime solidaritatea cu Liu Xiaobo. La doua decenii de la insangeratul decembrie 1989, la doua decenii de la masacrul din Piata Tienanmen, la doua decenii de la naufragiul utopiei comuniste, nu avem dreptul sa tacem. Este una din marile lectii ale Revolutiei Romane careia trebuie sa-i ramanem fideli.
Exista cauze care transcend diferentele dintre partide, dintre personalitati. Toti intelectualii democratici sunt vizati de sentinta de la Beijing. Probabil ca singurul lucru pe care il putem face este sa nu ne ascundem indignarea. In anii comunismului european, nu putini au fost acei occidentali care si-au justificat tacerea prin “access”. Am invatat oare ceva? In confortul nostru democratic, ce riscam protestand? Ii indemn pe toti prietenii societatii deschise sa semneze petitia online. (VT)
On Dec. 23, the Beijing Municipal No. 1 Intermediate People’s Court — after holding him for over a year without trial — sentenced respected intellectual and human rights activist Liu Xiaobo to 11 years in prison for “inciting subversion of state power.”
Mr. President, we would like you to know that we do not consider this trial an independent judicial process in which neither you nor your government can interfere. In fact, it is just the opposite. Mr. Liu’s trial was the result of a political order for which you carry ultimate political responsibility. We are convinced that this trial and harsh sentence meted out to a respected, well-known and prominent citizen of your country merely for thinking and speaking critically about various political and social issues was chiefly meant as a stern warning to others not to follow his path.
În calitate de presedinte al consiliului ştiinţific al ISP, aş dori să consult cititorii acestui blog cu privire la direcţia dezbaterilor pe care ei le aşteaptă pentru anul 2010. Mai jos, aveţi un sondaj unde vă puteţi exprima patru opţiuni, în ordinea preferinţei. (VT)
Institutul de Studii Populare (ISP) este fundaţia Partidului Democrat Liberal avand un rol de think-tank, prin intermediul căreia vor fi dezvoltate elementele doctrinare şi de identitate politică a PDL. Misiunea fundamentala a ISP este sa contribuie la prosperitatea Romaniei si la consolidarea valorilor democratice in Romania si in regiune. ISP isi propune sa contribuie la dezvoltarea şi promovarea doctrinei populare în Romania, sa proiecteze si sa recomande politicile publice necesare unei guvernari eficiente de centru-dreapta.
Aflat in serviciul natiunii romane si a cetatenilor sai, ISP va promova valorile nationale si occidentale de centru-dreapta, va promova libertatea economica, politica si religioasa dar si responsabilitatea civica. In acest scop, ISP va elabora studii de analiza politica sau analiza politicilor publice si alte publicatii similare, va organiza si sustine grupuri de lucru, seminarii, forumuri de dezbatere si scoli de training.
In EvZ, H.-R. Patapievici isi continua impecabila demonstratie, logica si politologica, despre constituirea unei puteri de tipul monarhiei absolute in randurile unei oligarhii a presei nascuta din tenebroasele afaceri ale unei nu mai putin tenebroase tranzitii. Ceea ce constituie differentia specifica a acestei puteri tentaculare este refuzul unui principiu vital al statului de drept: responsabilizarea, ceea ce in engleza se numeste accountability. Cel mai grav lucru, care pare sa fie deliberat eludat in conversatia actuala, este aparitia unui stat deasupra statului, o entitate impenetrabila si evanescenta, dar care isi impune propriile reguli, pseudo-norme si interese. Totul sub semnul unei insatiabile rapacitati, al debordantei insolente si al turpitudinii suverane.
Oligarhizarea nu este prin urmare strict un fenomen de partid (tema a fost explorata inca de Robert Michels in sa clasica lucrare despre partidele politice). El priveste functionarea cadrelor institutionale si dreptul cetatenilor de a avea acces la informatii obiective, pe baza carora, prin continuu dialog, se formeaza sfera publica. Nu campanii isteroide, ci analize sobre, competente, bine informate. Oligarhizarea presei subrezeste si decredibilizeaza una din principalele forte ale spiritului civic. Scopul mineriadelor mediatice a fost si ramane incurajarea unui distructiv cinism, delegitimizarea vocilor autonome, diabolizarea eforturilor de renovare a clasei politice. Este socant sa observi cat de placizi, ori de-a dreptul indiferenti, sunt diversii gladiatori ai moralitatii publice la prezenta in Parlament a Oanei Niculescu-Mizil, cea care marturisea de-a dreptul euforica faptul ca in anii dictaturii umbla prin parcuri cu bunicul sau, super-ideologul ceausist Paul Niculescu-Mizil, sa stranga vreascuri pentru focul din semineu. Tot asa cum nu-i framanta monopolizarea abuziva a televiziunilor de varf, coruptia mesajelor, extinctia stirilor reale, manipularile flagrante. Pe scurt, mi-e teama ca ne intalnim tot mai des cu duble standarde si cu indignari selective.
Cat priveste opiniile recent auzite despre incompatibilitatea statutului de intelectual cu acela de membru ori sustinator, mai mult sau mai putin proeminent, al unui partid politic, marturisesc ca sunt speechless. Prin urmare nu-i mai consideram intelectuali pe un Mario Vargas Llosa, Adam Michnik, Pavel Kohout, Gyorgy Konrad, Janos Kis, Bronislaw Geremek, Jacek Kuron, Daniel Patrick Moynihan, Alexandru Paleologu, Jeliu Jelev, care, intr-un moment sau altul al vietii lor, au intrat direct in arena politicului? Ori pe favoritul lui C. Rogozanu, filosoful maghiar G. M. Tamas, un timp presedintele Partidului Liberilor Democrati si ani de zile membru al Parlamentului? Ori pe Vaclav Havel? A incetat Michael Ignatieff, autorul splendidei biografii a lui Isaiah Berlin, sa fie intelectual cand a devenit membru al Parlamentului canadian? Ori, mai aproape de noi, un N. Manolescu atunci cand a devenit liderul PAC? Soyons serieux. Aici nu mai e vorba de radicalism, ci de pierderea regretabila a criteriilor analitice si de imbratisarea grabita a unor sofisme bombastice.
Posted by tismaneanu 
tismaneanu.wordpress.com 